Zburd

Memento

2011-09-22T00:06:00.000-07:00

Noapte lungă. Trezire scurtă, pe la patru ceas, fiindcă celui mic i s-a terminat somnul. Mai treaz ca-n clipa nașterii, nu alta... Stătea pe spate, cu ochi mari cât cuprinsul ceriului și gângurea numai atât cât să ne trezească pe amândoi... "Dă-i să mănânce - zic - poate adoarme...". Papă tot, dar somnul nu vine. Ies pe balcon oleacă înciudat că azi, joi, când nu trebuie să mă trezesc la șapte fără un sfert ca să mă pregătesc de școală, mă trezește uriașul la patru. Priveliștea orașului - pustie. Niciun om pe stradă... Apare doar un Ford cu numere provizorii de Germania, plin cu tobe de eșapament, roți și ce mai dă neamțul în dărnicia sa caracteristică... Oprește la semafor. La noi merg și noaptea că suntem români și legea e lege. Am zis "roșu", stai nouăzeci de secunde, chiar dacă mașina ta e singura pornită în oraș... Și totuși, senzația că tu ești singurul treaz dintre toți îți dă o anumită mândrie... Dar, de e să gândesc mai bine, mai tot timpul fiecare dintre noi evem sentimentul că noi suntem cei mai treji dintre ai noștri... și... tot mândrie se cheamă și asta...
La ora nouă îmi sună alarma de la mobil. Un memento: "Ziua tunderii mele în 2008. 3." Așadar, azi sunt trei ani de când pe umeri pletele nu-mi mai curg râu... Eh, ce vremuri... când eram eu tânăr... :)...

Nesomn

2011-09-07T00:15:00.000-07:00

"Și a fost seară și-a fost dimineață: ziua întâi."
Așa se termină în cartea Facerii prima zi a creației, după ce Doamne-Doamne a despărțit lumina de întuneric...

Noaptea asta, din pricina unor dureri ce nu lasă omul nici să cugete, nici ochiul să închidă, nevasta mea a trăit fiecare secundă ca pe o veșnicie, iar eu am asistat-o, oarecum, picotind...
Pe la al patrulea ceas din noapte am ieșit să caut o farmacie și a trebuit să trec peste podul Golescu, singur, păzit de două rânduri de lumini... Nu știu dacă ați avut ocazia să treceți noapta pe acolo, când e pustiu, dar urcând, luminile treceau pe lângă mine și mi-a venit în gând "tunelul" de lumină pe care l-au simțit unii dintre cei ce au fost în moarte clinică și au revenit printre noi...
Asociind durerea de măsele cu pustietatea orașului și cu "tunelul" de lumină, mi-am adus aminte de ceea ce reprezintă iadul... Am trecut de multă vreme peste ideea de cazan cu smoală, flăcări și drăcușori ce te întorc ca pe rotisor cu furca... și percep iadul ca pe "neputința de a vedea pe Dumnezeu", ca pe un veșnic nesomn, o oboseală cronică nesfârșită și, de ce nu, ca pe o infinită durere de măsele...
Mi-a dat puțin de gândit...

Botez

2011-05-31T13:53:00.000-07:00

După cum ştiţi probabil, în 16 aprilie ale anului 2011 s-a născut Ioan Gabriel Popa Bota (nu am greşit, eu sunt Popa-Bota, el e Popa Bota, fără cratima la care ţin eu mult...). Nu am scris nimic despre el aici pe blog... Nu că nu puteam scrie de cele treisprezece ore de aşteptare pe holul spitalului, de cele aproximativ opt sau nouă cafele „naturale” Alvorada cu un leu cincizeci, de la nenea de la parter... de cei şaizeci şi şapte de paşi pe care îi are coridorul de la etajul trei... Puteam... şi mai multe...

Vineri, 15 aprilie, seara. Nevasta îmi zice că naşte, eu nu o cred. Cronometrez contracţiile, dădea cu virgulă: prea erau la cinci minute, deci prea des... Nu avea cum... Totuşi, băgăjelul în spinare şi la spital... Când colo, surpriză: nevastă-mea avea dreptate, naşterea se declanşase... Important e că la primirea de născătoare era şi televizor şi prindeau şi „proteveu’ ”, aşa că nu am ratat chiar tot „Dansez pentru tine...”. După o noapte cu ochii neînchişi, alături de mama soacră care a venit întru o suflare la spital, a răsărit oarecum şi soarele de sâmbătă... Ca un bun socializator ce mă găsesc a fi, am aflat toate istoriile sarcinilor colegelor de suferinţă de prin zonă... am felicitat o mămică ţigancă foarte fericită care era la a treisprezecea naştere... am terminat bateriile a două telefoane citind ştiri şi feisbucând nevoie mare...

Ca să nu pierd vremea în mod dezorganizat, soră-mea, asistenta medicală, m-a trimis la magazinul cel mare care începe cu „R” şi se termină cu „eal” ca să îi cumpăr peşte. Nevastă-mea era pe masa de naştere iar eu cumpăram păstrăv eviscerat...

Pe la 15 a apărut la gemuleţ un omuleţ. Era fiu’miu, ăla micu de respira greu... Nu am plâns de emoţie, că eram epuizat... Dar am simţit o uşurare imensă văzându-l că e bine... după câteva minute a venit şi mama, care numai ea şi restul mamelor ştie/ştiu prin ce a/au trecut...

Ne-am obişnuit cu trezitul de noapte pentru păpică, ne bucurăm de câte un zâmbet, admirăm făţuca de trist şi supărăcios, unii rezistăm eroic la smulgerea părului de pe piept... E mic, creşte, are ochii şi gropiţele mamei lui, buzele lu’ tac’su’...

Cu toate aceste descrieri mai relaxate şi poate hazlii, pentru noi cel mic e o taină... Când îl privim ne tot minunăm cum a apărut el în pântec, cum a ştiut nasul să fie nas, ochiul-ochi... degetul-deget... Cum a ştiut când să iasă la lumină şi cum să sugă lapte de la sân din prima zi... Taină. Mare Taină! La fel ca şi Taina Botezului pe care a primit-o duminica aceasta... Ne e greu să gândim cum poate scufundarea întreită în apa sfinţită să ierte păcatul lui Adam... Ne e greu să pricepem cum , prin aceeaşi scufundare de trei ori, murim păcatului cu Hristos şi înviem împreună cu El! Pentru cei ce gândim raţional, e cu neputinţă... Dar aici vine ceea ce ne descoperă Doamne-Doamne prin credinţă... puterea de a accepta taina şi Tainele... de a ne bucura că suntem co-părtaşi la creaţie! Cutremurător!

Cotidian

2011-02-05T03:45:00.000-08:00

Zi de zi ne lăsăm furaţi de imagini... şi uităm să privim chipurile.

Zi de zi ne cufundăm în milioane de nimicuri şi uităm să căutăm lucrurile simple şi într-adevăr esenţiale...

Zi de zi ne periem ~~zgâriind oglinda~~ chipul ideal dorit de noi, deşi suntem conştienţi că minţim.

Noapte de noapte fugim de întuneric spre lumina unui monitor de la care aşteptăm să ne alunge singurătăţile, unde orgoliul imaginii noastre aşteaptă să primească un "like", de la unul dintre cei 563 de prieteni (virtuali), din care ne cunosc cu adevărat cel mult cinci, restul poate ne ştiu...

Zi şi noapte ne proiectăm pe ~~(toate gardurile)~~ peretele -primit cu atâta generozitate de la unchieşu Mark din America- imaginea noastră ideală, provocând, aşteptând să fim băgaţi în seamă...

Uităm să ne ţinem de mână la o plimbare prin parc, dar nu uităm să dăm la vacă pe Farmville... să nu moară săraca...

Uităm să ne sprijinim capul şi lacrimile pe umărul unui prieten, dar nu uităm să schimbăm statusul din "in a relationship" în "single" şi să ne bucurăm că toţi ~~ai noştri~~ dau năvală cu regrete profunde şi douăpuncteparantezătristă...

Culmea ironiei e că şi aceste gânduri vi le voi "distribui" tot cu generosul ajutor al Cărţii de Feţe...

Dar ne place... să...ne uităm.

Şi ne uităm...

Pe noi înşine...

Ce face omu' când nu are somn...

2011-01-26T15:46:00.000-08:00

E ora 01.42 dimineaţa. Sau noaptea, nu mai ştiu...

Mintiuca' mea nu mai procesează de nicio culoare absolut nimic din referatul pe care trebuie să îl finisez definitiv în vreo trei zile; Am citit ziarul. M-am bucurat când am văzut cum se poate renova ditamai fostul Cinema Republica din Cluj ("Florin Piersic", de azi...) în doar 35 de zile; prin Sătmar citesc că se mai moare de H1N1... deci nimic grav sau interesant...
Pe e-mail am primit o fabuloasă ofertă de a cumpăra cu numai 189 de RON un (acu' dau Paste...) Cap de dus cu Led-uri 3 culori si senzor de temperatura + cap de robinet cu LED si senzor de temperatura... Adevărăciune, nu alta!

Ce ar fi să fac o excursie până în bucătărie? Cred că mă strigă o bucată de slănină... Să nu cumva să trezească vecinii...

Hai, pa! Şi somn uşor...

Pozele cu vinul...

2010-12-29T09:40:00.000-08:00

Dorurile mele...

2010-12-29T09:07:00.000-08:00

Mi-e dor de ziua de alaltăieri, când nu mă durea capul... Mare minune poate fi şi cu durerile astea de cap... Te apucă întotdeauna atunci când ţi-e lumea din ce în ce mai dragă şi vrei să te apuci de cine ştie ce lucru măreţ şi important nevoie mare... cum ar fi de învăţat, de exemplu...

Cu siguranţă nu oi fi singurul din lume care păţeşte chestiunea de faţă...

Mă gândeam că durerea de cap s-o fi trăgând de la neatingerea măreţului target de cofeină al distinsului meu organism, dar, după ce am sorbit molcom cafeluţoiu' din cana cu chipul nevestei schiţat pe ea, am renunţat la acest gând...

Dar o năstruşnică idee îmi fulgeră prin căpăţână, concurând cu cefaleea cu pricina...Ce ar fi să fac acum un vin roşu fiert, cu fructe călite niţel... cu oleacă de scorţişoară... ? Dacă o să mă vindece, pun şi o poză mândră cu el acilea...

Am zis!

Iubesc...

2010-12-13T14:48:00.000-08:00

Iubesc să cuprind cu mintea albul ce pătrunde în suflete căzând trâgănat din cer...
Iubesc taina ce se frământă în pântecele mamei ascultând un tată nerăbdator-glumeţ-grăbit-veşniclegatdeocarte-mobil-tastatură...
Iubesc bulgăreala şi râsetele celor din voru' şcolii, care nu uită să fie copii...
Iubesc colindul aşteptat de prunci şi de moşnegi...
Iubesc nevoia de a şti, de a nu fi mulţumit cu asta şi de a vrea să cunoşti...
Iubesc curioşii care mă întreabă: "Oooo, dom' profesor, da' maicile nu se plictisesc acolo, în mănăstire?"...
Iubesc răspunsul celui întrebat "De când există colindele...?" "De când s-a născut Ştefan Hruşcă...".
Şi tot aşa...
Nu uitaţi să iubiţi...
Ceea ce chiar contează...

Lipsă de simțire

2010-10-13T21:53:00.000-07:00

Nu mă plâng... nu mă revolt. Stau doar şi mă întreb: după 13 (treisprezece) ani de studii, inclusiv Masterat absolvit, ca profesor ce predai la 18 clase diferite în fiecare săptămână, vi se pare normal ca pe fluturaşul de salariu să apară suma de 637 RON? Ca să aveţi un etalon, transformaţi în euro, asta ar însemna azi, 14.10.2010, exact 148,90 euro. Adică mai puţin decât câştigam în trei zile de muncă a opt ore acum şase ani, în Olanda.

Încotro?

Fără-de-măsură...

2010-10-10T13:11:00.000-07:00

azi
am încercat
privind în jur
să măsor singurătatea
dar...
nu avea cine să ţină
capătul ruletei...

Satu-Mare
10.10.10
sau 10 Octombrie 2010.

Prima zi de şcoală. A doua zi…

2010-09-16T00:39:00.000-07:00

După două săptămâni în care am încercat să ne acomodăm cu noua noastră lume din cel mai mare sat al patriei, după ce am trecut peste instalat de centrală, calorifere, zugrăveli, mutat mobilierul din mijlocul casei, pus perdele şi covoare reliefate şi flocoase, după nopţi prelungite de pregătit planificări la Matematică în special şi la Religie dacă mai apuc, a sosit ziua de trei înspre zece septembrie…

Dragilor şi dragilor, o vorbă din bătrâni spune că toamna se numără bobocii… Anul acesta, număratul bobocilor şi nu numai, m-a surprins în calitatea de a fi cel din spatele catedrei…

Colegiul la care predau numără în acest an 895 de flori, îmbobocite sau înflorite de-a dreptul… Atmosfera de la şcoală e una cât se poate de plăcută. Primul contact cu elevii a fost unul reuşit din punctul meu de vedere, chiar dacă toţi s-au speriat când i-am pus să scoată o foaie de hârtie şi le-am dat un test fulger… Dar nu cred că s-au supărat… Era un test de cunoaştere şi recunoaştere. Am văzut ce aşteaptă ei de la mine, am văzut cât de frumos sau sistematic scriu, am văzut cine e interesat şi cine nu…

Cei mai dragi dintre ei sunt în clasa a V-a. Problema e că sunt 34 (treizecişipatru) de copii şi că toţi vor să spună ceva… Norocul meu e că au venit cu deprinderea de a ridica mâna înainte de a vorbi şi îi mai pot organiza oleacă…

Cel mai milă îmi e de clasa a X-a nu spun cât, care are ora cu mine de la 14 la 15… Imaginaţi-vă o clasă de adolescenţi de douăzeci şi ceva de oameni, dintre care doar doi băieţi… Dar unul dintre ei suplineşte cu brio lipsa celorlalţi…

Să dea Dumnezeu ca acest an să fie unul plin de împliniri…

Un nou început!

"Lung îi drumu’ Clujului…”

2010-08-26T05:36:00.000-07:00

Tocmai citesc Dilema Veche. Pe linie. Online, adică.

Mircea Cărtărescu, al cărui “Trup” cu tot cu aripi stângi şi drepte, orbitoare şi levantine îmi străjuie biblioteca veşnic în mutare, se plânge că are cincizeci şi patru de ani, că i-a mai rămas un sfert din viaţă şi că simte neîmplinirea.

Poate că împlinirea literară a dânsului nu coincide cu împlinirea pe care o caut eu sau altul, împlinire ce se realizează aici doar în parte…

Recunosc ca am început să citesc volumele lui Cărtărescu, însă m-am oprit, involuntar şi au rămas “pe altădată”…

În cazul meu, de-abia am atins un sfert de veac şi un an şi pot spune că viaţa mea acum începe…

Cursul existenţei mele s-a bazat pe alegeri şi alegeri, nu prea uşoare… Jumătate din viaţă am stat lângă ai mei, iar ultima jumătate, de treisprezece ani, am stat în îndepărtări, la Cluj…

Am ales Teologia printr-un “concurs de împrejurări”, cum s-ar exprima modernul… A murit subit diacu’ (cântăreţul) din sat, iar până la alegerea şi pregătirea urmaşului, am suplinit alături de un mic cor ad hoc slujbele… Dar chestiunea cu “am ales” e subiectivă. Rămân la certitudinea că cei care urmează o oarecare pregătire teologică sunt aleşi… Am observat în treisprezece ani generaţii de copii buni dar şi de pramatii care au trecut prin şcoală. Cred cu tărie că şi pramatiile au rămas cu ceva bun, care să îi tragă de mânecă uneori.

Eu am fost o pramatie bună. Că numai bun nu am fost, dar nici să sară în ochi prostiile mele nu s-a prea întâmpat…

Pentru cei care nu ştiu, de săptămâna viitoare voi cânta mai des “Lung îi drumu’ Clujului…”, deoarece mă voi muta cu familia în Satu Mare. Mi-e greu şi ne e greu, dar vine o perioadă când deciziile trebuie luate de coarne…

Mă bucur şi mi-e ciudă că nu mă pot bucura desăvârşit…

Una lună...

2010-08-18T00:24:00.000-07:00

Azi se împlineşte o

de când ne-am pus

pe degete

şi ne-am îmbrăcat aşa, frumos...

pornind împreună pe al vieţii

Aşa că draga mea nevastă, nu pot decât să îţi spun că

Am zis!

Punct.

Uat ă uandărful dei...

2010-08-17T01:01:00.000-07:00

Ce poate fi mai frumos decât să ma trezesc dimineaţa, să-mi pup nevasta, să o petrec din priviri cum pleacă la muncă "furându-mi" bicicleta, să o sun ca să mă asigur că a ajuns cu bine?

Ce poate fi mai fain decât să te apuci de muncă belind ochii în monitor, cu nişte căşti imense pe urechi în care răsună hăl mai cul jazz evăr, savurând o cană de cafea cu lapte?

Ce te mai poate ferici în plus faţă de cele mai sus scrise?

Doi prieteni pe care nu i-am văzut de mult, unul venit din îndepărtate raiuri caymanice de la doisprezece mii de kilometri, celălalt un drag preot mai tânăr decât mine, pe care însă îl văd destul de rar... Amândoi m-au chemat la o întrunire cam în acelaşi timp...

Că de aia se cheamă "pretini"...

Postare de om însurat

2010-08-03T03:02:00.000-07:00

Iacătă-mă-s la primele mele rânduri scrise aici în postura de om însurat... De mă întreabă cineva care e sentimentul caracteristic acestui statut, aş răspunde fără să ezit: împlinire. La aceasta se mai adaugă şi multă, mai multă sau un alt fel de dragoste, greu de explicat, împletită cu dor, grijă, responsabilitate şi linişte.

Nu o să vă povestesc (cel puţin, nu acum...) despre nunta noastră, dar nu pot să nu rememorez cu drag şi emoţie momentul cununiei din Biserică. Din momentul în care am păşit peste pragul bisericii, de când am auzit primul "Amin" cântat de cor, mi s-a umezit privirea şi timpul a căpătat o altă nuanţă, o scurgere lină, elegantă, discretă... Nicodim, bunul meu prieten îmi spunea ieri că acolo, la cununia religioasă, a simţit ceva, vorba lui: "Bang! Te-a lovit harul!"... Acelaşi sentiment l-am avut şi eu, însă cred că pe noi doi harul ne-a mângâiat, ne-a învăluit...

Sper ca şi de acum înainte să pot "zburda" aici... Fain, făinuţ sau fain de tăt! Asta voi decideţi... mai jos oleacă...

Strigatul sub steag

2010-07-13T05:12:00.000-07:00

Tinereţea mi s-a dus cu anii...

2010-07-09T00:15:00.000-07:00

Iacătă-mă-s minghear însurat. În seara asta plec din Cluj holtei, iar când mă voi întoarce, nu voi putea sa mai spun acelaşi lucru...
Trebăluind prin calculatorul de acasă, am descoperit albumul meu de tinereţe, din care vă împărtăşesc şi vouă câteva imagini... Vorba ceea: "Ce am fost şi ce-am ajuns...".
Link aici... Iote' poza!

Petre(cerea)/Petre(cania) burlacilor

2010-07-01T00:46:00.000-07:00

Neavând nicio legătură cu recenta şi mult dezbătuta majorare a taxei pe valoare adăugată, aseară, 30 Cireşar al anului 2010 a avut loc “minumata” petrecere a burlacilor dedicată tuman’ mie.

Locaţia: “căsuţa noastră”, adică apartamentul băieţilor de la giratoriu, cu balconul cel mare şi atoatevăzător.

Participanţi: eu însumi şi cei patru ultimi burlaci: Gabi, nenea Claudiu, Adi de la Lorău şi Nicodim…

Totul a început, cum se cuvenea, cu un pui de somn, ca să avem forţe proaspete… Somn tulburat dealtfel de mândra mea dragă care s-a gândit (prin gândire) să mă întrebe ce mai fac, speriată fiind de perspectiva unui chef al burlacilor precum văzuse dânsa prin filmele americăneşti: ăla micu’ de însurat bat ca porcu’, hăialalţi handralăi mai beţi ca el şi oarece mândre stripăriţe prin poalele lor…

Of, dar vai! Nici gând de aşa ceva… Expresia de bază a fost: “cu măsură”… Adică, preventiv, capitonăm bine stomăcelul cu nişte dărabe de slănină cu brânză nobilă cu mucegai ( de Lorău sau Bogata), ca să nu îşi facă berea efectul prea cu spor…

Apoi a urmat un maraton al berilor numerotate, că, deh… am zis: cu măsură! Playlistul de pe site-ul crocodilului a cântat şi încântat cu melodii de ale maestrului Dinică (Vine o vreme, Ionel, Ionelule, Ce-aveţi cu mine duşmani?) apoi un Bucureşti, ora exactă de jale şi o suită de Dinu Iancu Sălăjanu şi Ionuţ Fulea, eclipsaţi, biensûr, de vocile noastre în urlando...

După ce ne-am lămurit „Que ora es?”, am oprit muzica, am ieşit pe balcon şi am început să horiamo molcomissimo spre deliciul vecinilor care ieşiseră pe balcoane, cu becurile stinse, discret ascultând şi nimic zicând...

A fost o seară frumoasă între prieteni frumoşi... Dar s-a terminat berea şi s-a decis în unanimitate să nu continuăm cu vin sau cu cognac made in Lorău, pentru a păstra (măcar) o amintire din întreaga petrecere...

Am înmânat cheia de la cal lui Claudiu şi am luat un taxi cătră căsuţa din deal...

Mândru o putut fi! Tulvai!

Vă mulţumesc!

"Îndu-plecare"

2010-06-22T15:46:00.001-07:00

Din pricina faptului că noaptea e sfetnic bun, pare-se, genele nu se lasă « îndu-plecate ». Adică nu se îndură să se plece.

Trecând peste traumatizanta experienţă de a urmări simultan două meciuri de fotbal din Campionatul Mondial în simfonia desăvârşită a vuvuzelelor, din cauza/din pricina lipsei de bere din casă şi a lipsei de deschidere a magazinului «unicat» din preajmă am fost nevoit să înlocuiesc zeama de malţ şi hamei cu un veritabil vin de Tokai. Dar nu se pune... Prietenii ştiu de ce!

1. Mi-am derutat sistemul de valori şi asocieri implicite. Mintea mea obosită asocia vinul cu cititul şi cu o discuţie între prieteni.

2. Mi-e sete şi acum, după mai bine de trei ore.

3. Sunt confuz: după vin, la ora 01.42 dimineaţa, nu ar trebui să îmi fie somn ?

Iar acum realizez că de fapt am scris ce am scris doar pentru primele două rânduri. Îmi plăcea mie expresia…

Vine TIFF-ul!

2010-05-18T08:29:00.000-07:00

Dragilor, numa’ maine nu-i poimâine şi vine TIFF-ul peste noi. Adică Festivalul Internaţional de Film Transilvania, pentru cei care nu sunteti obisnuiti cu “Caps Locuri”…

Şi ce cugetă tărtăcuţa mea: hai să pun pe blog (ca ş’aşa-i cam leşinat de-o vreme…) spoturilde de promovare ale TIFF…

Spor!

TIFF 2004 - "Marilyn Ardeleanca"

TIFF 2005-"Bicicleta"

TIFF 2006 - "Postasul suna intotdeauna de doua ori"

TIFF 2007 - "Dracula"

TIFF 2008 - "Bond. James Bond."

TIFF 2008 - "Bond. Mister, please..."

TIFF 2008 - "Bond... Ioane"

TIFF 2009 - "Iar ai vazut filmu' ala..."

TIFF 2010 - "Florine, e destinul tau!"

DOUĂZĂCIŞÎŞASĂ

2010-05-05T16:13:00.001-07:00

„Ehei, dragii moşului... îmi aduc aminte cum eram io tânăr ficior... Ce vremuri! Păi când aveam io’ două’ş’cinci de ai’ eram în stare să mut muntele cela din loc! Ce-i drept, pe la o vreme mi-o mai slăbit puterile, că m-am betegit oleacă de ficat... şi o rânduit Tătuca Sfântu’ de m-o pus doftoriţa la regim hăpt când o început Postu’ hăl Mare... Şi o trecut cu bine şi frumos de-a dreptu’... Baiu’ era că nu mai îmi erau buni nădragii, că jucau pe mine...

Da’ uite că uit de la mână pân’ la stână ce am vrut să vă povestesc io’ vouă, amu’, înainte de culcare...

D’apoi dragii moşului, să ştiţi că pe când aveam io’ un sfert de veac şi jumătate (de an, dară-că...), am cerut-o io de nevastă pă buna’ voastă... Tuuulvai, fată faină... frumoasă, subţirică la mijloc, cu nişte ochi de’ plângeau îngerii de ciudă... Şi aşe’ o fost că... de bine îmi aduc aminte... la vreo două luni după ce am împlinit io’ douăzăcişîşasă de ani, am făcut noi o nuntă mândră ca-n poveşti...

No’... ni! Ionucă... Adriană... aţi şi luat somn? D’apo’ cui mai spui io restu’ din poveste? Hăpt amu’ aţi adormit, pe când să vă spun de chermeză şi de nuntă...

Las’ că vi-ţ’ trezî voi...

Somn uşor s’ aveţ’...”

Invitaţie la film – “Exilul”

2010-05-04T06:29:00.000-07:00

Dragilor, lunea viitoare, în data de 10 mai 2010, de la ora 20.00 vom proiecta în Sala Nicolae Ivan a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca filmul “Exilul” în regia lui Andrei Zviaghintev (“Întoarcerea”).

Intrarea este liberă şi sperăm ca Părintele Ioan Bizău să ne onoreze cu prezenţa şi explicaţiile sale. Am dori ca după film să fiţi mai îndrăsneţi şi să începem o discuţie pe marginea peliculei, să nu avem impresia unui cinema ce se goleşte îndată după terminarea filmului.

Nicodim a pregătit pentru voi o introducere a acestui film, introducere pe care o veţi găsi în cele ce urmează. Vă aşteptăm! Ne-am bucurat să vedem feţe noi în sală, inclusiv de la alte facultăţi… Aşadar, prezentarea...

Exilul / The Banishment/ Izgnanie (Rusia, 2007).

Film-parabolă, tragedie. Schema dramaturgică din “Întoarcerea” este continuată în aceeaşi cheie estetică. Întoarcerea acasă a soţului, după o îndelungată absenţă, dezvăluie profunda criză de comunicare şi încredere survenită între soţi, soldată tragic cu silirea soţiei la un avort. Parabolă mistică cu trimiteri veterotestamentare şi hristice. Filmul suportă o paletă mult mai largă de interpretări şi nuanţe, pentru doritori vizitaţi: “http://elena-dulgheru.blogspot.com/2008/07/exilul-sau-tragediile-sfintei-familii.html.” al doamnei Elena Dulgheru, critic de film.

Invitaţie la film – “Întoarcerea”

2010-04-21T05:19:00.000-07:00

După pauza de Paşte, reluăm tradiţionala „Seară de Film” la fiecare două săptămâni, Luni, de la ora 20.00. Săptămâna viitoare va rula Întoarcerea, un film al regizorului rus Andrei Zvinghiaev. Mai multe date despre film a redactat Nicodim în textul de mai jos.

Întoarcerea, este un film recent, 2003, cu un topic contemporan, în regia lui Andrei Zvinghiaev. Filmul cineastului rus, născut la Novosibirsk în 1964, lapidar spus, evocă reapariţia unui tată după 12 ani de absenţă misterioasă în sînul familiei cu doi copii, ascultătorul Andrei şi rebelul Ivan, aflaţi amîndoi la vîrsta critică, între copilărie şi adolescenţă.

Operă sumbră, aproape fără cuvinte, cu accente deosebite asupra relaţiei dintre părinţi şi copii, filmul rusesc este aşezat sub influenţa lui Antonioni, Bresson şi Tarkovski (cel care în 1962 cîştiga tot aici, la Mostra veneţiană, "Leul de Aur" cu Copilăria lui Ivan).

Filmul a primit o sumedenie de premii dintre care cel mai prestigios "Leul de Aur" de la Veneţia. Cu o coloană sonoră aparte, şi o tehnică a realizării cadrelor în stil tarkovskian, prin peisajele sălbatice de o frumuseţe memorabilă, şi profunzimea ideatic-afectivă pe care o pune în scenă, filmul încorporează ceva din profunzimea şi sensibilitatea tipică „sufletului rus” care de fapt rezonează cu adevărul general uman.

Vă aşteptăm cu drag! Ca de obicei, intrarea este liberă!

Ziua a şaptea…

2010-04-18T04:33:00.000-07:00

„Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.”
(Fac. 2, 2-3)
Om fi noi dumnezei, că uneori aşa ni se pare. De fapt suntem, dar într-un alt mod decât cel atotputernic şi atotştiutor…
Dacă Dumnezeu cu „D” mare în ziua a şaptea a creaţiei „S-a odihnit de toate lucrurile Sale”, cred că şi dumnezeii noştri ar trebui să se odihnească Duminica.
„Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o…”. Duminica e sfântă. Că aşa a lăsat-o Dumnezeu. Duminica e binecuvântată. Tot pe Dumnezeu dăm vina şi pentru asta.
Şi totuşi, ce înseamnă pentru noi faptul că e binecuvântată? Ce înseamnă binecuvântarea?
Pentru mine e o binecuvântare să văd o zi frumoasă ca cea de azi. Să mă bucur de lalelele înflorite din grădinile caselor din Andrei Mureşanu, întorcându-mă de la biserică. Să mă bucur de cei dragi fiind alături de ei, cu ei… Să stau la masă şi să rostim un „Tatăl nostru” împreună. Să Îi cerem „pâinea noastră cea de toate zilele” şi să Îi mulţumim, dacă o avem…
Dar oare numai cu pâine se va hrăni omul? Nu suntem noi vrednici să ne împărtăşim de „pâinea cea cerească” în fiecare săptămână… Dar fără să ne hrănim şi sufletul, vom ajunge să ne îndepărtăm de adevărata binecuvântare a lui Dumnezeu… Nu are El nevoie de noi ca să umplem bisericile. Nici pe departe… Dar cred că noi avem nevoie de El…
Sunt critic. Ştiu. Sunt rău. Şi asta ştiu.
Şi ştii că două ore pe săptămână închinate lui Dumnezeu e prea puţin. Nu pentru El. Pentru noi…
„Cine are urechi de auzit, să audă…”

De prin curte. DRD.BRB.

2010-04-17T03:58:00.000-07:00

E nevoie de ajutor...

2010-03-26T06:15:00.000-07:00

Dragilor şi dragelor,

Miercuri, în inconştienţa mea plasam ca status pe pagina mea de Facebook (la ce o am, nu prea ştiu...) următorul text: „Murim prea tineri şi îmbătrânim prea repede”.

Eu am 25 de ani... aproape 26 şi, har Domnului, sunt (aproape) sănătos. Însă nu toată lumea are norocul de a fi la fel, la o vârstă apropiată mie.

Vă rog să luaţi aminte la apelul pe care îl fac acum: Titu Anghel, un tânăr „coleg”, cercetător ştiinţific la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca, în vârstă de 30 de ani are nevoie de un re-transplant de plămâni. Nu am greşit, nu e un transplant, ci un re-transplant, deoarece în anul 2005 el a suferit un transplant de plămâni, la o clinică din Viena, fapt care l-a ajutat să ducă până acum o viaţă normală. La un control medical în Viena, făcut în 15 Februarie 2010 s-a descoperit că e necesar un nou transplant, deoarece capacitatea pulmonară i-a scăzut la jumătate...

Suma necesară pentru operaţie este de 70.000 de Euro; Din câte am înţeles, el a reuşit să strângă până acum 30.000 de Euro...

O sa trec mai jos conturile in care pot fi făcute donaţiile şi sper ca acest apel să nu fie unul lipsit de ecou.

Mă bazez pe voi, mai ales că în urmă cu un an şi ceva am reuşit cu ajutorul vostru să strâng aproape 2000 de RON pentru cazul Daliei, fetiţa diagnosticată cu leucemie galopantă. Iată ca a ajutat Dumnezeu şi acum fetiţa este bine, şi prin ajutorul vostru...

Să dea Domnul să nu fim vreodată puşi în locul celor prezentaţi mai sus...

Vă mulţumesc pentru ajutor, în numele lui Titu...

Daca doriti sa il ajutati, conturile care sunt deschise pentru Titu Anghel la banca BCR, sunt urmatoarele:

RO74RNCB0180043705710001 - EURO

RO14RNCB 0318043705710001 – RON.

Mulţumiri, episodul doi...

2010-03-24T01:01:00.000-07:00

Vă mulţumim din nou tuturor acelora care aţi participat luni la „Seara de Film”. Sperăm că filmul a fost pe gustul domniilor voastre... După cum aţi auzit şi de la Părintele Bizău, intenţionăm ca după Paşte să aducem pe proiector filmul The Hand of Stalin regizat de către John Walker şi Murray Battle. Este vorba de un film documentar care totalizează 240 de minute, fapt datorită căruia va fi proiectat probabil în două seri. Dar până acolo este cale lunga, deoarece nu am reuşit să găsim filmul niciunde.

Facem un apel la voi, cei care ne susţineţi, în găsirea filmului. Dacă staţi în căminele studenţeşti sau cunoaşteţi pe cineva care s-ar putea să aibă o colecţie de deocumentare, vă rog să căutaţi pe reţea filmul de mai sus. El a fost difuzat şi la TVR Cultural, în anul 2008 sub titlul Sub spectrul lui Stalin.

Acestea fiind spuse, vă mulţumim din nou pentru implicarea voastră în micul nostru proiect şi vă mai aşteptăm.

Următoarea proiecţie va fi anunţată cu cel puţin o săptămână în avans aici, pe blog, pe grupurile voastre de Yahoo! precum şi prin afişe, la Facultate.

Spor în toate şi Sărbători Fericite tuturor!

Ultim poem...

2010-03-19T05:34:00.001-07:00

În-sorește primă-vara

versul bun și ceatăra

-nmuţită lung de iarnă...

chiuie văz-duhul

vigorează trupul

cela în-vechit...

umblă în ne-știre

după fericire

lumea mea de fire...

ziditor de suflet,

rugă va să fie

un ghiocel smerit...

- Unde ești, Tu, Doamne ?!?

- Tu vorbești, Adame ? Iar te-ai dezgolit...

Cluj-Napoca,

19.03.2010

Invitaţie la film – „Ţarul”

2010-03-18T03:15:00.000-07:00

Luni, 22 Martie 2010, la ora 20.00, vă invităm la o nouă „Seară de film” în sala Nicolae Ivan a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (Piaţa Avram Iancu Nr. 18).

Va rula filmul „Ţarul”, în regia lui Pavel Lunghin, regizorul peliculei „Ostrovul”.

Filmul prezintă viaţa Sfântul Mitropolitul Filip, canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă, singurul care a avut curajul să se ridice împotriva nelegiuirilor făcute de către ţarul Ivan cel Groaznic, o figură bizară şi terifiantă a istoriei. Pentru aceasta a plătit cu ani grei de închisoare şi în final a murit ca martir. Dezvoltând pe de o parte derapajele fanatismului religios, întreţinute de intrigile murdare ale unei servialităţi corupte şi opace spiritual, iar pe de altă parte puterea firescului şi a credinţei sănătoase filmul transpiră într-un limbaj cinematografic accesibil omului modern atitudini etern umane transpuse într-o cheie moral-spirituală, totul într-o savoare “tipic” rusă.

Vă aşteptăm alături de invitatul nostru, Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan Bizău, intrarea fiind liberă.

Organizatori: Nicodim & Ioane.

Multumiri...

2010-03-09T01:50:00.000-08:00

Va multumesc tuturor acelora care ati fost receptivi la invitatia noastra la filmul de aseara! Am ramas placut surprins sa vad ca, incet, incet, sala s-a umplut.

Va asteptam, in principiu la aceasi ora, luni, din doua in doua saptamani... Ne bucuram ca efortul noastru nu este in zadar si promitem ca ne vom stradui sa aducem pe ecran filme care merita vazute si care au ceva de transmis...

Urmatoarele filme vor fi promovate atat la afisierul facultatii cat si aici, pe blog si, cu ingaduinta domniilor voastre, chiar si pe Messenger.

Va multumim inca o data!

Invitaţie la film – The Soviet Story

2010-03-08T01:47:00.000-08:00

Dragilor şi dragelor,

Am onoarea de a vă invita în această seară (luni, 8 martie 2010), de la ora 20.00 la Seara de film în Sala „Nicolae Ivan” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (Piaţa Avram Iancu, Nr. 18, la parter).

În această seară va rula filmul The Soviet Story, în regia lui Edvins Snore, filmul urmând a fi explicat de către Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan Bizău.

Organizatori: Masterand Nicodim Codreanu, căruia îi mulţumim, alaturi de subsemnatul...

Vă aşteptăm... Puteţi să vă aduceţi şi prietenii, vecinii, bunicii... intrarea este gratuită, ieşirea la fel...

Scrisoare către tineri

2010-02-23T08:14:00.000-08:00

Că ascult cu drag Vama Veche v-am mai spus… Că Tudor Chirilă cântă/a cântat în trupă, ştiţi… Dar că el a făcut un apel, dacă nu mă înşel, chiar un proiect promovat în licee, e posibil să ne fi scăpat până acum… Vă rog să ascultaţi această “Scrisoare către tineri” şi să luaţi aminte…

Asculta mai multe audio Divertisment

Concertul de aseară

2010-02-12T07:34:00.000-08:00

Dragilor,
Aseară, datorită mândrei mele, am avut ocazia de a fi în mijlocul unei mulţimi de oameni deştepţi şi frumoşi… Am fost în Music Pub (care cică mai nou e şi Irish) la concertul de muzică folk al lui Mircea Vintilă…
Muzică bună, inteligentă şi cunoscută de majoritatea celor care au fost la concert, plătind 15 lei pentru asta… Tineri… Aproape numai tineri… inclusiv Mircea Vintilă…
M-am simţit vinovat că nu ştiam toate versurile pieselor, pe când majoritatea cânta cu Vintilă cot la cot…. Dar atmosfera a fost una incredibilă…
Nu că ar conta… dar voiam să vă împărtăşesc şi vouă din bucuria mea…

Asculta mai multe audio Muzica

De ce scriu azi...

2010-01-25T07:36:00.000-08:00

De ce scriu azi…

Azi scriu fiindcă trebuie. E musai. Mă mănâncă ombilicele degetelor daca nu ştern aici două-trei rânduri…

Scriu fiindcă mai am prieteni… şi prietenii incearcă să se ajute între ei atunci cand pot… Măcar încearcă…

Prietenii sunt sau nu sunt. Alb sau negru. Nu roz sau gri…

Prietenii sunt cei care iau bani împrumut ca să te poată împrumuta pe tine…

Prietenii sunt cei care mai mult ascultă decât vorbesc…

Prietenii sunt cei care tăinuiesc alături de tine ganduri ce te chinuie sau te bucură peste măsură, fără să spună altora taina ta…

Prietenii sunt cei care te mustră doar din privire atunci când bei prea mult, iar tu pricepi…

Prietenii sunt cei care te lasă să dormi în casa, patul şi pijamaua lor…

Prietenii sunt cei care îşi fură lor timpul ca să bea o cafea cu trei lei alături de tine…

Prietenii sunt cei pe care te razbuni ca un dobitoc fără să aiba vreo vină, dar care te iartă încă dinainte de a te auzi…

“Prieten” nu e cel care zboară în celălalt capăt de lume ca să fie alături de tine…

Un prieten nu zgârie inimi pe nisipul plajelor din depărtări gândindu-se la tine…

Atât mi-ar fi de-ajuns să îmi dau seama că…

El e altceva…

Tara Povestilor

2009-12-28T10:52:00.000-08:00

Dragilor, am gasit pe net acest film-documentar,pe care va recomand cu caldura sa il urmariti... E vorba de viata a trei familii din trei tari diferite: Danemarca, Moldova si Romania... Vizionare placuta!

"Unchiu'" prin definitie...

2009-12-20T12:21:00.001-08:00

De azi, sunt unchi pentru a patra oara! S-a nascut Mara Rozalia, prima mea nepotica... Felicitari Mihaelei (ca greu i-a fost... cu 3 kile si jumate in plus...) si lui Horatiu (si lui, cu kilele lui...); si lui Horatiu Jr. pentru rabdare...

Va pup!

Mara Rozalia Popa-Bota

Do e prima nota-n gama...

2009-11-19T09:17:00.001-08:00

Este vorba despre o inregistrare a unui canal TV din Belgia,in sala mare a Garii din Anvers .

Mai mult de 200 de dansatoare si dansatori s-au amestecat cu calatorii si au dansat pe un cantec cunoscut in lumea intreaga.

Calatorii nu au stiut nimic despre aceasta filmare,care a fost facuta cu camere ascunse.

Urmarea ...o sa o vedeti...

Un sfat...

2009-11-14T02:32:00.000-08:00

Dragilor si mai ales dragelor, la nunta mea, va rog insistent sa NU urmati exemplul distinsei ( ?destinsei?) domnisoare...

Nostalgii

2009-11-13T04:26:00.000-08:00

Textul de mai jos nu imi apartine, insa ma prinde...
Nascuti la inceputul anilor 70-80 vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despreprimii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea" , "Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza...Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC " fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam"..
Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ...
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru !

A zis "DA!"

2009-11-04T01:31:00.000-08:00

Doi a unsprezecea două mii nouă. Toată ziua nu am mâncat nimic. Am uitat... Am plecat de la muncă direct către casă, cu bicicleta împachetată sub braţ, urcată în troleul' 7... Cobor la Cocoşul cel de Aur, pornesc spre casă, mă întorc şi îmi cumpăr şireturi. Maro.
Ajung acasă, mă învârt ca un titirez, nu fac nimic. Că nu-s în stare... Mă apuc să îmi calc frumos cămaşa albă, costumul negru,cravata neagră... Glumesc cu frate-mio' şi cu cumnata... trece vremea, urc în maşină şi plec ca să o iau pe mândra mea din Mărăşti. Ajuns mult prea repede, mă gândesc eu să sun la restaurantul de la Someşul Cald, unde trebuia să se petreacă toată acţiunea. Răspunde doamna, italiancă, stâlcind drăgălaş minunata limba română... Aflu surprins că restaurantul e deschis numai "sabato si domenica" şi încep să intru în panică. Ne liniştim, ne relaxăm, calm, ca la inundaţii, vorba lu' frate-mio'...

Merg şi cumpăr un superb buchet de (37) trandafiri albi, îmi iau mândra, se schimbă mândra în haine mândre şi hotărâm să mergem la Restaurant Gilău, lângă lac. Ajungem acolo, ger mare, lună plină, obeză de-a dreptul, stele frumoase pe bolta îngheţată... Ne aşezăm la o masă chiar lângă geam ca să vedem lacul, dar lacul nu se vedea... era întuneric. Comandăm papa bună (trec peste detalii ca să nu salivaţi pe tastatură) iar la un moment dat mă scuz că trebuie să găsesc baia... Plec şi mă opresc la chelneriţă, îi dau cutiuţa cu pricina şi o rog să o aducă la masă după ce ne serveşte desertul. Mă întorc la masă, mă iau toate palpitaţiile, nu mai aveam aer... dau vina pe faptul că am mâncat prea mult...

La un semn discret, văzut printre frunzele unui ficus mărişor, apare chelneriţa şi ne pune inelul pe masă. Cutiuţa era aşezată pe o farfurioară mică de rubin, în formă de inimă, pe nişte petale roz de ("cum le zice la florile alea din Olanda...?") lalele...
Mândra mea a rămas mută, ne-au dat lacrimile la amândoi, i-am pus inelul pe deget, i-am spus că vreau să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu ea în braţe şi că o iubesc. Iar ultima întrebare a fost: "Vrei să fii soţia mea?" Iar răspunsul a fost un "Da!" hotărât, zic eu...

O jumătate de oră eu nu am mai avut aer şi voiam să ies, dar ea nu putea să se ridice de pe scaun fiindcă tremura toată... Palpitaţiile m-au ţinut până a doua zi către seară, iar euforia mă ţine şi acum surescitat...
Vorba tuturor: "Să fie într-un ceas bun!"

Un an nou fericit!

2009-11-02T05:52:00.000-08:00

Azi am împlinit un an nou fericit!

Un an, fiindcă ne supunem timpului şi ne socotim trecerea sau înflorirea în minuni numite clipe, înmulţite în ceasuri, luni, şi ani...

Nou, fiindcă de atunci am renăscut la o nouă viaţă respirând dragoste din izvorul ochilor de safir ai mândrei mele...

Fericit – fiindcă zi de zi o îmbrăţişare m-a făcut să uit de tot ceea ce se voia a fi ne-la-locul-lui, nefiresc sau mai ştiu eu cum...

Te iubesc! Enorm...

Frumusete...

2009-10-21T15:21:00.000-07:00

E devreme... e 1.44 dimineata... Sunt in Bihor si la ora asta citesc si corectez ditamai cartzoiul de teologie scris in engleza... Venind azi de la Cluj, am scurtat drumul trecand peste munte, pe la Bratca, spre Beius... (e chiar drumul din poza...). E prima oara cand am venit pe traseul acesta si am ramas impresionat... Peisaj de vis, zapada... sate simple si frumoase inghetate in frumusetea lor autentica... Femei care merg linistite pe mijlocul drumului neclintite de nimic omenesc, constiente ca toata lumea e a lor... Am ajuns aici la Lazuri cu o ora si oleaca mai devreme decat am fi ajuns pe vechiul traseu... Azi va fi inmormantarea matusii mele, dar ma gandesc ca daca eram la Cluj, azi, la aceasi ora ar fi trebuit sa cant la inmormantarea unei fete de 15 ani... Accidentul de langa Hotel Napoca, cei care stiti...
Bucurati-va de zapada, de peisaj, de frumos, de cantec, de aer, de suflare... Sa nu uitam ca totusi... tuturor ni se intampla cel putin o data in viata ca sa murim... Dar e o chestie trecatoare...
Noapte buna! sau, de ce nu... Buna dimineata!

Dorul de film...

2009-10-15T09:14:00.000-07:00

Dragilor, mi-e dor de un film bun. Foarte bun. De ce nu, din ce in ce mai bun... Am mare incredere in Amintiri din epoca de aur al lui Cristian Mungiu si vreau sa il vad cat mai curand...

Deasemenea, va recomand cu drag sa cautati un film care marcheaza; un film lung, total necomercial, dar de un infinit al profunzimii de neinchipuit... Tacerea vorbeste, cadrele statice lungi cugeta alaturi de tine... Iar un batran "nebun" te va face sa te simti mic. Foarte mic... Filmul se intituleaza Ostrovul, e rusesc si merita vazut, dar nu in graba...

Aici este trailerul filmului, insa nu poate cuprinde decat o farama din ceea ce vrea el sa fie... Vizionare placuta!

Nu am somn...

2009-08-26T16:39:00.000-07:00

E ora 02:56 în dimineaţă şi nu am somn. Îmi amintesc că a existat o perioadă de timp destul de lungă în care nu puteam să dorm mai mult de trei sau patru ore pe noapte. Pur şi simplu nu aveam somn...

Azi, trebăluind pe aici prin birou printre ale teologiei şi ale tehnologiei, vremea a trecut, fără să bag de seamă...

Şi când mă gândesc că mândra mea visează îngeraşi acum...

Devin invidios...

Am plecat ca să agăţ somnul!

Perdea de fum

2009-06-18T15:18:00.000-07:00

Decufundat de lumea mea

Mă-nvălui în perdeaua cea de fum-mister
Sculat din aţipeala-mi efemer
Amorţită.

Mă-mbăt de totul făr’ de timp
Ce se grăbeşte să inunde
Roşeaţa sufletului meu...
Secunde...
Clipe.
Surde.

Cluj-Napoca,
18.06.2009
« Le General »

Ochi de înger – Sclipiri

2009-06-16T09:14:00.000-07:00

Sclipiri de zâmbet şi iubire,

Speranţe scurse-n ploaie, lin…

Ecou de gingaşã-amintire

Şi pace de-absolut divin…

Copilã, tu, ce mângâi firav

Şi ruşinos… un gând ferice

Fãr’ sã-l atingi… de frica-aceea:

“Dacã-l trezesc, oare ce zice?”

Aşterni pe-obraz gropiţa dulce

Ca un lãcaş sfinţit de lacrimi,

Ascunzi privirilor curioase

Un suflet neatins de patimi…

Tu… dulce vis în miez de noapte

Asculţi… iubeşti… şi-aştepţi

Doar douã şoapte…

Dormi…

Gând la 23:36

2009-06-11T13:37:00.000-07:00

Gând la 23:36

Neînţelegând acestă frumuseţe a ta
Mă agăţ mereu de poza vieţii din noi
Ce caută a arunca o geană spre ochiul susului,
Ce caută a fura un sărut de pe buza cerului
Ce se voieşte a fi senin totdeauna.

Dumnezeu m-a sărutat pe gură
Si de atunci ploaia fericirii mă inundă
In mii de coduri galbene
De fulgere şi tunete celeste.

Stelele cad... de ce, nu ştim...
Explicaţii ar fi, dar nu le căutăm
Indeajuns.
De.
Ajuns.
Hai.
Pa !

Cluj-Napoca,
11.06.2009

Bahrtalo, la TIFF!

2009-06-05T15:03:00.000-07:00

De o vreme a început mult aşteptatul Festival Internaţional de Film Transilvania, sau, cum zicem noi in Ardeal, “o’nceput TIFF-u!” Am avut bucuria de a savura câteva din filmele prezente anul acesta şi mă arăt extrem de mulţumit de calitatea acestora. De la Nunta la ţară, prin Bahrtalo, Australia, ajungând la Cealaltă Irina, fiorul peliculei de festival m-a pătruns de fiecare dată.

Imaginaţi-vă Republica plină la Bahrtalo, lumea intrând în sală chiar şi după începerea filmului; pentru dregerea fluidelor şi a emoţiilor, înainte de intrarea în sală, la toaleta pentru băieţei, inundată dealtfel, am avut onoarea de a fi alături de Lali, gaborul, ţiganul, naturalul şi excelentul personaj principal al filmului… Cum la buda fetelor era full, ne-am trezit invadaţi pe postata noastră de către zăpăcita mică cu râs iconfundabil din Zorki… Detalii…

Film la care sala a aplaudat de câte ori a simţit nevoia (şi, tulvai Doamne’, multă nevoie o fo’…), cu un umor simplu, natural şi irezistibil; un Lali pe ecran identic cu Lali din crâşmă sau de pe pietonală… Sesiunea de întrebări şi răspunsuri a mai smuls cu uşurinţă hohote din sală, precum şi voturi din partea publicului…

Nu mai detaliez restul filmelor; Australia: un documentar realist cu personaje cât se poate de reale, prezente în sală, despre echipa naţională de fotbal a persoanelor fără adăpost din România; oameni ca noi, dar uneori mai oameni decât mulţi dintre noi…

Celor care sunteţi în Cluj vă recomand să profitaţi de ultimele două zile de TIFF. Merită!

De ajuns pentru azi!

Bahrtalo! (“Hai, noroc!”)

Perspective

2009-05-25T03:33:00.001-07:00

În momentul aşternerii acestor rânduri pe foaie, mă găsesc în Catedrala din Cluj, la vecernie. Stau lipit cu ceafa de uşa bisericii, ipostază în care, recunosc, nu mă regăsesc prea des.

Obişnuit a fi printre cei din faţă, la strană, a sta aici şi a asculta slujba e o experienţă deosebită; cântarea parcă vine de peste tot, din zugrăveala pereţilor şi dintru înaltul cupolelor.
Aceleaşi feţe cunoscute, aşezate fiecare la locul lor, dar şi mulţi oameni pe care îi văd pentru prima oară aici; printre ei, o prinţesă mov cu pălărie verde şi ochi negri, mari, se învârte pe după picioarele bunicului său surprinzând spectacolul de pe pereţii înnegriţi de fum…
O altă prinţesă în miniatură cântă mai tare decât băieţii de la strană, oprită fiind de cenzura mâinii blânde a mamei…
Supărătoarele tocuri cui ale unei doamne şi un ton luat prea sus de către Ioane, cântăreţul, tocmai au sfărâmat frumuseţea întregii “atmosfere”…
Cred că ar trebui să…
Mă rog…

Ploaie

2009-05-22T15:33:00.000-07:00

E ora 1.34 noaptea… nu am somn şi taman a început o frumoasă furtună. Cerul tuşeşte ca un bass după un chef prelungit, după multă bere şi un pachet de Kent, iar fulgerele mă fentează de fiecare dată ca să zâmbesc, crezând că sunt fotografiat…

Îmi amintesc cu drag (cand încep cu aceste cuvinte, s-ar putea să mă cam întind la poveşti…) de felul în care percepeam ploaia, mai ales furtunile, când eram mititel… Mi se făcea pielea de găină, dar nu de frig şi nici de frică, ci datorită unei anumite plăceri de a privi fascinat ploaia în toată splendoarea ei…

Luam toate jucăriile şi toţi pantofii de pe prispă şi îi acopeream cu preşul de la intrare, după care, dacă eram singur şi nu mă vedeau ai mei, o luam la fugă printre stropii ce cădeau cu ciudă… Porţia de bătaie o luam mai târziu, când intram ud leoarcă în casă şi trebuia să îmi schimb hainele cu altele uscate… Dar merita…

În cazul în care eram înăuntru, stăteam cu nasul lipit de geam şi cu ochii holbaţi mai ceva ca ai celor doi iezişori din povestea cea cu capra… La fiecare fulger făceam câte o cruce, dar mai mult preventiv, ca următorul să nu fie prea aproape de mine…

Priveam cum cei cinci tei imenşi (dar mai ales bătrâni) din curte se mişcau ameninţător unduiţi de forţa vântului şi aşteptam din clipă în clipă “să se ia curentu’ ”, aşteptare care, din nefericire, mai de fiecare dată era încununată de succes…

Deja e ora 1.56 şi se pare că ploaia îşi face şi efectul de doică… mi se închid ochii…

Ploaie bună şi somn uşor!

Un sfert de veac

2009-05-05T15:53:00.000-07:00

Dragilor şi dragelor,

Acum un sfert de veac, adică hăpt’ amu’s 25 de ani, oareşteunde în Sătmar, după nouă luni şi cam o săptamână de la luarea fiinţei (de ţin io minte bine…) a apărut în minunatul peisaj al acestei lumi încă un om. Culmea coincidenţei, taman io…
Această frumoasă întâmplare se datorează unei frumoase Treimi: Mama, Tata şi Doamne-Doamne… fapt pentru care ţin cu tot dinadinsul să le mulţumesc…
Mă simt dator să scriu câteva rânduri aici, mai ales că în urmă cu un an spuneam că poate vom vorbi “peste un an sau doi…”.
Pentru mine, trecerea timpului dintre 24 şi 25 de ani a avut o anume frumuseţe… frumuseţe a unei singurătăţi prolifice, desăvârşită mai apoi de frumuseţea unei iubiri roditoare…
Se pare că fiecare încercare pe care Dumnezeu ne-o orânduieşte are un scop pedagogic… şi vrea să ne îndrepte gândul şi voinţa spre o anumită direcţie…
Am 25 de ani. Recunosc, sunt doar un looser cu diplomă, şi atât. Nu am casă, nu am o slujbă de vis, foarte bine plătită… dar sunt fericit… Sunt un om fericit.
Am o familie de excepţie care m-a acceptat aşa cum am fost… bun sau rău, pletos sau nu… răzvrătit şi … cine mai ştie cum, familie care m-a sprijinit mereu, mai ales când nu toate aveau culoarea ceea rozalie… Le mulţumesc, cu întreaga mea sinceritate….
Am alături de mine cei mai frumoşi ochişori albaştri care îmi şoptesc că mă iubesc… şi care mă fac să uit de tot ceea ce e rău…
Am alături colegi şi prieteni cu care îmi pot împărţi visele, gândurile, cafeaua, “zama” şi prea-plinul unei zile plictisitoare de muncă…
Vă am alături pe voi…
Şi sunt fericit!

Dan Puric

2009-03-19T06:30:00.001-07:00

Il citesc cu drag pe Dan Puric, oridecateori am ocazia... Va rog sa porniti acest fisier audio, chiar daca aveti alta treaba prin casa... E prea frumos ca sa va lipsiti de atata autenticitate si frumusete in gandire...

Mi-e bine...

2009-03-01T13:28:00.000-08:00

Mi-e bine...

mi-e geana grea

dar mintea-mi urcă spre infinituri nepătrunse

de vis, de gând ori de făptură...

smulse

mi-e somnul greu...

slobodă gura,

mi-e cald, respir şi iau ştergura

cea de suflet...

mi-e bine slab

de neputinţă, voinic adică în dorinţă

ca să rămân pe prag...

Cluj-Napoca,

13.01.09

Scrisoare deschisă

2009-02-10T07:58:00.001-08:00

Draga mea,
Întotdeuna am considerat că aşternând slovele pe hârtie, gândurile şi simţămintele mele capătă o formă cât de cât apropiată de ceea ce vor să transmită...
Până mai ieri eram genul de om căruia îi trebuia o veşnicie ca să îşi facă o idee despre ceea ce e iubirea, îi trebuia o altă veşnicie pentru a încerca să îşi însuşească această idee şi încă un infinit de veşnicii pentru a o exprima...
A spune „te iubesc” era considerat un act de responsabilitate şi de un „eroism” aparte... De aceea niciodată nu m-am grăbit în a deveni erou...
Iubirea nu se vorbeşte, se simte şi se trăieşte... Dar atunci când trăirea dă pe dinafară, iubirea trebuie exprimată şi prin cuvinte... Privirile spun mai mult decât putem noi pricepe, îmbrăţişarea cuprinde mai mult decât putem noi cuprinde...
În seara de Crăciun, lângă brad, ţinându-te în braţe, m-am surprins în izbucnirea unui prea-sincer şi de neoprit „Te iubesc mult, mult de tot!” ce a izvorât din inimă. Credeam că lumea foloseşte expresia „din inimă” doar într-un mod metaforic, însă îţi mărturisesc că am simţit în acea clipă o uşurare imensă...
Glumind, deunăzi, după un „te iubesc” ţi-am şoptit să nu mai spui nimănui... Dar de ce? De ce să fie o taină egoistă de a mea atunci când pot să îi fac şi pe ceilalţi părtaşi la fericirea pe care mi-o aduci în inimă?
Te iubesc mai mult decât acum o clipă...

Cafea

2009-02-09T03:38:00.000-08:00

Beau. Cafea. Normal, doar e prima mea dragoste din copilărie... după lapte. Una din multele dileme ale mele, ca bărbat (vorba vine...), e de ce sânul mamei ne-a hranit cu lapte şi nu cu cafea... Sau măcar... cafea cu lapte...

O altă dilemă e legată de statutul juridic al cafelei: nu mă avânt a-i cere statut de persoană, dar cel puţin statut de martor trebuie să primească, alături de eterna şi creatoarea ţigară... Câte discuţii, probleme, banale bârfe şi intrigi nu se petrec pe deasupra ceştilor aburinde?

O invocăm zilnic, mai des decât pe Doamne-Doamne... „Hai la o cafea!”,

„Unde eşti? – În centru, la o cafea...”

„-Trec pe la tine în juma’ de ceas...

- Ok, te aştept! Pun repede de o cafea...”

Tu ai vorbit vreodată cu cafeaua ta? E ciudat... de câte ori te uiţi în negreala din ceaşcă (a se citi cană) te vezi pe tine, buhăit, cu ochii mici şi somnoros... Atunci îi dau şi ei un cuviincios Bună dimineaţa! şi îmi văd mai departe de treabă...

Întreb şi eu, aşa... Să mă conving că nu sunt singurul care a luat-o pe ulei...

Despre ulei, însă, vom vorbi altadată...

Ca să corelăm cafeaua cu partenera ei de discuţii şi de viaţă (sau de moarte...), ţigara, o să aştern mai jos un poem scris de mine în vremea tinereţelor mele tumultoase şi afumate...

Arzi…şi te chinui sã fii demnã.

Creezi vãzduhuri ca o jertfã

De tot arsã, însã neprimitã;

Te-mprãştii-n sarx ca şi o pitã

A îngerilor din vãzduh ce astãzi

Cautã loc în mine…

Fug…

Neliniştea-mi din versuri mult trecute

Alungã vise, nopţi pierdute şi pe

Ei…

Ele…

Eu vã hrãnesc. Dar voi, imune,

Nu mai puteţi iubi… la fel ca mine…

Aşa cã arzi!

Creeazã şi iubeşte tu şi-n în locul nostru.

Ucide-ne tristeţea ce ne-omoarã.

Creeazã mãcar tu…

Ţigarã!

Cluj-Napoca, 2005

P.S: Cafeaua mea e văduvă de doi ani şi cinci luni...

Relaxare

2009-02-02T23:37:00.000-08:00

Sinaia. Frig, zăpadă, frumos. Cu sau fără voia mea m-am pomenit într-un mini-concediu la munte, concediu la care nici nu am visat. Chiar dacă nu am urcat la pârtie (în încercarea de a-mi păstra toate cele 206 oase intacte), am petrecut două zile de relaxare totala, lăsate doar cu mici dureri de spate de la statul în pat, în faţa a câteva flme bune şi foarte bune, printre care 187, şi Pianistul.
Ieri, fiind şi zi de sărbătoare, am profitat şi am mers la slujba de la Mănăstirea Sinaia, după care am mers agale înspre Castelele Peleş şi Pelişor, închise luni şi marţi… Am rămas impresionat de frumuseţea meleagurilor noastre şi dezamăgit de lipsa de implicare a autorităţilor în ceea ce priveşte conservarea (ca să nu pomenesc de dezvoltarea) atracţiilor turistice. Aleea de la Mănăstire până la Peleş e neîngrijită, porţiuni de zeci de metri de piatră cubică lipsesc, felinarele ce luminau odată sunt sparte sau tăiate de la jumătate de metru de sol, coşurile de gunoi lipsesc cu desăvârşire, iar tarabele inundă cu un kitsch deloc înduioşător. Peste tot, în curtea castelelor apar pancarte ireale, parcă: „Zonă interzisă”, “Nu urcaţi pe statui”, de parcă am trăi într-o lume de maimuţe.
Calitatea turismului de aici lasă de dorit… De la chelneri secaţi de viaţă ce se postează cu carneţelul lângă masă şi te privesc acru, nimic zicând, până la doamna de la un muzeu, care a avut grijă să ne informeze imediat că filmatul sau fotografiatul se taxează separat… ca şi cum acesta ar fi fost singurul meu scop în muzeul respectiv…
Să zicem că sunt obişnuit să trăiesc în ţara mea şi că aici vreau să trăiesc în continuare. Dacă o fi să plec, va fi doar temporar, pentru studii sau pentru un loc de muncă decent…
Mă doare sufletul când văd atâta frumuseţe lăsată în paragină, sufocată de-a dreptul…
Ajunge…

Je t'aime...

2009-01-25T14:44:00.000-08:00

Zburd din nou cu o oarecare tulburare în suflet, după foarte multă vreme în care nu am ştiut ce va să mai însemne aceasta...

Azi am terminat de citit Memorii, cartea biografică de excepţie a ÎPS Bartolomeu Anania, ceea ce ar fi trebuit să fie (şi a fost) un prilej de bucurie... Am isprăvit cele 690 de pagini în format mare cam într-o saptămână şi oleacă, în măsura în care am ciupit cateva pagini în orice mică pauză disponibilă...

Starea mea de tulburare din aceste clipe (e ora 00:51) s-a prelungit din tulburarea prietenului meu care m-a rugat să ne întâlnim spre seară, ca să povestim... Probleme, probleme şi iar probleme... Cred că în această seară dacă m-aş fi întâlnit cu cineva cunoscut şi m-ar fi întrebat, ca de obicei „Ce mai faci?”, aş fi ezitat să răspund cu eternul meu „Din ce în ce mai bine!”. Repet, nu ştiu de ce, dar în seara asta nu m-am simţit din ce în ce mai bine...

Ca să trecem într-un plan mai optimist şi mai frumos, aveţi aici, mai jos puţin, visul oricărui om ce urcă pe o scenă...

Vă las pe voi să apreciaţi... Că de comentat...comentaţi mai greu...

Al vostru, Ioane.

Zambiti, va rog!

2009-01-24T02:50:00.000-08:00

Dragilor, taman am descoperit pe blogul lui Petru Stratulat de la Guerrila un film exceptional... Va invit cu drag sa il vizionati... are cam 15 minute, dar merita fiecare clipa... Astept si unele mici comentarii, ca sa vad cum l-ati receptat... Va pup!

Muguri

2009-01-22T05:48:00.000-08:00

Înmuguresc pe zi ce trece

De când te am

La piept dormind...

Întineresc ani câte zece

Privirea-ţi de o văd zâmbind...

Mă bucur ca un prunc de ţâţă

Ce-adoarme lin, pe sân visând

La Feţi-Frumoşi şi Cosânzene

Netulburat de niciun gând...

Mă rog rugând cu grea chemare

De îngerii cei din văzduh

Ca să te ţină ca pe-o floare

De lângă tine eu când fug...

Rodesc în inima-mi slăbită

Un bob de lacrimă de-a ta

Ca s-o prefac în dulcea rouă

A florii de nu-mă-uita...

Mă pierd în ochiul tău albastru,

Mă regăsesc din nou zâmbind,

Ferice, împăcat şi vesel

Doar

Iubind...

Cluj-Napoca

20.01.2009

La Multi Ani!

2009-01-02T22:37:00.000-08:00

La Mulţi Ani! “A mai trecut un an prin noi, a fost şi soare, au fost şi ploi…” vorba cântecului… dar important este că « totul e bine când se termină cu bine ». Anul ce a trecut s-a terminat cu bine, cel putin în cazul meu… Eh, acum bineînţeles că sunt afectat şi eu la maxim de marea criză financiară, dar nu ne lăsăm bătuţi aşa, cu una, cu două…

Detaliile financiare m-au lăsat întotdeuna rece… şi mi-am dat seama că a alerga după bani nu e o soluţie. De ce să nu îi lăsăm pe ei să vină la noi, timp în care putem să ne ocupăm de lucruri mai serioase şi mai folositoare?
Tocmai m-am întors din Viena, unde am petrecut trei zile friguroase, dar extraordinar de frumoase şi de liniştite, alături de prietena mea şi de familia distinsului meu mai tânăr dirijor de SAA CHOIR… Frigul grozav l-am dovedit cu câteva căni de punch fierbinte, foamea cu niscaiva cârnaţ de-al lor, cu colesterol mai mult decât are cel al nostru, combinate cu lungi plimbări în aer liber, vizite şi vizite…
La cumpăna dintre ani am fost în centrul Vienei, în piaţa din faţa primăriei, unde erau adunate câteva mii bune de oameni, majoritatea străini: români, italieni, nemţi, unguri, şi chiar câţiva polonezi şi ruşi, toţi puşi pe veselie şi voie bună, dar în mod civilizat, cum şade bine oricui… Nu putea să lipsească de pe scena amplasată acolo un spectacol de muzică clasică, de o înaltă ţinută artistică… Ce m-a surprins a fost lipsa unui foc de artificii organizat de primărie… Artificii au fost, ce e drept, non-stop, de pe la ora 23 până la ora 1, dar din cele mai mititele, nu la fel de spectaculoase ca cele din Cluj, de exemplu…
Spectaculoasă a fost vizita la Donau Turn, un turn de televiziune de pe malul Dunării, de unde am putut vedea panorama Vienei, noaptea, de la o înălţime de 156 de metri… Nu mai pomenesc de cele trei restaurante din turn care se roteau încet, aşa încât fiecare flămând putea să vadă întregul oraş stând nemişcat, la masă…
Palatul Schömbrunn e la fel de spectaculos, dar grădinile mai puţin colorate decât în perioada verii…
Pietonalele din centru arhipline, multă voie bună şi relaxare… Toate acestea le-am desăvârşit prin participarea/asistarea la o Missă catolică în Domm-ul Sfântului Ştefan, compusă de Mozart şi cântată de un cor profesionist, cu orchestră…
La întoarcere am vizitat şi Budapesta cea de dulce amintire pentru familia Gorea, rămânând impresionaţi de frumuseţea peisajelor şi arhitecturii clădirilor…
Vă urez un an nou plin de linişte şi împliniri!

Urari

2008-12-26T11:06:00.000-08:00

Conform frumoaselor traditii romanesti de sarbatori, am gasit musai nevoie mare ca sa va las voua, celor ce binevoiti a ceti acest "minumat" blog, cele mai frumoase ganduri si urari de bine, liniste in suflet si halea-halea.
Politicianul roman tine la alegatorii sai si are grija sa fie alaturi de ei, atat la bine, cat mai ales la bine. Ce sa faci, la tatzi ni-i greu! Asa ca nu am putut, ca posesor si proprietar de postata blogistica pe internet, sa ma las mai prejos de birjarii ce conduc caleasca, carutza sau faetonul patriei noastre dotata cu 5 noi kilometri de autostrada.
Nu vreau sa ma intind la urari si povesti, ca prea iese mare politician din mine.
Sarbatori Fericite! Nu uitati ca de fapt sarbatorim Nasterea lui Hristos si nu Magia Craciunului, sau pe Mos Craciun... (By the way, am vazut la tv o craciunita cu o fusta de o palma... ce sa zic... vrednica de dorit... dar neavand nicio legatura cu Craciunul adevarat...).
Va pup! An nou fericit!

Al vostru,
Ioane.

Colinde

2008-12-04T12:48:00.000-08:00

Îmi amintesc cu mult drag de copilărie, de nerăbdarea cu care aşteptam începerea Postului Crăciunului, ca să putem colinda şi noi în voie, fără să ne temem că “o să ne iasă bube pe cur”… Nu ştiam noi pe atunci ce înseamnă de fapt postul, şi probabil că nu ştim foarte bine nici acum… Ne bucuram când reuşeam să înşelăm vigilenţa mamei şi mai luam smântâna de pe lapte ca să o savurăm cu colţul de la pâine…

Aşteptam Ajunul Crăciunului aproape îmbrăcaţi şi cu straiţa în spate, ca nu cumva să o ia altcineva, iar la ivirea zorilor ne luam de mânuţă şi luam vecinii şi nevecinii la rând, strigând “din tătă plomâna” colinda cea frumoasă cu “Doooomnului ş-a’ nost Doomn!”. Colacul mic, copt în cuptorul din curte era răsplata maximă. Când se umplea straiţa, băgam în buzunarele sparte (intenţionat…) colaci, nuci şi mere… iar cine avea şi capişon (a se citi glugă) era considerat un norocos…

Îi mulţumesc lui Doamne-Doamne, numit generic de lume Dumnezeu că sunt printre cei care şi la 24 de ani colindă cu acelaşi drag vecinii din sat dar şi vecinii din Europa…

Vă las să vă bucuraţi de frumuseţea colindului… Le mulţumesc colegilor şi bunilor mei prieteni din Grupul Coral “Sfântul Apostol Andrei” pentru bucuria pe care mi-o oferă la fiecare repetiţie sau concert…

Ziurel de ziua
Asculta mai multe audio Divertisment »

Plugusorul
Asculta mai multe audio Divertisment »

Frământări

2008-11-14T10:05:00.000-08:00

Mă frământă de mii de ori în picioare gânduri legate de existenţa mea, aşa cum e, aşa cum a fost şi mai ales cum va fi.
Cântăresc şi măsor greutatea deciziilor luate de-a lungul anilor, veghez ca un semizeu asupra trecutului meu – bun sau rău – cum o fi fost, trag învăţăminte din tot ceea ce am fost sau am făcut…
Mă doare capul. La propriu.
Dar prefer durerea de cap în locul durerii de suflet. Pentru aceasta din urmă am găsit leacul şi nu este unul de pe pământ. Încă sunt sub tratament şi sper ca saptămâna viitoare să mai merg la un control pentru a primi o nouă medicaţie, în completarea celei prezente.
Privind în trecut am realizat că de multe ori am renunţat prea uşor la luptă.
Că am fost un laş o ştiu şi o recunosc. O fi o etapă a vieţii şi asta…
Articolul anterior, “Iluzii” face parte din acea categorie a renunţării. Nu am scris de multă vreme, fiindcă între timp am renunţat să mai renunţ aşa uşor. Răbdarea încununată de nădejde (speranţă e un cuvânt prea inexpresiv pentru ceea ce simt…) a dat roade.
Poate că am găsit şi eu pe “acel cineva” de care vorbeam mai înainte…

Iluzii

2008-10-23T13:30:00.000-07:00

Iluzia unei fericiri te face fericit. Cel puţin pentru o vreme. Problema intervine atunci când realizezi că de fapt hrănirea sufletului doar din iluzii şi speranţe e una de supravieţuire. Te ţine doar la suprafaţă, nelăsându-te nici să mori, dar nici garantându-ţi viaţa.

Fiecare iluzie se bazează însă pe câte o chestiune cât se poate de concretă şi de reală. Iluzia că ai găsit pe cineva care ar putea deveni “acel cineva” poate porni de la o simplă privire, de la un gest mărunt sau de la un singur cuvânt…

Nu sunt în măsură să vorbesc despre “acel cineva” deoarece se pare că mai am de căutat…

Concluzie la iluzie: trebuie să vedem partea plină a paharului. Doar aşa putem să păşim mai departe…

Vantul

2008-10-10T11:34:00.000-07:00

Mi-a fost dor de Cetatuie, asa ca am revenit aici, serpuind pe calea ingalbenita de felinare. Vantul nu adie la fel de prietenos ca alte dati, dar nici nu ma alunga. E mai rece.
La fel ca lumea din jur. Multi nu mai sunt la fel de calzi ca alte dati, dar nici ei nu ma alunga. Atat timp cat nu incurc, nu sunt in plus, atat timp cat sunt, nu sunt in minus. La numaratoare iesim si totul e ok.
In seara asta s-a repetat episodul "Altcineva", dar intr-un cerc mai restrans. Ii inteleg pe toti...
Mi-a mai ramas tramvaiul, cativa greieri rataciti inca pe aici de asta vara, luminile orasului si un servetel alb, patat de eternul pix negru...
Ah, si inca ceva, era cat pe ce sa uit: o portie mare de mancare chinezeasca, picanta!
Imi urez "Pohta buna!"

Decizii...

2008-09-26T07:36:00.000-07:00

DECÍDE, decíd, vb. III. 1. Intranz. şi refl. A lua o hotărâre; a alege (între mai multe alternative), a se fixa (între mai multe posibilităţi). ♦ Tranz. A hotărî, a soluţiona în mod definitiv. 2. Tranz. A determina, a convinge, a îndupleca pe cineva să facă ceva. – Din fr. décider, lat. decidere.

Aceasta este definitia din DEX a verbului "a decide".
In principiu, e simplu: a alege intre mai multe alternative: da sau nu, alb sau negru, tuns sau netuns, iert sau nu iert, uit sau nu uit.
De la "a alege" se ajunge insa la "a renunta". Fiecare alegere inseamna o renuntare. Indubitabil.
Tot in definitie gasim si verbul "a hotari", urmat de explicatia "a solutiona in mod definitiv". Ei, cat de simplu ar fi daca ne-am si tine de cuvant cand luam o hotarare. Atunci solutia ar fi una definitiva: am pus lacatul si am aruncat cheia; gata; game over; the end.
Dar nimic nu e mai greu decat a renunta la tine. In final, despre asta e vorba: o asemenea hotarare definitiva, lacatul pus, usa incuiata ar insemna sa recunosti ca pana atunci ai facut o alegere nu tocmai potrivita; ar trebui sa recunosti ca (uneori) ai gresit. De aceea preferam sa ne tragem pe fese si in cel mai fericit caz sa tragem, asa, neglijent usa dupa noi, ca sa ramana intredeschisa. Adica daca afara e frig, sa ne intoarcem la caldura. Daca viitorul e nesigur, sa revenim in trecut. In prag nu ai cum sa stai...
Am stat pana sa decid daca postez sau nu articolul acesta. Am decis.

Fresh!

2008-09-24T06:34:00.000-07:00

Salutare! In mod oficial va anunt ca de azi inainte nu veti mai putea sa imi ziceti "Codita", decat daca vorbiti la modul nostalgic...
Fiecare lucru la vremea lui... asa ca vremea pletelor a trecut. Ce e drept, s-a cam socat poporu', dar nici nu ma asteptam la alta reactie...
Va pup si ne vedem... cam asa...

Invisible....

2008-09-20T12:42:00.000-07:00

I am invisible... Cat de simplu ar fi sa avem undeva un buton mic, la a carui apasare sa devenim invizibili... Asa, "ca pe mess...". Dai un click, inca unu', si toti prietenii tai stiu ca esti plecat si ca nu vrei sa fii deranjat... In mod normal, poti pune un "Busy" dar nu da bine...
Suntem o armata de lasi, la urma urmei... Tinem in lista de Messenger peste o suta de "prieteni" dintre care zilnic ii cautam pe aceiasi maxim trei... Dintre acestia trei unul e offline, altul e pe invizible, ca sa crezi tu si altii ca e offline, iar celalalt e online, dar cu siguranta a plecat si a uitat calculatorul pornit...
Si uite asa cand vrei sa schimbi doua vorbe, te trezesti ca faci un monolog, dupa care te pui in pat...
Uite, si de ciuda.... I am so fucking Available!

Semizeul

2008-09-12T13:58:00.000-07:00

Aproape nimic nu se compară cu liniştea pe care ţi-o dă priveliştea Clujului văzută de pe Cetăţuie, noaptea. Acelaşi murmur şi acelaşi freamăt. Aceiaşi greieri, aceleaşi felinare, alţi tineri… Până şi huruitul tramvaiului îşi are locul aici, alături de zgomotul cauciucurilor ce lovesc calea ferată…

De aici de sus, privind spre intersecţia mare din faţa Operei Maghiare, ai senzaţia că te joci de-a Doamne-Doamne. Il vezi pe copilul ce taman trece cu bicicleta trecerea de pietoni, habar ne-având că cineva îl vede sau că cineva îl urmăreşte. Semaforul atârnat deasupra lui pâlpâie un galben-agitat ca să îl facă atent, dar el parcă nu vede…

Apa Someşului o zăresc doar în reflexia unei ferestre împărţită în patru, fereastră ce ascunde probabil nişte decoruri obosite de la Operă… Doar parcul se vrea a fi lăsat în pace, ascunzându-şi felinarele printre crengile bătrâne…

In seara aceasta m-am înarmat cu tehnologia imortalizării clipei şi am oprit şi pentru voi timpul în loc, în câteva cadre…

Vă ştept…

Intamplari...

2008-09-11T11:40:00.000-07:00

Trăiesc cu impresia unei cvasi-izolări. Încep să văd ce înseamnă rutina şi să realizez că în urmă cu câţiva ani mă aflam în postura aceluia ce spunea “la mine nu o să fie aşa…”, “nu o să mi se întâmple tocmai mie…”

Uite că mă contazic: mecanizat, mă trezesc la aceiaşi oră, am grijă de pitic, îl duc la bunicu’, urc aceleaşi patru etaje cu el în braţe, gâfâi la fel în fiecare zi, o căutam pe “mami meu”, dar nu o găsim niciodată.

Mă simt uneori “vinovat” pentru minciunicile pe care trebuie să le rostesc zilnic unui copil abia trecut de doi ani. Dar ce îmi place la el e faptul că nu se dă bătut. Deşi ştie că « mami meu » nu e la bunicu’ acasă, mergem acolo în fiecare zi ca să o căutăm. Bineînţeles, daca nu o căutăm pe mama, mergem « a pietena mea ». Are el o “pietenă” pe care o căutăm zilnic, chiar dacă nu ştim unde stă…

E adorabil atunci când îl aşez în maşină, pe locul lui, în spate, şi îi fixez centura. La mine nu obiectează. La ai lui, face scandal… După ce ne-am aşezat, îşi ia căluţul şi îl modelează, cu toate că nu e nici de plastelină, nici de pluş, ci de plastic dur… Tace aşa vreo două minute, după care, zilnic, în aceaşi intersecţie îmi spune : « Nelu, megem a pietena mea… » Iar eu îi răspund : « Păi clar, unde credeai că mergem ? »

Moment demn de relatat : vineri după masă, l-am luat pe Horaţiu Jr. Si am plecat acasă la Satu-Mare. Oprind să bem o cafea, lui îi iau un suc natural cu pahar şi pai, ca să nu avem probleme cu cioburi şi chestiuni de genul… Buuun ! Ii pun paharul în faţă, îl aşez pe genunchiul meu stâng ca să ajungă la pai, îi explic că tre’ să bea sucul « handsfree », fără să îl atingă şi totul e ok… Asta până când a reuşit uriaşul să scoată doar cu gura paiul din pahar şi să împrăştie sucul din el pe piciorul meu drept, de la genunchi pâââână…mai sus. Supărat nevoie mare, îl cert, « uite ce ai făcut, păi ce ţie-am zis…ble-bla… ». Horăţel, văzându-mă supărat, cum stătea el aşa, pe genunchiul meu, a făcut nişte ochi mari, mi-a luat între pălmuţele lui faţa, m-a privit în ochi şi, după câteva clipe de gândire a zis : « Ne…Ne… Nelu… Mutumesc ! » Asta m-a dat gata. Mi-a trecut orice supărare, dar i-am explicat că trebuie să zică « Iartă-mă!”…

Si uite aşa, de multe ori mă întreb unde o fi diferenţa dintre mine şi ăsta micu’…

Modestia...

2008-09-02T12:58:00.000-07:00

Săptămâna trecută a fost una plină pentru mine, încununată fiind de o nuntă a unui prieten taman în Pietroşiţa, Dâmboviţa. Petrecerea s-a ţinut în Sinaia, prilej cu care am vizitat şi eu staţiunea, Castelele Peleş şi Pelişor, minunându-mă de atâta frumuseţe.

Dezamăgit am rămas doar de atotprezenţa kitsch-urilor pe toate tarabele, lucru întâlnit şi în Sighişoara, din păcate…

Ca o altă surprinzătoare coincidenţă, la Sinaia m-am întâlnit cu « surprinsa » de acu două sau trei articole… Din păcate, starea ei de spirit nu era tocmai fericită, iar contextul temporal ne-a făcut să ne vedem doar pentru câteva minute…

Trec din nou peste detalii. Nuntă foarte reuşită, el avocat, ea jurist, amândoi stabiliţi în Spania, Ciudad Real. Invitaţi de renume cum ar fi consulul Spaniei în România, un grup foarte bun de dansatori din Spania, maestrul romanţelor Gheorghe Sărac, Irina Loghin, sau Costel Busuioc ne-au onorat cu prezenţa. Ca să nu fiu nedrept, trebuie să îi menţionez şi pe membri Grupului Coral « Sfântul Apostol Andrei », care au avut o mare parte de vină în reuşita evenimentului. Modestia lipsă să îmi fie iertată, dar colegii mei meritau…

Că tot veni vorba de modestie, vreau să vă spun că i-am descoperit monumentul în persoană. Nu în altul, decât în Costel Busuioc. Da, Pavaroti din Banat, de el e vorba… Am rămas impresionat în mod plăcut de naturaleţea, modestia şi bunul simţ al acestui om, care, după cum spunea chiar el, a avut norocul de a fi descoperit de cineva… Mereu zâmbitor, discutând cu toată lumea, responsabil faţă de vocea lui… Am fost cazaţi în aceiaşi casă, doar noi şi el, aşa că am putut socializa în voie, chiar dacă timpul a fost destul de scurt…

Vreau să ştiţi că acest om cu constituţie de zidar are un suflet nobil cum rar mi-a fost dat să întâlnesc…

Intraţi pe un Trilulilu sau Youtube ca să îl ascultaţi, şi cu siguranţă îl veţi încadra în categoria celor cărora Dumnezeu, când le-a dat un talent (talant) a uitat să pună frână…

Concert...

2008-08-26T12:48:00.000-07:00

Azi după amiază am reuşit să aţipesc jumătate de oră înainte de a merge la concertul susţinut de un cor profesionist din Coreea de Sud. Cu mintea şi simţurile pe jumătate odihnite şi tot pe atât de mult obosite, după ce am ronţăit jumătate de pachet de Orbit nu-ştiu-de-care în timp ce conduceam pe uliţa metropolitană, am ajuns în centru, la fosta Filarmonică… Era ceva lume pe afară, mai multă decât mă aşteptam… La intrarea în sală am primit programul serii, foarte elegant prezentat şi am cumpărat, preventiv – vorba mea- două din cele trei CD-uri ce erau expuse la vânzare.

După ce am intrat în sală şi m-am aşezat pe ultimul rând de scaune, am aşteptat cuminte începerea concertului. Trebuia să înceapă la ora 19.00 dar a început pe la 19.20. Trec peste detaliile prezentărilor direct la intrarea pe scenă a corului : cam douăzeci de femei şi tot cam atâţia bărbaţi îmbrăcaţi într-un superb port tradiţional coreean, urmaţi de un dirijor exemplar.

Odată cu primele acorduri ale unei melodii corale coreene mi s-a ridicat părul pe mine şi am simţit că mi se umezesc ochii… Atâta sensibilitate, acurateţe, naturaleţe în cântare nu mi-a fost dat să mai aud vreodată… Mi-am reproşat că nu am mai dus pe nimeni cu mine… Merita!

Pentru cei care cunosc piesa, programul lor a avut şi piesa în limba română intitulată Sârba în căruţă, a lui Gheorghe Danga. Personal am cântat piesa asta de sute de ori (nu exagerez…) şi de multe ori chiar bine de tot. Dar vreau sa spun că azi am auzit cea mai frumoasă interpretare a ei, culmea, de la un cor coreean! Felicitări organizatorilor! La pauză am cumpărat şi cel de-al treilea CD al lor. Taman îl ascult…

Am venit aciliea, ici şa...

2008-08-26T05:37:00.000-07:00

REALITATEA.NET - Bâlci european: Romii s-au adunat la " gagicuţe, paraşute, îngheţături şi băutură" - VEZI IMAGINI

Am venit acilea, ici şa... ca să ne dăm în tiribombe... să mancăm îngheţături, să vedem gagici... Da e rebuturi multe la gagigi acilea... e ţinute-n casă şi nu prea ştie multe...

Si uite aşa progresăm noi voiniceşte. Nu are rost să mai rostesc io, ici şa, coventele, că e rebuturi care sunt...

Mare e grădina Ta, Doamne, da ici şa la noi parcă crescură buruianele mai mişto ca-n alte ogrezî... Ori nu ajunsă erbicidu' că îl furară cocalarii cu ateveu'...

Galben

2008-08-25T12:53:00.001-07:00

Cenuşiu, greieriu, portocaliu. Nu e greşeală, e alt articol…doar locaţia şi momentul zilei e acelaşi…

Sunt pe aceiaşi bordură de pe Cetăţuie, la acelaşi ceas de înserare când lumea începe să coboare din înălţimea de frumos văzut de aici…

Scriu negru pe un biet şerveţel galben, găsit în portbagaj. Am căutat cu disperare o foaie nescrisă, dar nu am găsit. Azi după amiază de la cinci ceas am mers la cinema la un film germano-turco-francez. ştiu că sună ciudat. Chiar asta m-a atras la el. Aveam de ales între două « another fucking american movie(s) » şi “The Edge of Heaven”. Ca de obicei, e de prisos ca să încerc să vă povestesc filmul. Pot doar să sper că puteţi merge să îl vedeţi sau că puteţi face rost de el…

Marcat într-o oarecasre măsură de peliculă, la ieşire am intrat ca teleghidat în Librăria Universităţii şi în mai puţin de patruzeci de secunde ieşeam de acolo cu « Viaţa pe un peron » a lui Octavian Paler.

Cufundat în colţul meu din Luis Cafe am citit până la cea de-a şaizecea pagină, forţându-mă să mă opresc şi să plec.

Să plec încotro ? Nu aveam nicio ţintă. Am urcat în maşină şi am venit aici, ca să ascult greierii, tramvaiul şi să îmi fac ochii mari, ca de bufniţă aşa încât galbenul felinarului să se atingă de galbenul şerveţelului meu chinuit de pixul negru…

Trebuie că se simte tare neputincios (despre şerveţel vorbesc…) pironit între pastă şi « altarul » jertfei sale, postamentul, “Aripa stângă” a lui Cărtărescu.

Ştiţi, la filme, la genericul de început mai apare uneori textul « după romanul lui Ixulescu »…

Pot zice şi eu acum că acest petic de articol scris pe şerveţel e scris, la propriu, « pe baza » (solidă) a romanului « Orbitor. Aripa stângă » a lui Mircea Cărtărescu.

By the way, aţi realizat vreodată că prenumele lui Cărtărescu este Mircea?

Surpriza...

2008-08-16T02:01:00.000-07:00

Într-un nesfârşit sfârşit am ajuns la Cluj, dragul meu “houm, suit houm”! După plecarea din Croaţia am poposit vreo trei zile în Ungaria, unde am fost cazaţi la un hotel din Bekes. Preţ excelent, condiţii excelente, personalul amabil… de fapt aşa cum ar trebui să fie peste tot… După trei zile de ştrand, saună, apă termală şi plajă, m-am simţit mai bine decât după o săptămână de mare… Vă recomand cu căldură ştrandul din Bekescsaba…
De acolo am pornit către Banat, la bunica noastră, unde am mai suferit de căldură încă vreo trei zile…
Vreo trei zile au stat unii… eu am lipsit o zi…
De ce? Fiindcă era cazul să fac o surpriză cuiva… Iar ca totul să fie perfect şi la locul lui, bineînţeles că surpriza am primit-o eu… După ce străbat pe caniculă vreo două sute cincizeci de kilometri, la ocazie, rămân blocat în trafic două ore într-un tir, discut cu şoferul toată istoria şi beneficiile comunismului, ajung unde trebuie cu jumătate de oră înainte de miezul nopţii…
Surpriza trebuia să fie una la ora zero, cu ocazia împlinirii unei vârste şi cu ocazia a zece ani de când la ora zero, în acea noapte, cineva primea un telefon sau un sms de « La Mulţi Ani !»
Norocul meu a fost că am avut inspiraţia de a suna pe « cineva » din apropierea dânsei ca să întreb măcar dacă e sau nu în oraş… Iar aici a intervenit factorul surpriză : « E în oraş dar e internată în spital… ».
Nu era ceea ce mă aşteptam să aud, da rasta e… Trebuie să ne adaptăm… Aşadar, la ora zero am sunat-o, i-am urat toate cele bune, am mimat surprinderea că e în spital şî am minţit frumos spunând că sunt în Banat…
A doua zi am purces de am luat o punguţă de cadou, un buchet de flori şi o carte, alături de măgăruşul purtat de peste mări şi ţări.
Pe o căldură de nesuportat şi într-un oraş pe care nu il cunosc, după o privire aruncată pe o hartă de pe net, am pornit în căutarea Spitalului Militar. L-am şi găsit, am lăsat la poartă buletinul în schimbul unui ecuson pe care scria “Vizitator 014” şi am început să bâjbâi în căutarea rezervei 4. După câteva minute de dezorientare şi un telefon dat spre îndrumare, am ajuns înaintea unei uşi albe de lemn, unde, zărit fiind de o asistentă tânără, am fost surprins să o aud zicând « Acolo, în faţă, intraţi… e bine… », de parcă ştia pe cine caut… Până la urmă era din cauza buchetului de flori… nu era chiar primul intrat pe acea uşă în acea zi…
Bat la uşă, deschid şi intru într-un salon înalt, cu patru paturi de lemn, numai bune de dus la muzeu, după cum zicea cineva. Trei dintre ele erau goale, iar în cel de-al patru-lea, cel mai îndepărtat, stătea « surprinsa », vorbind la telefon cu mama ei… Când m-a recunoscut, au urmat muuuulte secunde de tăcere, timp în care mama ei se speriase că se va fi întâmplat ceva…
Pot afirma că a fost cea mai reuşită surpriză pe care am făcut-o vreodată, chiar dacă planul de acasă şi cel din târg nu coincid întotdeauna…
Au urmat patru ore în care telefoanele sunau neîncetat iar prietenii ei soseau pe rând ca să îi ureze hălea’hălea…
Eu sper că vizita mea şi o strângere de mână au ajutat la zilele întregi de perfuzii şi tratament… Nu au fost cuvinte multe, nici gesturi telenovelistice înduioşătoare, ci doar o stare de linişte pe care nu am mai avut-o de multă vreme…
O îmbrăţişare la final a pecetluit surpriza… în acea clipă am realizat că de multă vreme, singurii care mă îmbrăţişează sunt copii… nepoţeii mei pitici…
Oare uităm să ne îmbrăţişăm?

The End...

2008-08-08T12:06:00.000-07:00

Astăzi a fost ultima zi petrecută pe tărâmul insulei Krk… O zi frumoasă, cu apa mării puţin mai rece dimineaţa – fapt ce nu m-a oprit să înot oleacă -, cu un soare dogoritor numai cât să fie bine, cu un somn de amiază ca cel din copilăria-mi agitată din pricina faptului că finul meu , mai mic cu doi ani, dormind mai mult la prânz putea să crească mai mare ca mine…
Acum o oră cerul s-a făcut cenuşiu şi a început să urle cu tunete, asezonate de săgeţi magnifice de lumină dublate de contrastanta linişte a mării. După o ploaie caldă de vară, lumea a început să iasă din nou la aceiaşi plimbare, pe acelaşi traseu ca în fiecare seară… Doar lumina felinarelor este mai galbenă ca oricând, compensând absenţa stelelor şi a lunii care parcă şi-au luat un concediu de o zi (sau o noapte…) ca să se ascundă după muntele din mare…
O să îmi lipsească acest loc de unde scriu acum, singurul loc unde am gasit net wireless (Asonis, oricine ai fi, îţi mulţumesc!), unde semnalul cădea dacă nu stăteam cu genunchii ridicaţi şi pe vârfuri, unde cele trei pisici gri tigrate îmi verifică şi ele e-mailul, unde toţi ai mei ştiu că mă găsesc dacă nu sunt acasă sau la plajă…
Locul unde vin singur, ca să nu fiu singur, gândindu-mă la voi…

Liniste...

2008-08-07T03:05:00.000-07:00

Starea de linişte poate să aibă mii şi mii de particule… Există o linişte pe care ţi-o poate dărui doar cineva drag… Atunci se creează un culoar unic care se izolează de orice impuritate din afară… O privire sau o strângere uşoară a mâinii anulează orice cuvinte…
O altă linişte este cea oferită de singurătate – mai greu de explicat – poate chiar un copil mai mic al liniştii călugărilor… O linişte în tensiune, în aşteptare… De multe ori simtim nevoia de a ne retrage în cochilia sufletului nostru şi de a cugeta în neştire la rostul nostru… Mulţi nu înţeleg asta şi ne cataloghează drept «interiorizaţi»…
Liniştea supremă, în opinia mea, e aceea în care fiinţa ta intră într-o relaţie de comunicare, ba mai mult, de comuniune în lucrare cu Fiinţa prin excelenţă… Atunci revenim la liniştea lui « şi erau bune toate » din actul creaţiei.
Psst! Linişte, vă rog!

Înserare

2008-08-05T11:34:00.000-07:00

Stau aşezat pe marginea mării pe piatra încălzită de soare a digului… Vântul începe să adie a noapte, iar luna se ridică într-un colţ peste un felinar vechi ce se voia a fi soare peste noapte, tronând grijulie peste muntele de calcar ce răsare din mare…
Aud doar plescăitul valurilor sub bărci şi un pian ce cântă Baladă pentru Adeline undeva în spatele meu…
O clădire veche, în stil veneţian, cu un balcon ruginit şi ferestre mici cu obloane maro de lemn învechit mă păzeşte din spate…Felinarele au îngălbenit, la fel ce şi cele de pe Cetăţuia noastră, iar lumea începe să se perinde din ce în ce mai des în jurul meu…
La jumătate de metru de piciorul meu a ancorat o bărcuţă albastră din care coboară o mămică frumoasă cu fetiţa ei blondă, în rochiţă albă şi pălărie de paie, având grijă să nu piardă căţeluşul ce aduce a Patrocle al copilăriei noastre…
E linişte şi pace… iar eu sunt în aşteptarea neliniştii unui vis…

Un concediu de vis

2008-08-05T02:32:00.000-07:00

Un concediu de vis

După un an de muncă, studiu şi alte chestiuni solicitante pentru minuscula alcătuire a distinsei mele fiinţe, a venit vremea unui binemeritat concediu…
Totul era bine stabilit de aproape două luni: locaţia (Baska, Insula Krk, Croaţia), rezervare facută de mai bine de o lună pentru o vilă frumoasă cu trei dormitoare, două băi, living mare, plus încă un apartament de două camere cu bucatarie, baie şi toate cele…
Aşadar, toate indiciile duceau cu gândul la ceva cât se poate de frumos…
Sâmbătă dimineaţa. Exagerat de dimineaţa, adică ora 2.30. Mă trezesc după o oră şi jumătate de somn; aveam impresia că nici nu am apucat să adorm… Luăm ultimele lucruri, urcăm în maşină şi pornim. Ne întâlnim cu celelalte două maşini cu care am mai venit şi pornim cu elan… Trece vremea, intrăm în Ungaria, conduc şi eu o vreme ca să se mai odihnească frate-mio’, iar după Budapesta oprim pentru furajare…
Pornim din nou, mergem cam doi kilometri şi vedem înaintea noastră, pe autostradă o ditamai coloana de maşini… Ceva accident, presupunem, şi mergem alene cu câţiva metri pe minut, cuminţei.
Pe banda opusă, parcă în ciudă, maşinile zburdau în voie. Căldură mare, peste treizeci de grade, deschidem geamurile până jos… La un moment dat auzim scrâşnet de frâne, un nor de praf şi o bufnitură. Chiar în dreptul nostru, o maşină care avea peste sută l-a zdrobit pe un motociclist ce tocmai intrase pe autostradă… Toată lumea a rămas şocată, văzând cum motociclistul zăcea ca răstignit pe asfalt, fără să schiţeze vreo mişcare… înaintăm şi vedem că am avut dreptate: motivul coloanei era un accident în care au fost implicate patru maşini.
Trecem cu greu peste imaginea sinistră a primului accident, continuăm drumul pe aceaşi caniculă, unii cu, alţii fără aer condiţionat. Eu fără…
După o Ungarie nesfârşită, intrăm în Croaţia, ţară în care suntem întâmpinaţi cu şi de căldură. Mergem frumos, pe cât posibil încolonaţi, ca să nu ne rătăcim…
Toată căldura s-a transformat rapid într-o furtună spectaculoasă cu fulgere, tunete şi un debit de ploaie pe care ştergătoarele nu pridideau să-l răzbească. -„Efectiv”-cum ar spune unii- toate maşinile de pe autostradă au pus avariile şi au oprit pe banda de urgenţă. După multe minute de potop, pornim din nou încolonaţi. Frate- mio, cu ditai’ „gipiesu” mergea înainte, Adi cu mine după el, iar în urma noastră văru-mio’ de la Bihor cu familia… Ne apropiem de Karlovic (sper că am scris bine) şi văd că frate’mio semnalizează cu insistenţă dreapta şi iese de pe autostradă. Verific eu pe schiţa mea itinerariul luat de pe net şi văd că ceva nu puşcă… Mergem după el, iar cum încă ploua, văru’ a mers tot înainte pe autostradă. Horaţiu şi noi am intrat în oraş, ne-am înjurat oleacă în mod civilizat, ne-am calmat, am dat o tură prin oraş şi am revenit pe autostradă. După multe telefoane (noroc cu luxuriantul roaming) am reuşit să ne regrupăm şi să ajungem după mai bine de şaptesprezece ore în insulă. Mergem la agenţia de turism parteneră de aici, le dau un teanc de paşapoarte, ne explică domnişoara de acolo unde să mergem, fiind aşteptaţi de gazdă la două străzi distanţă.
Ajungem, cobor, merg la doamna cu pricina, salut frumos, mă prezint, parcăm două maşini în curte şi coborâm. Doamna, trecută de şaizeci de ani şi cu o fizionomie nu tocmai prietenoasă, începe să se schimbe la faţă, numărându-ne. Ea vedea vreo opt, dar ştia şi accepta numai şase persoane în apartamentul ei de trei camere plus hălea-hălea… Nu ne lasă să intrăm deşi îi explic că e ok, că avem loc, copii dorm cu părinţii şi că probabil cei de la agenţie nu au specificat acest lucru. Nu, nu şi nu, îl iau pe frate-mio’ de mână şi ne întoarcem la agenţie. Aici aflăm că de fapt rezervarea noastră era făcută în felul următor: apartament în vilă / 6 persoane, respectiv apartament ½, adică o cameră pentru două persoane. Deci rezervări aveam pentru 8 oameni, iar noi suntem 16!
Deja m-am întins cu povestea şi nu o să mai insist pe cele trei ore de ceartă şi neînţelegere din agenţie, de cele câteva zeci de minute vorbite la agenţia din ţară, pe roaming, plus cele alte câteva zeci de minute vorbite de pe telefonul agenţiei care sunase înapoi aici… Eu eram prins la mijloc între frate-mio, care ştia că a închiriat vila fără restricţii de număr al persoanelor şi agenţia, care mi-a explicat clar că totul e pe număr de persoane…
Cu chiu, cu vai, după mai bine de trei ore am reuşit să găsim o altă locaţie pentru cei ce trebuia să stea în apartamentul de două camere, dar cu o diferenţă de 460 de Euro. Oricum nu au ajuns locurile, aşa că eu am dormit în maşină prima noapte, iar a doua am dormit pe salteaua gonflabilă, în apartamentul cel nou. După jumătate de oră, salteaua era desumflată, iar eu dormeam „practic, efectiv” cu foalele pe podea…
Aşa a decurs până în prezent concediul meu de vis. Dar nu mă las influenţat de aceste mici detalii insignifiante de ordin organizatoric şi mă bucur de frumuseţea incredibilă a muntelui de calcar luminat feeric ce răzbate direct din marea de o limpezime incredibilă… Peisajul e unul superb, staţiunea e mică şi cochetă, vremea e frumoasă, poate puţin prea cald…
Ziua stau la plajă, iar seara mă furişez să dorm în apartamentul cel nou…
Consideraţi ditamai articolul acesta ca fiind un scurt rezumat a ceea ce aş avea de spus…
Îmi urez un concediu plăcut în continuare şi pe voi vă pup!

De citit...

2008-08-01T13:16:00.000-07:00

De citit... m-am apucat de mic. De scris, mai târziu oleacă... Pe la patru ani le scriam de la gradiniţă celor de la televiziune să dea mai mult Cascadorii rîsului, emisiunea mea preferată... Reţin de atunci bucata mea de scrisoare... o foaie liniată, cu dungile de un verzui-spre-albastru, pe care tronau victorios cele câteva zeci de litere mari, de tipar, scurse parcă din creionul meu chimic, veşnic cu vârful rupt şi mereu, mereu ud... Călimara gurii mele se pare că era nesfârşită pe atunci...
Dar am terminat repede cu cititul... Ce e drept, am o dexteritate anume în privinţa vitezei cu care parcurg orice fel de text scris... aşa că operele din bibliografia obligatorie erau pentru mine un fel de articole din ziar...
M-am lăsat de citit multă vreme... Doar prin liceu am descoperit Maitreiy pe care l-am devorat într-o singură dupăamiază... Apoi au urmat multe cărţi, dar totuşi, mult prea puţine... Recent am reînviat în mine plăcerea de a citi... şi mi-am tras o înjuratură de mamă, gândindu-mă cum am putut să renunţ ca un distins dobitoc la asemenea frumos obicei...
Ei, contrar dexterităţii cu care taman m-am lăudat, în cazul în care nu o să mai scriu aici timp de două săptămâni, vă invit cu drag să rumegaţi pe îndelete articolele, de jos în sus... adică de la cele din septembrie 2007 până la cel de faţă.
Nu ma agit... Sunteţi maxim cincisprezece oameni care mai daţi pe aici din când în când... Cincisprezece, dar buni... Puteţi lăsa şi comentarii (ca pe "hai faiv")... Vă mulţumesc că citiţi aceste gânduri-rânduri şi vă pup prin pupare...
Al vostru
Ioane

De sus...

2008-07-29T12:45:00.000-07:00

Verde, greieriu, albăstriu. Miroase a iarbă proaspăt cosită iar ziua se sărută cu noaptea, aşteptând ca felinarele cu pălărie şi picior negru sa lumineze...
Vântul adie printre chicotele unor între-copii-şi-adolescenţi cuminţi. Sunt pe Cetăţuie şi admir alternanţa de galben-roşu a Clujului privit de deasupra. Tramvaiul zgomotos -minuscul, văzut de aici- se întrece parcă cu apa liniştită-ardeleneşte a Someşului.

Greierii mă acompaniază. Nu sunt singurii. Doua adolescente "bronzate", îmbrăcate in culoarea verii 2008, un verde copt, se plimbă savurând melodia Andrei... "Mai ai doar un lucru să-mi dai..." ce răsună din mai-nou-atot-utilul-şi-prezentul telefon mobil. Prefer, totuşi, greierii, deşi o apreciez pe Andra.

Tinerii, perechi-perechi, încep să coboare agale dealul, liniştiţi şi zâmbitori. Felinarele încep să mijească o lumină galbenă. Se întunecă.
În spatele meu, nu departe, discuţia dintre o Ioana şi un prieten de al ei, trecut şi el de treizeci de ani, s-a mai liniştit. Nu se certau. Sunt sigur că nici măcar nu sunt împreună. Îşi destăinuiau unul altuia problemele...
În dreapta mea, în depărtare, o Ileană Cosânzeană cu părul lung, îmbrăcată într-o fustă albă, până la glezne, admiră luminiţele care încep să licărească în oraş, protejată fiind de căldura lui Făt Frumos cu care şade tâmplă în tâmplă.
Zăresc Luceafărul şi realizez că ultima oară l-am zărit în urmă cu mulţi ani, undeva în liniştea unei nopţi petrecute acasă, la ţară...
Uit să mă uit... la stele.
Dar promit că de azi înainte o să îl caut de fiecare dată pe boltă.
Tu ce mai aştepţi?

O Duminica linistita...

2008-07-27T10:47:00.000-07:00

Ora 6.00. "Zece" a lui Chilian imi da desteptarea. Opresc alarma, adorm. Trece un minut, suna iar. Opresc iar alarma, adorm instantaneu.
Nu mai suna nimic. Deschid ochii, intru in panica. Ma uit la ceas: 6.47. In 13 minute trebuie sa fiu spalat, imbracat la costum si prezent sa il pescuiesc pe Decebal.
Gonesc pe ulita metropolitana ca sa nu intarzii, dar cu grija, ca sa nu omor masina... Sper sa imi ajunga benzina pana in Gheorgheni, la Rica, de unde vom pleca mai departe cu Ecaterina. A se citi masina proaspat cumparata de Rica...
Pornim, il luam si pe Emilian, ratez prima intrare in Mol, reusesc la a doua, nu stiu pe care parte e rezervorul si, normal, opresc la pompa cu partea opusa. Rica Fortzosu' trage cu dusmanie de furtun ca sa ajunga la rezervor... fapt ce avea sa ii fie reprosat de un nene de la casa... Are noroc nenea cu pricina ca nu am mers eu sa platesc...
Pornim cu elan de SAA CHOIR spre Teaca, in judetul Bistrita, la resfintirea bisericii. Din estimarile noastre avem de parcurs 130 de km, deci doua ore ne-ar fi indeajuns. Ceatza, ploaie, drum denivelat. Trag eu de Ecaterina cat pot, iar la ora 9.00 realizam ca daca nu ne grabim o sa intarziem. Mai aveam cel putin 35-40 de km, asa ca, de musai, am uitat sa o mai scot pe Katy dintr-a cincea... Nu va speriati, baietii si-au pus toti centurile, instantaneu, iar mai tare de 125 la ora -pe ploaie si cu depasiri de camioane- nu am mers. Restul sunt detalii. Ideea e ca am ajuns cu 40 de secunde inaintea episcopului... Si sa indrazneasca cineva sa spuna ca nu suntem punctuali...
Slujba a decurs frumos, chiar daca afara ploua iar Decebal a fost mai aiurit ca oricand; agapa de dupa slujba a fost una reusita, iar strangerea de mana finala a fost una pe masura.
Plecam spre Cluj pe la 16.16, si dupa ceva vreme realizam ca nu avem cum sa fim pe ora 18.00 in Cluj, ca sa ajunga Emilian la vecernie. Om in loc nu gasim. Sunam toti ca disperatii: unii nu raspund, altii se trag pe fese. Pe la 17.40 Claudiu, prietenul si fostul coleg de suferinta in SAA CHOIR accepta sa mearga el... Nu vreau sa va spun cum am condus pana in clipa aceea...
Important e ca am ajuns intregi si ca munca ne-a fost apreciata cum se cuvine.
Ajuns acasa, nepotelul m-a luat in primire si mi-a mai inseninat ziua... Trebuia sa iesim in oras alaturi de Altcineva 4 si inca vreo doi prieteni, dar, conform asteptarilor mele, nu am mai iesit niciunde. Oboseala, bat-o vina. Dar nu oboseala mea...
Va pup!

I Will Always Love You...

2008-07-23T21:52:00.000-07:00

Connie Talbot I Will Always Love You
Vezi mai multe video din Muzica »

Nu e nici ora opt dimineata, dar eu si Horatiu Jr. ne-am baut deja cafeaua si lapticul, stand muti in fata acestei voci de ingeras. Connie Talbot a fost descoperita la Britain Got Talent, cantand piesa Over The Rainbow. Cand am auzit-o cantand pentru prima oara, recunosc ca mi s-a ridicat parul pe maini... reactie la care ajung doar daca sunt impresionat foarte puternic de ceva anume...

Asta micu', nepotelul, a stat acum nemiscat pana s-a terminat clipul, dupa care a zis, la cei doi ani si doua luni "mai veau"...
Cuvintele sunt in plus. Ascultati si vedeti clipul...

Te sorb din ochi...

2008-07-23T12:14:00.001-07:00

Te sorb din ochi
Asculta mai multe audio Blog »
O alta poezie din cadrul Poemelor de cautare... Una dintre cele mai simple si "indraznete", oarecum... O sa urmeze si altele, sper...

Actor

2008-07-22T13:56:00.000-07:00

Actor
Asculta mai multe audio Blog »

Actor a fost scrisa in 21.09.2000... Au trecut aproape opt ani de atunci, pana sa se schimbe ceva in piesa si regia in care am fost distribuiti unii dintre noi...
Avem de multe ori impresia unei zadarnicii existentiale... nu ne gasim locul, nu ne gasim starea, nu ne gasim "omul" care sa ne arunce si pe noi in Vitezda...
Rabdarea e una dintre virtutile pe care trebuie sa le exersam permanent, indiferent de situatiile in care ne pierdem... Ologul de la scaldatoarea mai sus numita, dupa 38 de ani de chin si singuratate a primit vizita si vindecare de la "Omul" prin excelenta... Prin neputinta si rabdare a ajuns sa stea drept, sa fie propria-i axa...

Biserica fiintei mele

2008-07-22T07:22:00.000-07:00

Biserica fiintei mele
Asculta mai multe audio Blog »

Aceasta este una dintre poeziile mele, scrisa si inregistata in toamna anului trecut. De atunci, Biserica fiintei mele a revenit la ceea ce trebuia sa ramana dintru inceput... In functie de comentariile voastre voi posta sau nu in continuare Poeme de cautare - in format audio... Auditie placuta...

Ultima scrisoare...

2008-07-19T07:54:00.001-07:00

La sfatul Vivianei am ascultat Ultima scrisoare in lectura maestrului Florian Pittis. Am adormit, inainte de a apuca sa o postez aici. Nu uitati adevaratele bucurii marunte... si nu va inchinati inaintea oricarei norme... Ascultati si veti vedea de ce...
Florian Pittis-Ultima scrisoare
Asculta mai multe audio Diverse »

Cercuri

2008-07-18T12:04:00.000-07:00

Ceea ce voi scrie in cele ce urmeaza se vrea a fi un comentariu, sau mai mult o mica completare la articolul lui Dan, pe care il puteti citi pe http://danugrigore.blogspot.com/2008/07/1002.html .

Mai intai de toate ar trebui sa ne gasim propria axa. Cand am gasit-o, ne oprim, facem un X mare si batem acolo un par. Luam o franghie, un capat al ei il legam de par, iar pe celalalt il luam la o plimbare spre rasarit. La un moment primit (nu dat, deci neimpus...) franghia se va indrepta, iar noi ne vom opri. Din aceasta clipa avem de facut doar doua alegeri, a caror finalitate va fi, in cele din urma aceiasi. Stanga sau dreapta. Alegem dreapta (cale), nu dam drumul franghiei si pornim mai departe. Intr-o anumita clipa vom avea un sentiment de deja-vu. De fapt, vom ajunge de unde am pornit. Cale intoarsa nu vom mai face, fiindca finalitatea, dupa cum spuneam, va fi aceiasi.
Avand inradacinata axa proprie si masurand lungimea franghiei, ne vom (re)cunoaste limitele. Cunoscandu-le, nu vom sari gardul mai mult decat e nevoie, pentru a nu ne forta si pentru a nu invada un teritoriu care nu ne apartine.
Daca in gradina cercului nostru vom planta, vom ingriji si vom creste cu grija oameni, prieteni, credinte si idealuri, roadele nu se vor lasa asteptate prea mult. Iar cand cercul meu si cercul altcuiva au acelasi centru, sunt concentrice, indiferent de marimea lor, atunci pot spune ca sunt fericit...
Trebuie sa ne ancoram deci persoana intr-un ax, intr-un par. In ceva stabil si inradacinat.
Dar cel mai bine ar fi sa devenim toti o multime de cercuri concentrice, ancorate in Insasi Radacina tuturor...

Cata dragoste...

2008-07-17T12:28:00.001-07:00

Urmariti cu atentie clipul, cei care inca nu l-ati vazut, apoi cititi si versurile... Mie mi-a ajuns pentru seara asta. Restul e tacere...

Looking at the pages of my life
Faded memories of me and you
Mistakes you know I've made a few
I took some shots and fell from time to time
Baby, you were there to pull me through
We've been around the block a time or two
I'm gonna lay it on the line
Ask me how we've come this far
The answer's written in my eyes

Chorus:
Every time I look at you, baby,
I see something new
That takes me higher than before
and makes me want you more
I don't wanna sleep tonight,
dreamin's just a waste of time
When I look at what my life's been comin' to
I'm all about lovin' you

I've lived,
I've loved,
I've lost,
I've paid some dues,
baby
We've been to hell and back again
Through it all you're always my best friend
For all the words I didn't say
and all the things I didn't do
Tonight I'm gonna find a way

Chorus:
Every time I look at you,
baby, I see something new
That takes me higher than before
and makes me want you more
I don't wanna sleep tonight,
dreamin's just a waste of time
When I look at what my life's been comin' to
I'm all about lovin' you

You can take this world away
You're everything I am
Just read the lines upon my face
I'm all about lovin' you

Guitar Solo

Chorus:
Every time I look at you, baby,
I see something new
That takes me higher than before
and makes me want you more
I don't wanna sleep tonight,
dreamin's just a waste of time
When I look at what my life's been comin' to
I'm all about lovin' you
All about lovin' you

bon jovi-all about loving uh
Vezi mai multe video din Muzica »

Suparaaat, suparat sunt, Doamne, iara....

2008-07-17T04:47:00.000-07:00

Iar... Mai, nu inteleg uneori din ce pricini binecuvantate am impresia ca primesc asa, niste replici acide gratuite, fara sa provoc pe nimeni, fara sa cer luna de pe cer nimanui.
Incerci sa faci sa fie totul ok, stai cuminte in banca ta, ridici mana frumos cand ai de zis ceva, dar tot nu e bine.
Inteleg ca traim intr-o societate de balegar, uneori, si ca suntem stresati si agitati si surescitati si mai stiu io cum... dar asta, parerea mea, nu ne da dreptul sa reactionam oarecum nediplomatic fata de cei de langa noi.
Da-i pace... In maxim zece minute imi trece... Again...

P.S.: La o ora dupa postarea textului de deasupra, se pare ca diplomatia si-a facut loc si situatia s-a rezolvat... Vedeti ca se poate?

Bag picioru'!

2008-07-15T13:34:00.000-07:00

Rezumat: sunt... bing-baaang, printre copaci...biing-baaaaang; am terminat facultatea - bing(o). Am luat si masteratul cu nota maxima - baaaaaang! Si la ce folos? Nu intelegeti eronat... nu sunt deprimat sau sictirit si nici macar exagerat de plictisit...
Invatam atat amar de vreme si tot boi-vagon ramanem, pana la urma... Asa ca... bag picioru'!
Azi dimineata, cand sa plec la munca mai cu drag, una din distinsele patru roti ale masinii era plictisita si rasuflata rau de tot. Ce sa mai zici? "Bag picioru'!". Se rezolva pana la urma, provizoriu si definitiv, dar ajungeam prea devreme la munca. Reguli noi, "Bag picioru'!", nu am voie sa vin mai devreme sa muncesc... Ok, zic. Numai bine merg sa beau o cafea ca tot dobitocu', unde e mai buna si mai aproape... adica "la mol". Adica, in cazul meu, Iulius. Ajung, parchez si salivez cu gandul si inima infarcto-miocardo asteptatoare la ditamai cafeaua ce aveam sa o savurez. Urc, prima cafenea inchisa. "Bag picioru'!". Stoic, as usually, merg mai departe. A doua la fel. "Bag picioru'!" Renunt la idee, imi iau la nimereala un pumn de plicuri de trei in unu si plec la munca. Ajung la munca, nu am de lucru. "Bag picioru'!". Asta e, am vreme sa imi beau linistit cafeaua... Termin munca, plec catre casa, vine ploaia. Dau drumul la stergatoarele de parbriz, dau sa spal, dar... surpriza... nu mai am apa la parbriz. Concluzie: "Bag picioru'!". Ajung acasa, deschid usa, imi reamintesc ca nu am mai dat nicicare pe aici de vineri si ca e o dezordine grozava. Primul instinct: "Bag picioru'!". Ma apuc de curatat, trece vremea, plec iar, ma intalnesc cu prietena cu care trebuia sa ma intalnesc in postarea "Altcineva", ne povestim ispravile de sustineri licentiate si dizertate, atingem subiectul intim al viitorului fiecaruia, ca proaspat absolventi si ajungem la concluzia ca trebuie incercat orice e de noi, cat de cat, ca viitorul pe aici nu ne zambeste. De suras, nici atat. Asa ca... "Bag picioru'!"

Iar acum vreau sa va explic ca de fapt tot ce vedeti mai sus e doar un mic preludiu pentru poza asta "artistica" facuta de mine intr-o camera de hotel din (Stockholm), Suedia. Ma plictiseam oleaca, din camera de la mine se vedea apusul interminabil. Stateam intins in pat uitandu-ma la pozele din aparatul foto al domnului Frumos. La un moment dat, privind apusul asta superb, zic: "Bag picioru'!". Zis si facut: bag picioru in cadru, apas pe buton si iata rezultatul! M-am tampit la cap. Dar imi place. "Bag picioru'!"

Altcineva

2008-07-10T12:34:00.000-07:00

Ascult un greier, o pasare si un murmur de apa. Povestesc intre ele, respectuos chiar, nevorbind unul peste altul.
Nici macar nu ating iarba. Stau pe un brat de mar ce m-a invitat sa ma asez si sa dau din picioare asemenea copiilor ce stau pe un scaun prea inalt pentru ei...
Nu aveam de gand si nici macar idee ca voi fi in ceasul ista in padure; in mod normal aveam in plan o iesire in Zorki, cu o prietena, ca sa mai povestim una-alta. Din pricini binecuvantate, povestea a ramas pe altadata, iar eu, iesit fiind din barlogul ulitei mele metropolitane, zic: "Nu-i bai... poate are altcineva chef de o poveste.
Pun mana pe telefon, sun. Altcineva 1, raspunde, dar nu e in Cluj. Sun pe Altcineva 2, nu raspunde. Insist, nimic, no problem. Altcineva 3 e in Cluj, dar e la chef. Ok, intelegem...
Altcineva 4 se bucura sa ma auda, dar invitatia mea e pe locul doi in fatza, altul fiind mai "perspicac" decat domnia mea...
Altcineva 5 - caci nu imi pierdusem nadejdea - taman se epila (n.n.: eu nu as face chestia asta si a doua oara!!!). Posibila intalnire cu un posibil prieten. Ok, ma scuz... Tai!
Altcineva 6 nu raspunde, Altcineva 7 nici atat, iar Altcineva 8 - ghici - nici macar cat Altcineva 7.
Pornesc spre Zorki, ajung, comand un fresh de grapefruit, merg de scot niscaiva bani de la bancomat, constat ca la cinema filmele taman incepusera, asa ca ma urc in Bubu si vin oblu drept in Faget, sperand ca n Altcineva sa ma sune si sa ma intoarca din drum.
De vreme ce scriu asta acum, calculati voi cata lume m-a sunat.
Din agenda mea telefonica de peste 200 de numere, aveam si eu maxim 10 Altcineva. Dar astazi se pare ca statusul lor e "unavailable".
Si acum, cantecul execrabil de real si la moment: "Sunt singurel, biiing-bang/Printre copaci, biiing-bang..."
P.S.: By the way: daca aveti apeluri pierdute de la mine, azi, Joi, 10 Iulie 2008, intre ora 19.49 si 20.27, sa stiti ca erati in Top Ten Ioane's Altcineva.
Va pup.

Dor. Zbor si Zburd.

2008-07-09T07:49:00.000-07:00

Imi place in tara mea. A naibii' de mult! Imi era dor sa merg io' pe ulita mea metropolitana, plina de praf, apoi sa ma intalnesc pe troleu' 6 cu prietenii mei necunoscuti, dar atotprezenti, pensionarii... imi era dor de caldura caniculara cu izurile ei caracteristice (...aaa...bine...de astea nu imi era cel mai dor...), imi era dor de scaunul meu de la lucru, de locul meu mereu schimbator, de dragii mei colegi si ege de suferinta catturistica, de ora 11.30 cand vin caprioarele la adapat (cine stie, cunoaste...), de ness-ul meu infarcto-miocardo-provocator, imi era dor mai ales de nepotelul care sa ma terorizeze una'ntruna ca vrea "toto" ("cioco..."), de nepotelul meu pe care inca nu l-am vazut (duminica o sa il vad la Botezul lui...), imi e dor de Zorki si de cinema si de pietonala, imi mai e dor de o bere adevarata, de cel putin 7% alcool...

De ce toate astea?

Fiindca timp de cinci zile am zbur(d)at in alta lume. Una civilizata, aproape excesiv, unde nu am avut onoarea de a sta blocat in trafic, unde nu am auzit nici o injuratura (exceptie cele in limba noastra romaneasca...), unde seara la ora 23 afara e zi, iar la ora 2 a.m. e dimineata, unde apusul e de o frumusete de nedescris si dureaza de 3 ori mai mult decat orgasmul la porc, unde toata lumea mi-a zambit cat se poate de sincer, unde toate fetele sunt blonde, inalte, frumoase, pedante, ingrijite, nemachiate (in exces), unde frumosul are rang de valoare si bunul simt e la el acasa, unde ca sa te imbeti trebuie sa bei cam un camion de bere (de 2,8% alcool - blasfemie), unde totusi, nu m-am simtit la fel de bine ca in tara mea.

Am zbur(d)at in Suedia, Stockholm, dar a meritat! Lume, here I come!

"Lo bueno de llorar"

2008-06-03T13:42:00.000-07:00

Azi, trei a șasea două mii opt. Republica. Tineri. Mulți tineri. Sute de tineri. Film spaniol, regizor tânăr...foarte tânăr. Aplauzele îl încurajează înainte de a rosti măcar un cuvânt. El vorbește în spaniolă, un alt spaniol traduce în română. Rezultatul: ceva ciudat și drăgălaș...
Urmează spotul TIFF: "Ioaneeeee, vez' că ț-o vinit vaaaca!".
Începe filmul. Pungi de popcorn încep să taca. Pe o masă, două pahare așteaptă un cuvânt. Doar pianul din soundtrack redă tăcerea și singurătatea dialogului mut. Scaunele întoarse pe mese zac precum turnurile unei cetăți ce îngrădește liniștea. Un violoncel și o vioară apasă pe coarda tristeții. Nota de plată. Nici o reacție.
Beneficiile plânsului - apare subtitrat.
Aș putea continua cu descrierea filmului, dar nu pot... Filmul acesta trebuie văzut, simțit, trăit și asumat...
Trebuie să îl vezi.

Micile plăceri

2008-05-12T11:45:00.000-07:00

Realizez în ultima vreme că, deşi stau la muncă mai mult decat trebuie, îmi rămane timp să mă plimb, să merg de două sau de trei ori la cinema pe săptămană, să calc praful de pe pavajul pietonalelor fără să mă grăbesc, să beau cu fratele meu o cafea dimineaţa la ora 7, una cu Nicodim la ora 9, să muncesc de la 10 fără să mă încruntez, să mă furajez la pranz liniştit, fără grabă, să citesc cateva zeci de pagini de Karenina pană savurez un Irish Coffe in Zorki...

Cine nu mă invidiază?

Tot timpul din lume e al meu!

Douăzeci şi patru

2008-05-05T13:34:00.000-07:00

Peste 20 de minute voi trece in cel de-al douăzeci şi patru-lea an de cand am făcut şi eu ochi. Nu ma întrebaţi ce am făcut în tot acest timp, fiindcă v-aţi ales prost momentul... Poate vorbim peste un an sau doi...

Să fim sănătoşi, liniştiţi şi împăcaţi cu noi înşine şi toate se vor rezolva!

Să traiesc, să înfloresc iar voi să o duceţi şi mai bine decat mine!

Restul e tăcere

2008-04-30T22:24:00.000-07:00

Durerea mea de măsele poate fi numai durerea mea. Poţi să mă compătimeşti, dar nu poţi să îţi asumi durerea. Nu am zis eu chestia asta, ci Liiceanu, povestind cu Patapievici, azi dimineaţă, pe la 7 ceas...

Iar vorba din titlul şi finalul filmului pe care l-am văzut ieri la cinema se potriveşte de minune: "Restul e tăcere!"

P.S.: Nu va faceţi griji... nu mă dor măselele.

"Dar eu m-am trezit."

2008-04-24T11:56:00.000-07:00

"Dar eu m-am trezit." Așa am încheiat postarea anterioara de aici. Cred că inconștient, deoarece era doar o anticipare. De fapt, eu doar ieri m-am trezit. După un car de ani de somn/noapte/întuneric, ieri dimineața m-am trezit. Cred că greșesc atunci când spun "m-am" trezit, fiindcă nu am fost eu cel care a deschis primul ochii... Am fost tras de mânecă și ridicat/re-adus/re-pus/re-înviat, astfel încât să pot urla, la fel cum a făcut regretatul poet Ioan Alexandru, pe tanc, în ajunul Crăciunului anului 1989: "HRISTOS A ÎNVIAT!"

Sfâșiere

2008-04-22T11:52:00.000-07:00

Azi timpul a trecut cu totul și cu totul ciudat. Trezirea buimac la 7,08; trafic de toată jena, muncă de la 8 la 12, cumpărături de musai pentru furajarea animalului din noi, trafic de centru până la cimitirul central.
Până aici a fost partea frumoasă a zilei.
De la ora 13 cineva atârna parcă agățat în mod cât se poate de paradoxal, dar mai ales anti-gravitațional de limba ceasului. De la ora 13 a trebuit să cânt în timp ce altcineva se cânta. Când vezi o mamă aplecată peste coșcigul fiului ei, mort la 35 de ani și două săptămâni într-un accident auto, la rândul său tată a doi copii, de 4, respectiv de 7 ani, oricât ai fi de fără Dumnezeu, te trec fiori de spaimă/milă/compasiune/egoism.
Nici măcar foaia nu suportă descrierea sfâșierii sufletului unei mame într-un răcnet de durere. Am căutat discret, din priviri, pe copiii și pe soția celui dus pe ultimul drum lumesc. Nu i-am găsit. Nu i-am găsit sau nu puteam să mai văd dincolo de durerea mamei...
După o oră și jumătate de chin, pământul plouat acoperea ceea ce până mai ieri a fost un tânăr cu o carieră promițătoare; până mai ieri Rareș era directorul Oficiului Prefectural din Turda;
De azi până mai în veci va fi încă un nume pomenit în rugăciuni de mulți...
La ora 14,34 am început să alerg prin cimitir, revenind la lumea moartă a celor vii. Același trafic. Ajung la studioul Radio Cluj cu un minut înainte de ora 15, încep înregistrările, încep și greșelile, încep și nervii, cu greu se termină înregistrările...
După încă o porție de trafic, de data asta mai urât decât până acum, pe la 18,20 am ajuns acasă... La 19 m-am pus în pat ca să urmăresc un film, iar la 21,45 am fost trezit de Adi care pleca de la mine. Am adormit instantaneu pentru aproape două ore...
Dar eu m-am trezit...

Cocoșul decapitat

2008-04-21T14:20:00.000-07:00

Nu va speriați... E doar titlul unui film excelent, realizat de Radu Gabrea, un român... Cu siguranță nu ați auzit de el... iar în cazul excepțional în care ați auzit, presupun că l-ați catalogat ca film românesc la care nu merită mers...

Dacă totuși, faceți parte dintre excepții, vă felicit... Voiam să văd filmul sâmbăta care a trecut, la cinema, la ora 17, în prezența regizorului și a unora dintre actori (Dorel Vișan printre ei...), dar se pare că "Viața bate filmul..."

Regizorul filmului vieții mele a decis ca să mai filmeze o scenă, undeva pe un platou, în deplasare... Actorii erau aceiași de acum aproape 10 ani, dar, de fapt, cu totul alții... La unii dintre noi conservarea a fost mai bună, la alții dimpotrivă... Eu - dimpotrivă...

Coincidența a făcut ca filmul Cocoșul decapitat, pe care l-am vizionat azi să fie filmat în mod cât se poate de real în aceleași locații unde am turnat prima parte a filmului meu... O altă coincidență o regăsesc în finalul filmelor, terminate oarecum brusc, cu un deznodământ dacă nu incert, cu siguranță confuz...

Coincidențele, în general, au o bază comună neștiută de noi... De aici vine și comunicarea non-verbală care ne surprinde de multe ori nepregătiți... Coincidență poți numi un horoscop execrabil de adevărat pe care îl auzi în exact clipa următoare împlinirii lui... chiar dacă tu te încăpățânezi ca să nu crezi în el sau în stele...

Coincidența, din nou, a făcut ca într-un alt film, în care rol principal îl au unii prieteni de ai mei, să cadă aceleași stele, ca un deja-vu, exact la momentul inoportun...

Voi căuta în continuare capul cocoșului... cine știe unde îl voi găsi...