De ce scriu azi…
Azi scriu fiindcă trebuie. E musai. Mă mănâncă ombilicele degetelor daca nu ştern aici două-trei rânduri…
Scriu fiindcă mai am prieteni… şi prietenii incearcă să se ajute între ei atunci cand pot… Măcar încearcă…
Prietenii sunt sau nu sunt. Alb sau negru. Nu roz sau gri…
Prietenii sunt cei care iau bani împrumut ca să te poată împrumuta pe tine…
Prietenii sunt cei care mai mult ascultă decât vorbesc…
Prietenii sunt cei care tăinuiesc alături de tine ganduri ce te chinuie sau te bucură peste măsură, fără să spună altora taina ta…
Prietenii sunt cei care te mustră doar din privire atunci când bei prea mult, iar tu pricepi…
Prietenii sunt cei care te lasă să dormi în casa, patul şi pijamaua lor…
Prietenii sunt cei care îşi fură lor timpul ca să bea o cafea cu trei lei alături de tine…
Prietenii sunt cei pe care te razbuni ca un dobitoc fără să aiba vreo vină, dar care te iartă încă dinainte de a te auzi…
“Prieten” nu e cel care zboară în celălalt capăt de lume ca să fie alături de tine…
Un prieten nu zgârie inimi pe nisipul plajelor din depărtări gândindu-se la tine…
Atât mi-ar fi de-ajuns să îmi dau seama că…
El e altceva…
