Perspective

În momentul aşternerii acestor rânduri pe foaie, mă găsesc în Catedrala din Cluj, la vecernie. Stau lipit cu ceafa de uşa bisericii, ipostază în care, recunosc, nu mă regăsesc prea des.

Obişnuit a fi printre cei din faţă, la strană, a sta aici şi a asculta slujba e o experienţă deosebită; cântarea parcă vine de peste tot, din zugrăveala pereţilor şi dintru înaltul cupolelor.
Aceleaşi feţe cunoscute, aşezate fiecare la locul lor, dar şi mulţi oameni pe care îi văd pentru prima oară aici; printre ei, o prinţesă mov cu pălărie verde şi ochi negri, mari, se învârte pe după picioarele bunicului său surprinzând spectacolul de pe pereţii înnegriţi de fum…
O altă prinţesă în miniatură cântă mai tare decât băieţii de la strană, oprită fiind de cenzura mâinii blânde a mamei…
Supărătoarele tocuri cui ale unei doamne şi un ton luat prea sus de către Ioane, cântăreţul, tocmai au sfărâmat frumuseţea întregii “atmosfere”…
Cred că ar trebui să…
Mă rog…

Ploaie

E ora 1.34 noaptea… nu am somn şi taman a început o frumoasă furtună. Cerul tuşeşte ca un bass după un chef prelungit, după multă bere şi un pachet de Kent, iar fulgerele mă fentează de fiecare dată ca să zâmbesc, crezând că sunt fotografiat…

Îmi amintesc cu drag (cand încep cu aceste cuvinte, s-ar putea să mă cam întind la poveşti…) de felul în care percepeam ploaia, mai ales furtunile, când eram mititel… Mi se făcea pielea de găină, dar nu de frig şi nici de frică, ci datorită unei anumite plăceri de a privi fascinat ploaia în toată splendoarea ei…

Luam toate jucăriile şi toţi pantofii de pe prispă şi îi acopeream cu preşul de la intrare, după care, dacă eram singur şi nu mă vedeau ai mei, o luam la fugă printre stropii ce cădeau cu ciudă… Porţia de bătaie o luam mai târziu, când intram ud leoarcă în casă şi trebuia să îmi schimb hainele cu altele uscate… Dar merita…

În cazul în care eram înăuntru, stăteam cu nasul lipit de geam şi cu ochii holbaţi mai ceva ca ai celor doi iezişori din povestea cea cu capra… La fiecare fulger făceam câte o cruce, dar mai mult preventiv, ca următorul să nu fie prea aproape de mine…

Priveam cum cei cinci tei imenşi (dar mai ales bătrâni) din curte se mişcau ameninţător unduiţi de forţa vântului şi aşteptam din clipă în clipă “să se ia curentu’ ”, aşteptare care, din nefericire, mai de fiecare dată era încununată de succes…

Deja e ora 1.56 şi se pare că ploaia îşi face şi efectul de doică… mi se închid ochii…

Ploaie bună şi somn uşor!

Un sfert de veac

Dragilor şi dragelor,

Acum un sfert de veac, adică hăpt’ amu’s 25 de ani, oareşteunde în Sătmar, după nouă luni şi cam o săptamână de la luarea fiinţei (de ţin io minte bine…) a apărut în minunatul peisaj al acestei lumi încă un om. Culmea coincidenţei, taman io…
Această frumoasă întâmplare se datorează unei frumoase Treimi: Mama, Tata şi Doamne-Doamne… fapt pentru care ţin cu tot dinadinsul să le mulţumesc…
Mă simt dator să scriu câteva rânduri aici, mai ales că în urmă cu un an spuneam că poate vom vorbi “peste un an sau doi…”.
Pentru mine, trecerea timpului dintre 24 şi 25 de ani a avut o anume frumuseţe… frumuseţe a unei singurătăţi prolifice, desăvârşită mai apoi de frumuseţea unei iubiri roditoare…
Se pare că fiecare încercare pe care Dumnezeu ne-o orânduieşte are un scop pedagogic… şi vrea să ne îndrepte gândul şi voinţa spre o anumită direcţie…
Am 25 de ani. Recunosc, sunt doar un looser cu diplomă, şi atât. Nu am casă, nu am o slujbă de vis, foarte bine plătită… dar sunt fericit… Sunt un om fericit.
Am o familie de excepţie care m-a acceptat aşa cum am fost… bun sau rău, pletos sau nu… răzvrătit şi … cine mai ştie cum, familie care m-a sprijinit mereu, mai ales când nu toate aveau culoarea ceea rozalie… Le mulţumesc, cu întreaga mea sinceritate….
Am alături de mine cei mai frumoşi ochişori albaştri care îmi şoptesc că mă iubesc… şi care mă fac să uit de tot ceea ce e rău…
Am alături colegi şi prieteni cu care îmi pot împărţi visele, gândurile, cafeaua, “zama” şi prea-plinul unei zile plictisitoare de muncă…
Vă am alături pe voi…
Şi sunt fericit!