Poate o jumătate de viață, poate mai puțin.
Am auzit de multe ori despre "criza bărbatului" în jurul vârstei de 40 de ani. Am impresia însă că atunci e doar apogeul ei, ea începând oleacă mai repede...
Treizeici de ani. Și nouă luni, după socoata mea corectă biologic.
Cinci pagini de CV ("Curgere a Vieții", vorba latinului), cu font Arial de 9, cu multe spații libere...
De 24 de ani tot învăț prin școli și tot zadarnic mă simt uneori când îmi dau seama cât de mititel sunt.
De patru ani se presupune că îi învăț pe alții, dar tot eu sunt cel care am onoarea de a învăța de la cei mai mici, mai curioși, mai plini de neastămpăr.
Cred că aici e problema! De la o vreme ne prea "astâmpărăm" și ne lăsăm atrași întru o nesfârșită sfârșeală... Obosim existențial, cică. Nu am făcut nimic vrednic de pomenire și am și obosit! Vai de noi!
Cred că trebuie să ne spălăm obrazul cu apă rece, să privim zăpăciți peste gardul prezentului, spre viitor, să ne venim în fire și să ne apucăm de treabă!
Am treizeci de ani, ce pușca mea!
