Frământări

Mă frământă de mii de ori în picioare gânduri legate de existenţa mea, aşa cum e, aşa cum a fost şi mai ales cum va fi.
Cântăresc şi măsor greutatea deciziilor luate de-a lungul anilor, veghez ca un semizeu asupra trecutului meu – bun sau rău – cum o fi fost, trag învăţăminte din tot ceea ce am fost sau am făcut…
Mă doare capul. La propriu.
Dar prefer durerea de cap în locul durerii de suflet. Pentru aceasta din urmă am găsit leacul şi nu este unul de pe pământ. Încă sunt sub tratament şi sper ca saptămâna viitoare să mai merg la un control pentru a primi o nouă medicaţie, în completarea celei prezente.
Privind în trecut am realizat că de multe ori am renunţat prea uşor la luptă.
Că am fost un laş o ştiu şi o recunosc. O fi o etapă a vieţii şi asta…
Articolul anterior, “Iluzii” face parte din acea categorie a renunţării. Nu am scris de multă vreme, fiindcă între timp am renunţat să mai renunţ aşa uşor. Răbdarea încununată de nădejde (speranţă e un cuvânt prea inexpresiv pentru ceea ce simt…) a dat roade.
Poate că am găsit şi eu pe “acel cineva” de care vorbeam mai înainte…