Pozele cu vinul...

Dorurile mele...

            Mi-e dor de ziua de alaltăieri, când nu mă durea capul... Mare minune poate fi şi cu durerile astea de cap... Te apucă întotdeauna atunci când ţi-e lumea din ce în ce mai dragă şi vrei să te apuci de cine ştie ce lucru măreţ şi important nevoie mare... cum ar fi de învăţat, de exemplu...

            Cu siguranţă nu oi fi singurul din lume care păţeşte chestiunea de faţă...

            Mă gândeam că durerea de cap s-o fi trăgând de la neatingerea măreţului target de cofeină al distinsului meu organism, dar, după ce am sorbit molcom cafeluţoiu' din cana cu chipul nevestei schiţat pe ea,  am renunţat la acest gând...

            Dar o năstruşnică idee îmi fulgeră prin căpăţână, concurând cu cefaleea cu pricina...Ce ar fi să fac acum un vin roşu fiert, cu fructe călite niţel... cu oleacă de scorţişoară...  ? Dacă o să mă vindece, pun şi o poză mândră cu el acilea...

            Am zis!

Iubesc...

Iubesc să cuprind cu mintea albul ce pătrunde în suflete căzând trâgănat din cer...
Iubesc taina ce se frământă în pântecele mamei ascultând un tată nerăbdator-glumeţ-grăbit-veşniclegatdeocarte-mobil-tastatură...
Iubesc bulgăreala şi râsetele celor din voru' şcolii, care nu uită să fie copii...
Iubesc colindul aşteptat de prunci şi de moşnegi...
Iubesc nevoia de a şti, de a nu fi mulţumit cu asta şi de a vrea să cunoşti...
Iubesc curioşii care mă întreabă: "Oooo, dom' profesor, da' maicile nu se plictisesc acolo, în mănăstire?"...
Iubesc răspunsul celui întrebat "De când există colindele...?"  "De când s-a născut Ştefan Hruşcă...".
Şi tot aşa...
Nu uitaţi să iubiţi...
Ceea ce chiar contează...