„Șezi blând! Alină-te!”
Dragilor și dragilor, cuvintele de mai sus le auzeam adesea în vacanțele de vară pe care le petreceam la bunici, în Bihor, în vremea copilăriei mele. Copilăria este vreme a zburdării. De acolo și titlul blogului meu (deși intrat în hibernare de vreo câțiva ani).
De o săptămână bună, m-am surprins de mai multe ori în această ipostază a bunicului, pe când îi rugam pe Ionuț și pe Maria să se liniștească, să vorbească mai încet, să se joace în altă cameră, să facă liniște pentru 15-20 de minute până când iese mama din ședința zilnică pe care o are online cu colegii de lucru.
De bine, de rău, eu am mai ieșit din izolarea satului pentru a face unele cumpărături (cu cumpătare, că de aceea seamănă cuvintele între ele... ), însă cei mici au rămas acasă. Har Domnului, loc este destul, poarta e deschisă, dealurile din jur sunt nesfârșite. Totuși, copiii sunt afectați de această izolare. Marele necaz este acela că nu le-am permis să se joace cu copiii din vecini, cu bunii lor prieteni, de comun acord cu părinții lor. Noi avem grijă de ei, ei au grijă de noi, neștiind care dintre noi am putea avea vreun virus (mai mult sau mai puțin vestit). Am procedat la fel și în sezonul gripelor, în urmă cu mai bine de o lună. Ni se rupe inima văzându-i cum stau toți la gard, despărțiți de un drum, și povestesc. În una din zile, ambele tabere și-au așezat câte o măsuță pe partea lor și au desenat „împreună”.
Cu toate acestea, deși suntem acasă, noi, cei mari, suntem la muncă. Cei mici primesc și ei zilnic activități de la școală (mai ales Ionuț), pe care se străduie să le ducă la capăt.
Însă am redescoperit bucuria de a mânca în jurul aceleiași mese de trei ori pe zi, față de momentul cinei, care era singurul în care stăteam împreună. Am redescoperit momentul mesei ca o așezare, ca o repunere în rânduială a ceea ce era mai demult o masă în familie. Am folosit de multe ori, vorbind foștilor elevi, jocul de cuvinte comunicare-cuminecare.
Am ales două imagini, o cină pictată de pictorul Corneliu Baba și o Cină de taină, în jurul unei mese rotunde, pictată pe sticlă de zugravul Savu Moga, în 1859. Vă las să găsiți asemănările. În fond, asta trebuie să redescoperim în această perioadă: comunicarea cu cei dragi ai noștri, o împreună-părtășie a timpului (pleonastic vorbind), de ce nu, o alinare reciprocă a singurătății celuilalt.
Iată cum cuvintele bunicilor ne pot aduce spre o matcă a viețuirii și a vieții:
„Șezi blând!” - adică „caută o așezare, o liniștire, o împăcare” cu tine și cu ceilalți, în blândețe;
„Alină-te!” - adică „potolește-te, liniștește-te, oprește-te”.
Bucurați-vă unii de alții, căutați să găsiți tihna!
Cu nădejde, înainte!
