Pozele cu vinul...

Dorurile mele...

            Mi-e dor de ziua de alaltăieri, când nu mă durea capul... Mare minune poate fi şi cu durerile astea de cap... Te apucă întotdeauna atunci când ţi-e lumea din ce în ce mai dragă şi vrei să te apuci de cine ştie ce lucru măreţ şi important nevoie mare... cum ar fi de învăţat, de exemplu...

            Cu siguranţă nu oi fi singurul din lume care păţeşte chestiunea de faţă...

            Mă gândeam că durerea de cap s-o fi trăgând de la neatingerea măreţului target de cofeină al distinsului meu organism, dar, după ce am sorbit molcom cafeluţoiu' din cana cu chipul nevestei schiţat pe ea,  am renunţat la acest gând...

            Dar o năstruşnică idee îmi fulgeră prin căpăţână, concurând cu cefaleea cu pricina...Ce ar fi să fac acum un vin roşu fiert, cu fructe călite niţel... cu oleacă de scorţişoară...  ? Dacă o să mă vindece, pun şi o poză mândră cu el acilea...

            Am zis!

Iubesc...

Iubesc să cuprind cu mintea albul ce pătrunde în suflete căzând trâgănat din cer...
Iubesc taina ce se frământă în pântecele mamei ascultând un tată nerăbdator-glumeţ-grăbit-veşniclegatdeocarte-mobil-tastatură...
Iubesc bulgăreala şi râsetele celor din voru' şcolii, care nu uită să fie copii...
Iubesc colindul aşteptat de prunci şi de moşnegi...
Iubesc nevoia de a şti, de a nu fi mulţumit cu asta şi de a vrea să cunoşti...
Iubesc curioşii care mă întreabă: "Oooo, dom' profesor, da' maicile nu se plictisesc acolo, în mănăstire?"...
Iubesc răspunsul celui întrebat "De când există colindele...?"  "De când s-a născut Ştefan Hruşcă...".
Şi tot aşa...
Nu uitaţi să iubiţi...
Ceea ce chiar contează...

Lipsă de simțire

Nu mă plâng... nu mă revolt. Stau doar şi mă întreb: după 13 (treisprezece) ani de studii, inclusiv Masterat absolvit, ca profesor ce predai la 18 clase diferite în fiecare săptămână, vi se pare normal ca pe fluturaşul de salariu să apară suma de 637 RON? Ca să aveţi un etalon, transformaţi în euro, asta ar însemna azi, 14.10.2010, exact 148,90 euro. Adică mai puţin decât câştigam în trei zile de muncă a opt ore acum şase ani, în Olanda.

Încotro?

Fără-de-măsură...

azi
am încercat
privind în jur
să măsor singurătatea
dar...
nu avea cine să ţină
capătul ruletei...

Satu-Mare
10.10.10
sau 10 Octombrie 2010.

Prima zi de şcoală. A doua zi…

După două săptămâni în care am încercat să ne acomodăm cu noua noastră lume din cel mai mare sat al patriei, după ce am trecut peste instalat de centrală, calorifere, zugrăveli, mutat mobilierul din mijlocul casei, pus perdele şi covoare reliefate şi flocoase, după nopţi prelungite de pregătit planificări la Matematică în special şi la Religie dacă mai apuc, a sosit ziua de trei înspre zece septembrie…

Dragilor şi dragilor, o vorbă din bătrâni spune că toamna se numără bobocii… Anul acesta, număratul bobocilor şi nu numai, m-a surprins în calitatea de a fi cel din spatele catedrei…

Colegiul la care predau numără în acest an 895 de flori, îmbobocite sau înflorite de-a dreptul… Atmosfera de la şcoală e una cât se poate de plăcută. Primul contact cu elevii a fost unul reuşit din punctul meu de vedere, chiar dacă toţi s-au speriat când i-am pus să scoată o foaie de hârtie şi le-am dat un test fulger… Dar nu cred că s-au supărat… Era un test de cunoaştere şi recunoaştere. Am văzut ce aşteaptă ei de la mine, am văzut cât de frumos sau sistematic scriu, am văzut cine e interesat şi cine nu…

Cei mai dragi dintre ei sunt în clasa a V-a. Problema e că sunt 34 (treizecişipatru) de copii şi că toţi vor să spună ceva… Norocul meu e că au venit cu deprinderea de a ridica mâna înainte de a vorbi şi îi mai pot organiza oleacă…

Cel mai milă îmi e de clasa a X-a nu spun cât, care are ora cu mine de la 14 la 15… Imaginaţi-vă o clasă de adolescenţi de douăzeci şi ceva de oameni, dintre care doar doi băieţi… Dar unul dintre ei suplineşte cu brio lipsa celorlalţi…

Să dea Dumnezeu ca acest an să fie unul plin de împliniri…

Un nou început!

"Lung îi drumu’ Clujului…”

Tocmai citesc Dilema Veche. Pe linie. Online, adică.

Mircea Cărtărescu, al cărui “Trup” cu tot cu aripi stângi şi drepte, orbitoare şi levantine îmi străjuie biblioteca veşnic în mutare, se plânge că are cincizeci şi patru de ani, că i-a mai rămas un sfert din viaţă şi că simte neîmplinirea.

Poate că împlinirea literară a dânsului nu coincide cu împlinirea pe care o caut eu sau altul, împlinire ce se realizează aici doar în parte…

Recunosc ca am început să citesc volumele lui Cărtărescu, însă m-am oprit, involuntar şi au rămas “pe altădată”…

În cazul meu, de-abia am atins un sfert de veac şi un an şi pot spune că viaţa mea acum începe…

Cursul existenţei mele s-a bazat pe alegeri şi alegeri, nu prea uşoare… Jumătate din viaţă am stat lângă ai mei, iar ultima jumătate, de treisprezece ani, am stat în îndepărtări, la Cluj…

Am ales Teologia printr-un “concurs de împrejurări”, cum s-ar exprima modernul… A murit subit diacu’ (cântăreţul) din sat, iar până la alegerea şi pregătirea urmaşului, am suplinit alături de un mic cor ad hoc slujbele… Dar chestiunea cu “am ales” e subiectivă. Rămân la certitudinea că cei care urmează o oarecare pregătire teologică sunt aleşi… Am observat în treisprezece ani generaţii de copii buni dar şi de pramatii care au trecut prin şcoală. Cred cu tărie că şi pramatiile au rămas cu ceva bun, care să îi tragă de mânecă uneori.

Eu am fost o pramatie bună. Că numai bun nu am fost, dar nici să sară în ochi prostiile mele nu s-a prea întâmpat…

Pentru cei care nu ştiu, de săptămâna viitoare voi cânta mai des “Lung îi drumu’ Clujului…”, deoarece mă voi muta cu familia în Satu Mare. Mi-e greu şi ne e greu, dar vine o perioadă când deciziile trebuie luate de coarne…

Mă bucur şi mi-e ciudă că nu mă pot bucura desăvârşit…

Una lună...

Azi se împlineşte o 

de când ne-am pus

pe degete

şi ne-am îmbrăcat aşa, frumos...

pornind împreună pe al vieţii

cu

Aşa că draga mea nevastă, nu pot decât să îţi spun că

 Am zis!

Punct.

Uat ă uandărful dei...

    Ce poate fi mai frumos decât să ma trezesc dimineaţa, să-mi pup nevasta, să o petrec din priviri cum pleacă la muncă "furându-mi" bicicleta, să o sun ca să mă asigur că a ajuns cu bine? 

     Ce poate fi mai fain decât să te apuci de muncă belind ochii în monitor, cu nişte căşti imense pe urechi în care răsună hăl mai cul jazz evăr, savurând o cană de cafea cu lapte? 

       Ce te mai poate ferici în plus faţă de cele mai sus scrise? 

     Doi prieteni pe care nu i-am văzut de mult, unul venit din îndepărtate raiuri caymanice de la doisprezece mii de kilometri, celălalt un drag preot mai tânăr decât mine, pe care însă îl văd destul de rar... Amândoi m-au chemat la o întrunire cam în acelaşi timp...

     Că de aia se cheamă "pretini"...

Postare de om însurat

     Iacătă-mă-s la primele mele rânduri scrise aici în postura de om însurat... De mă întreabă cineva care e sentimentul caracteristic acestui statut, aş răspunde fără să ezit: împlinire. La aceasta se mai adaugă şi multă, mai multă sau un alt fel de dragoste, greu de explicat, împletită cu dor, grijă, responsabilitate şi linişte. 

     Nu o să vă povestesc (cel puţin, nu acum...) despre nunta noastră, dar nu pot să nu rememorez cu drag şi emoţie momentul cununiei din Biserică. Din momentul în care am păşit peste pragul bisericii, de când am auzit primul "Amin" cântat de cor, mi s-a umezit privirea şi timpul a căpătat o altă nuanţă, o scurgere lină, elegantă, discretă... Nicodim, bunul meu prieten îmi spunea ieri că acolo, la cununia religioasă, a simţit ceva, vorba lui: "Bang! Te-a lovit harul!"... Acelaşi sentiment l-am avut şi eu, însă cred că pe noi doi harul ne-a mângâiat, ne-a învăluit...

     Sper ca şi de acum înainte să pot "zburda" aici... Fain, făinuţ sau fain de tăt! Asta voi decideţi... mai jos oleacă...

Strigatul sub steag

Tinereţea mi s-a dus cu anii...

  

  Iacătă-mă-s minghear însurat. În seara asta plec din Cluj holtei, iar când mă voi întoarce, nu voi putea sa mai spun acelaşi lucru...  
  Trebăluind prin calculatorul de acasă, am descoperit albumul meu de tinereţe, din care vă împărtăşesc şi vouă câteva imagini... Vorba ceea: "Ce am fost şi ce-am ajuns...".
     Link aici... Iote' poza!

Petre(cerea)/Petre(cania) burlacilor

           Neavând nicio legătură cu recenta şi mult dezbătuta majorare a taxei pe valoare adăugată, aseară, 30 Cireşar al anului 2010 a avut loc “minumata” petrecere a burlacilor dedicată tuman’ mie.

Locaţia: “căsuţa noastră”, adică apartamentul băieţilor de la giratoriu, cu balconul cel mare şi atoatevăzător.

Participanţi: eu însumi şi cei patru ultimi burlaci: Gabi, nenea Claudiu, Adi de la Lorău şi Nicodim…

Totul a început, cum se cuvenea, cu un pui de somn, ca să avem forţe proaspete… Somn tulburat dealtfel de mândra mea dragă care s-a  gândit (prin gândire) să mă întrebe ce mai fac, speriată fiind de perspectiva unui chef al burlacilor precum văzuse dânsa prin filmele americăneşti: ăla micu’ de însurat bat ca porcu’, hăialalţi handralăi mai beţi ca el şi oarece mândre stripăriţe prin poalele lor…

Of, dar vai! Nici gând de aşa ceva… Expresia de bază a fost: “cu măsură”… Adică, preventiv, capitonăm bine stomăcelul cu nişte dărabe de slănină cu brânză nobilă cu mucegai ( de Lorău sau Bogata), ca să nu îşi facă berea efectul prea cu spor…

Apoi a urmat un maraton al berilor numerotate, că, deh… am zis: cu măsură! Playlistul de pe site-ul crocodilului a cântat şi încântat cu melodii de ale maestrului Dinică (Vine o vreme, Ionel, Ionelule, Ce-aveţi cu mine duşmani?) apoi un Bucureşti, ora exactă de jale şi o suită de Dinu Iancu Sălăjanu şi Ionuţ Fulea, eclipsaţi, biensûr, de vocile noastre în urlando...

După ce ne-am lămurit „Que ora es?”, am oprit muzica, am ieşit pe balcon şi am început să horiamo molcomissimo spre deliciul vecinilor care ieşiseră pe balcoane, cu becurile stinse, discret ascultând şi nimic zicând...

A fost o seară frumoasă între prieteni frumoşi... Dar s-a terminat berea şi s-a decis în unanimitate să nu continuăm cu vin sau cu cognac made in Lorău, pentru a păstra  (măcar) o amintire din întreaga petrecere...

Am înmânat cheia de la cal lui Claudiu şi am luat un taxi cătră căsuţa din deal...

Mândru o putut fi! Tulvai!

Vă mulţumesc!

"Îndu-plecare"

Din pricina faptului că noaptea e sfetnic bun, pare-se, genele nu se lasă « îndu-plecate ». Adică nu se îndură să se plece.

Trecând peste traumatizanta experienţă de a urmări simultan două meciuri de fotbal din Campionatul Mondial în simfonia desăvârşită a vuvuzelelor, din cauza/din pricina lipsei de bere din casă şi a lipsei de deschidere a magazinului «unicat» din preajmă am fost nevoit să înlocuiesc zeama de malţ şi hamei cu un veritabil vin de Tokai. Dar nu se pune... Prietenii ştiu de ce!

1.      Mi-am derutat sistemul de valori şi asocieri implicite. Mintea mea obosită asocia vinul cu cititul şi cu o discuţie între prieteni.

2.      Mi-e sete şi acum, după mai bine de trei ore.

3.      Sunt confuz: după vin, la ora 01.42 dimineaţa, nu ar trebui să îmi fie somn ? 

Iar acum realizez că de fapt am scris ce am scris doar pentru primele două rânduri. Îmi plăcea mie expresia…

Vine TIFF-ul!

Dragilor, numa’ maine nu-i poimâine şi vine TIFF-ul peste noi. Adică Festivalul Internaţional de Film Transilvania, pentru cei care nu sunteti obisnuiti cu “Caps Locuri”…

Şi ce cugetă tărtăcuţa mea: hai să pun pe blog (ca ş’aşa-i cam leşinat de-o vreme…) spoturilde de promovare ale TIFF…

Spor!

TIFF 2004 - "Marilyn Ardeleanca"

TIFF 2005-"Bicicleta"

TIFF 2006 - "Postasul suna intotdeauna de doua ori"

TIFF 2007 - "Dracula"

TIFF 2008 - "Bond. James Bond."

TIFF 2008 - "Bond. Mister, please..."

TIFF 2008 - "Bond... Ioane"

TIFF 2009 - "Iar ai vazut filmu' ala..."

TIFF 2010 - "Florine, e destinul tau!"

DOUĂZĂCIŞÎŞASĂ

„Ehei, dragii moşului... îmi aduc aminte cum eram io tânăr ficior... Ce vremuri! Păi când aveam io’ două’ş’cinci de ai’ eram în stare să mut muntele cela din loc! Ce-i drept, pe la o vreme mi-o mai slăbit puterile, că m-am betegit oleacă de ficat... şi o rânduit Tătuca Sfântu’ de m-o pus doftoriţa la regim hăpt când o început Postu’ hăl Mare... Şi o trecut cu bine şi frumos de-a dreptu’... Baiu’ era că nu mai îmi erau buni nădragii, că jucau pe mine...

Da’ uite că uit de la mână pân’ la stână ce am vrut să vă povestesc io’ vouă, amu’, înainte de culcare...

D’apoi dragii moşului, să ştiţi că pe când aveam io’ un sfert de veac şi jumătate (de an, dară-că...), am cerut-o io de nevastă pă buna’ voastă... Tuuulvai, fată faină... frumoasă, subţirică la mijloc, cu nişte ochi de’ plângeau îngerii de ciudă... Şi aşe’ o fost că... de bine îmi aduc aminte... la vreo două luni după ce am împlinit io’ douăzăcişîşasă de ani, am făcut noi o nuntă mândră ca-n poveşti...

No’... ni! Ionucă... Adriană... aţi şi luat somn? D’apo’ cui mai spui io restu’ din poveste? Hăpt amu’ aţi adormit, pe când să vă spun de chermeză şi de nuntă...

Las’ că vi-ţ’ trezî voi...

Somn uşor s’ aveţ’...”

Invitaţie la film – “Exilul”

Dragilor, lunea viitoare, în data de 10 mai 2010, de la ora 20.00 vom proiecta în Sala Nicolae Ivan a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca filmul “Exilul” în regia lui Andrei Zviaghintev (“Întoarcerea”).

 Intrarea este liberă şi sperăm ca Părintele Ioan Bizău să ne onoreze cu prezenţa şi explicaţiile sale. Am dori ca după film să fiţi mai îndrăsneţi şi să începem o discuţie pe marginea peliculei, să nu avem impresia unui cinema ce se goleşte îndată după terminarea filmului.

Nicodim a pregătit pentru voi o introducere a acestui film, introducere pe care o veţi găsi în cele ce urmează. Vă aşteptăm! Ne-am bucurat să vedem feţe noi în sală, inclusiv de la alte facultăţi… Aşadar, prezentarea...

Exilul / The Banishment/ Izgnanie (Rusia, 2007).

 Film-parabolă, tragedie. Schema dramaturgică din “Întoarcerea” este continuată în aceeaşi cheie estetică. Întoarcerea acasă a soţului, după o îndelungată absenţă, dezvăluie profunda criză de comunicare şi încredere survenită între soţi, soldată tragic cu silirea soţiei la un avort. Parabolă mistică cu trimiteri veterotestamentare şi hristice. Filmul suportă o paletă mult mai largă de interpretări şi nuanţe, pentru doritori vizitaţi: “http://elena-dulgheru.blogspot.com/2008/07/exilul-sau-tragediile-sfintei-familii.html.” al  doamnei Elena Dulgheru, critic de film.

Invitaţie la film – “Întoarcerea”

      După pauza de Paşte, reluăm tradiţionala „Seară de Film” la fiecare două săptămâni, Luni, de la ora 20.00. Săptămâna viitoare va rula Întoarcerea, un film al regizorului rus Andrei Zvinghiaev. Mai multe date despre film a redactat Nicodim în textul de mai jos.

Întoarcerea, este un film recent, 2003, cu un topic contemporan, în regia lui Andrei Zvinghiaev. Filmul cineastului rus, născut la Novosibirsk în 1964, lapidar spus, evocă reapariţia unui tată după 12 ani de absenţă misterioasă în sînul familiei cu doi copii, ascultătorul Andrei şi rebelul Ivan, aflaţi amîndoi la vîrsta critică, între copilărie şi adolescenţă.

Operă sumbră, aproape fără cuvinte, cu accente deosebite asupra relaţiei dintre părinţi şi copii, filmul rusesc este aşezat sub influenţa lui Antonioni, Bresson şi Tarkovski (cel care în 1962 cîştiga tot aici, la Mostra veneţiană, "Leul de Aur" cu Copilăria lui Ivan).

Filmul a primit o sumedenie de premii dintre care cel mai prestigios "Leul de Aur" de la Veneţia. Cu o coloană sonoră aparte, şi o tehnică a realizării cadrelor în stil tarkovskian, prin peisajele sălbatice de o frumuseţe memorabilă, şi profunzimea ideatic-afectivă pe care o pune în scenă, filmul încorporează ceva din profunzimea şi sensibilitatea tipică „sufletului rus” care de fapt rezonează cu adevărul general uman.

Vă aşteptăm cu drag! Ca de obicei, intrarea este liberă!

Ziua a şaptea…

„Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. 

Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.”              

(Fac. 2, 2-3)

Om fi noi dumnezei, că uneori aşa ni se pare. De fapt suntem, dar într-un alt mod decât cel atotputernic şi atotştiutor…

Dacă Dumnezeu cu „D” mare în ziua a şaptea a creaţiei „S-a odihnit de toate lucrurile Sale”, cred că şi dumnezeii noştri ar trebui să se odihnească Duminica.

„Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o…”. Duminica e sfântă. Că aşa a lăsat-o Dumnezeu. Duminica e binecuvântată. Tot pe Dumnezeu dăm vina şi pentru asta.

Şi totuşi, ce înseamnă pentru noi faptul că e binecuvântată? Ce înseamnă binecuvântarea?

Pentru mine e o binecuvântare să văd o zi frumoasă ca cea de azi. Să mă bucur de lalelele înflorite din grădinile caselor din Andrei Mureşanu, întorcându-mă de la biserică. Să mă bucur de cei dragi fiind alături de ei, cu ei… Să stau la masă şi să rostim un „Tatăl nostru” împreună. Să Îi cerem „pâinea noastră cea de toate zilele” şi să Îi mulţumim, dacă o avem…

Dar oare numai cu pâine se va  hrăni omul? Nu suntem noi vrednici să ne împărtăşim de „pâinea cea cerească” în fiecare săptămână… Dar fără să ne hrănim şi sufletul, vom ajunge să ne îndepărtăm de adevărata binecuvântare a lui Dumnezeu… Nu are El nevoie de noi ca să umplem bisericile. Nici pe departe… Dar cred că noi avem nevoie de El…

Sunt critic. Ştiu. Sunt rău. Şi asta ştiu.

Şi ştii că două ore pe săptămână închinate lui Dumnezeu e prea puţin. Nu pentru El. Pentru noi… 

„Cine are urechi de auzit, să audă…”

De prin curte. DRD.BRB.

E nevoie de ajutor...

Dragilor şi dragelor,

Miercuri, în inconştienţa mea plasam ca status pe pagina mea de Facebook (la ce o am, nu prea ştiu...) următorul text: „Murim prea tineri şi îmbătrânim prea repede”.

            Eu am 25 de ani... aproape 26 şi, har Domnului, sunt (aproape) sănătos. Însă nu toată lumea are norocul de a fi la fel, la o vârstă apropiată mie.

            Vă rog să luaţi aminte la apelul pe care îl fac acum: Titu Anghel, un tânăr „coleg”, cercetător ştiinţific la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca, în vârstă de 30 de ani are nevoie de un re-transplant de plămâni. Nu am greşit, nu e un transplant, ci un re-transplant, deoarece în anul 2005 el a suferit un transplant de plămâni, la o clinică din Viena, fapt care l-a ajutat să ducă până acum o viaţă normală. La un control medical în Viena, făcut în 15 Februarie 2010 s-a descoperit că e necesar un nou transplant, deoarece capacitatea pulmonară i-a scăzut la jumătate...

            Suma necesară pentru operaţie este de 70.000 de Euro; Din câte am înţeles, el a reuşit să strângă până acum 30.000 de Euro...

            O sa trec mai jos conturile in care pot fi făcute donaţiile şi sper ca acest apel să nu fie unul lipsit de ecou.

            Mă bazez pe voi, mai ales că în urmă cu un an şi ceva am reuşit cu ajutorul vostru să strâng aproape 2000 de RON pentru cazul Daliei, fetiţa diagnosticată cu leucemie galopantă. Iată ca a ajutat Dumnezeu şi acum fetiţa este bine, şi prin ajutorul vostru...

            Să dea Domnul să nu fim vreodată puşi în locul celor prezentaţi mai sus...

            Vă mulţumesc pentru ajutor, în numele lui Titu...

            Daca doriti sa il ajutati, conturile care sunt deschise pentru Titu Anghel la banca BCR, sunt urmatoarele:

RO74RNCB0180043705710001 - EURO

RO14RNCB 0318043705710001 – RON.

Mulţumiri, episodul doi...

Vă mulţumim din nou tuturor acelora care aţi participat luni la „Seara de Film”. Sperăm că filmul a fost pe gustul domniilor voastre... După cum aţi auzit şi de la Părintele Bizău, intenţionăm ca după Paşte să aducem pe proiector filmul The Hand of Stalin regizat de către John Walker şi  Murray Battle. Este vorba de un film documentar care totalizează 240 de minute, fapt datorită căruia va fi proiectat probabil în două seri. Dar până acolo este cale lunga, deoarece nu am reuşit să găsim filmul niciunde.

Facem un apel la voi, cei care ne susţineţi, în găsirea filmului. Dacă staţi în căminele studenţeşti sau cunoaşteţi pe cineva care s-ar putea să aibă o colecţie de deocumentare, vă rog să căutaţi pe reţea filmul de mai sus. El a fost difuzat şi la TVR Cultural, în anul 2008 sub titlul Sub spectrul lui Stalin.

Acestea fiind spuse, vă mulţumim din nou pentru implicarea voastră în micul nostru proiect şi vă mai aşteptăm.

Următoarea proiecţie va fi anunţată cu cel puţin o săptămână în avans aici, pe blog, pe grupurile voastre de Yahoo! precum şi prin afişe, la Facultate.

Spor în toate şi Sărbători Fericite tuturor!

Ultim poem...

În-sorește primă-vara

versul bun și ceatăra

-nmuţită lung de iarnă...

chiuie văz-duhul

vigorează trupul

cela în-vechit...

umblă în ne-știre

după fericire

lumea mea de fire...

ziditor de suflet,

rugă va să fie

un ghiocel smerit...

-         Unde ești, Tu, Doamne ?!?

-         Tu vorbești, Adame ? Iar te-ai dezgolit...

Cluj-Napoca,

19.03.2010

Invitaţie la film – „Ţarul”

         Luni, 22 Martie 2010, la ora 20.00, vă invităm la o nouă „Seară de film” în sala Nicolae Ivan a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (Piaţa Avram Iancu Nr. 18).

            Va rula filmul „Ţarul”, în regia lui Pavel Lunghin, regizorul peliculei „Ostrovul”.

Filmul prezintă viaţa Sfântul Mitropolitul Filip, canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă, singurul care a avut curajul să se ridice împotriva nelegiuirilor făcute de către ţarul Ivan cel Groaznic, o figură bizară şi terifiantă a istoriei. Pentru aceasta a plătit cu ani grei de închisoare şi în final a murit ca martir. Dezvoltând pe de o parte derapajele fanatismului religios, întreţinute de intrigile murdare ale unei  servialităţi corupte şi opace spiritual, iar pe de altă parte puterea firescului şi a credinţei sănătoase filmul transpiră  într-un limbaj cinematografic accesibil omului modern atitudini  etern umane transpuse într-o cheie moral-spirituală, totul într-o savoare “tipic” rusă.

Vă aşteptăm alături de invitatul nostru, Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan Bizău, intrarea fiind liberă.

Organizatori: Nicodim & Ioane.

Multumiri...

Va multumesc tuturor acelora care ati fost receptivi la invitatia noastra la filmul de aseara! Am ramas placut surprins sa vad ca, incet, incet, sala s-a umplut.

Va asteptam, in principiu la aceasi ora, luni, din doua in doua saptamani... Ne bucuram ca efortul noastru nu este in zadar si promitem ca ne vom stradui sa aducem pe ecran filme care merita vazute si care au ceva de transmis...

Urmatoarele filme vor fi promovate atat la afisierul facultatii cat si aici, pe blog si, cu ingaduinta domniilor voastre, chiar si pe Messenger.

Va multumim inca o data!

Invitaţie la film – The Soviet Story

Dragilor şi dragelor,

Am onoarea de a vă invita în această seară (luni, 8 martie 2010), de la ora 20.00 la Seara de film în Sala „Nicolae Ivan” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca (Piaţa Avram Iancu, Nr. 18, la parter).

În această seară va rula filmul The Soviet Story, în regia lui Edvins Snore, filmul urmând a fi explicat de către Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan Bizău.

Organizatori: Masterand Nicodim Codreanu, căruia îi mulţumim, alaturi de subsemnatul...

Vă aşteptăm... Puteţi să vă aduceţi şi prietenii, vecinii, bunicii... intrarea este gratuită, ieşirea la fel...

Scrisoare către tineri

Că ascult cu drag Vama Veche v-am mai spus… Că Tudor Chirilă cântă/a cântat în trupă, ştiţi… Dar că el a făcut un apel, dacă nu mă înşel, chiar un proiect promovat în licee, e posibil să ne fi scăpat până acum… Vă rog să ascultaţi această “Scrisoare către tineri” şi să luaţi aminte…

Asculta mai multe audio Divertisment

Concertul de aseară

Dragilor,
Aseară, datorită mândrei mele, am avut ocazia de a fi în mijlocul unei mulţimi de oameni deştepţi şi frumoşi… Am fost în Music Pub (care cică mai nou e şi Irish) la concertul de muzică folk al lui Mircea Vintilă…
Muzică bună, inteligentă şi cunoscută de majoritatea celor care au fost la concert, plătind 15 lei pentru asta… Tineri… Aproape numai tineri… inclusiv Mircea Vintilă…
M-am simţit vinovat că nu ştiam toate versurile pieselor, pe când majoritatea cânta cu Vintilă cot la cot…. Dar atmosfera a fost una incredibilă…
Nu că ar conta… dar voiam să vă împărtăşesc şi vouă din bucuria mea…

Asculta mai multe audio Muzica

De ce scriu azi...

De ce scriu azi…

Azi scriu fiindcă trebuie. E musai. Mă mănâncă ombilicele degetelor daca nu ştern aici două-trei rânduri…

Scriu fiindcă mai am prieteni… şi prietenii incearcă să se ajute între ei atunci cand pot… Măcar încearcă…

Prietenii sunt sau nu sunt. Alb sau negru. Nu roz sau gri…

Prietenii sunt cei care iau bani împrumut ca să te poată împrumuta pe tine…

Prietenii sunt cei care mai mult ascultă decât vorbesc…

Prietenii sunt cei care tăinuiesc alături de tine ganduri ce te chinuie sau te bucură peste măsură, fără să spună altora taina ta…

Prietenii sunt cei care te mustră doar din privire atunci când bei prea mult, iar tu pricepi…

Prietenii sunt cei care te lasă să dormi în casa, patul şi pijamaua lor…

Prietenii sunt cei care îşi fură lor timpul ca să bea o cafea cu trei lei alături de tine…

Prietenii sunt cei pe care te razbuni ca un dobitoc fără să aiba vreo vină, dar care te iartă încă dinainte de a te auzi…

“Prieten” nu e cel care zboară în celălalt capăt de lume ca să fie alături de tine…

Un prieten nu zgârie inimi pe nisipul plajelor din depărtări gândindu-se la tine…

Atât mi-ar fi de-ajuns să îmi dau seama că…

El e altceva…