Calcule si socoteli

Imi e dor de o carte buna... Nu ca nu as avea carti bune in asa-zisa mea biblioteca... dar imi e dor de timpul in care citeam o carte buna. Imi amintesc, de exemplu, ca Maitreyi a lui Eliade am devorat-o intr-o dupa-masa, intr-o sala de meditatii care ma scotea din sarite... Dar, cu degetele in urechi si cu ochii intre randuri, am reusit. De atunci am mai citit-o de inca doua ori...
Am pe computer o gramada de carti... de la Plesu, Patapievici, Cartarescu, pana la Eminescu, Creanga, Alecsandri... Iertare! Trebuia sa incep cu cei din urma... dar o sa ma ierte...
Problema e ca s-a pierdut farmecul de a citi o carte... In fata monitorului totul e prea sec si solicitant. Nu mai poti simti mirosul de carte uitata in cine stie ce rafturi sau anticariate, nu mai poti da paginile ingalbenite si exagerat de firave, nu mai poti sa te intorci din cine stie ce pozitie mai mult sau mai putin comoda care te-a amortit partial... Nu mai poti sa recitesti doua pagini fiindca ai uitat sa indoi (in mod criminal) pagina sau sa pui un semn de carte... Nu mai poti sa citesti in parc, pe marginea fantanii arteziene din fata teatrului sau stand furisat la soare pe acoperisul liceului, singurul loc unde era liniste... Poti, cu un laptop, dar nu mai are farmec...
Acum preferam sa ne obosim retina pe monitor palavragind verzi si uscate pe "mess", citind stiri apatice despre tot felul de marlanii din politica sau despre "meleoane" de vedete care isi stiu numele doar citindu-l din buletin... silabisit, bineinteles...
Hai sa ne intoarcem la greutatea unei carti adevarate pe care , dupa ce am citit-o sa o imprumutam si unui prieten...
Asa ca nu mai pierde vremea citind ineptiile unui insomniac. Mergi la somn, te odihnesti, te trezesti, iei o carte si o degusti... Daca o sa iti placa, devoreaza fiecare cuvant, personaj sau traire... Mult spor!

Ce ma chinuie pe mine...

...faptul ca muzica intotdeauna reuseste sa ma dea peste cap. Poate daca cineva ma injura urat de tot... e posibil sa trec peste asta si sa nu reactionez. Dar cu muzica e alta poveste. Fiecare melodie imi trage cate o scaltoafa peste cap si ma ravaseste... Indiferent ca e Sinatra, Dean Martin, Vama cea Veche sau Bon Jovi...

Trebuie sa recunosc ca sunt vulnerabil. La muzica... chiar foarte vulnerabil. Si asta denota doar faptul ca...la urma urmei... toti suntem oameni... toti avem slabiciuni si pe toti "ceva" ne poate transforma din namile mari de 90 de kile cu o infatisare de oameni obositi, satui de tot si apatici in ceva mult mai... uman, sa zicem...

Vama Veche m-a crescut...

Stigma m-a copt oleaca...

Bon Jovi m-a facut pletos si mai rebel...

Sinatra si Dean Martin m-au innobilat...

Iar corurile m-au facut sa simt cantarea ingerilor...

Indiferent cat de antinomice par a fi sau sunt cele enumerate mai sus... cu ele am crescut... cu ele am ras si am plans (mai plang si eu din cand in cand...) cu ele am iubit si tot cu ele am invatat sa nu urasc niciodata...

"...Vreau sa ma trezesc din somn..." intr-un "Hotel de mii de stele", "Dead or Alive" sa urmez "My Way" convins ca "Everybody Loves Somebody"...

Ma impiedic

Ma impiedic de fiecare data cand incerc sa imi definesc "mie" notiunea de libertate. Pentru multi aceasta poate fi exprimata printr-o imagine cu cineva intr-un camp inverzit. Pentru mine aceasta imagine aduce mai mult a singuratate decat a libertate. Dar oare cat de firava este muchia dintre libertate si singuratate? De cate ori ne simtim liberi sa creem, sa gandim, sa fim noi... Numai noi? Cred cu tarie ca singuratatea are doza ei de libertate. Cand esti singur nu esti influentat nici de priviri, nici de cuvinte, nici de gesturi... indiferent de unde ar veni ele...
Cand esti singur... esti tu cu tine insuti. Atunci poti sa te critici sau sa te falesti in sinea ta. Poti sa te cunosti si sa te cugeti asa cum esti de fapt, nu asa cum trebuie sa fii.
Cand esti singur cuvintele nu mai transmit ci se comunica, se transfigureaza in trairi...
Cand...esti?
Singur?

Zburd

Zburd mereu in acelasi centimetru patrat din libertatea mea prost inteleasa. Zburd din ce in ce mai obosit de mine cel vechi, cautandu-ma pe mine cel nou. Zburd printre voi ca si cum centimetrul meu ar fi masurat de Fat Frumos si ar fi de fapt un univers. Zburd in liniste. Ca imi place.
Zburd singur, fiindca altfel nu ar mai fi zburdare. Zburd vara prin toamna ca sa pot trece iarna cu bine in primavara mirabulantei mele vieti...
Si ca sa fie totul desavarsit, acum zburd si pe blog. La fel.
Iar acum, ca sa imi treaca distinsa durere de cap analcoolica, o sa zburd in ograda viselor oblu-drept in pat...

Acelasi eu...