As vrea...

...sa fiu mare. De fapt, sunt. As vrea sa fiu mic. Stai...deja sunt...
Si uite asa ma zbat intre a fi si a nu fi... mai mult sau mai putin mare sau mic...
Contez prea mult pentru mine ca sa accept ca piticania ce o simt zilnic sunt de fapt eu iar namila ce ma saluta dimineata de dimineata in oglinda inundata de prea multa lumina e doar carcasa supradimensionata...
As vrea sa zbor peste o mare de liniste, fara ca aripile sa falfaie... as vrea sa planez... asa cum frica planeaza muta asupra fiecaruia dintre noi. Ti-e frica. Recunoaste... Ti-e frica de tine in primul rand. Nu te mai regasesti si nu iti mai recunosti propriile fapte, gesturi, ganduri si decizii... Te surprinzi adesea cand faci un lucru ce nu-ti trecea prin cap... Si te injuri singur de mama, negandu-ti existenta cea deja mult prea tumultoasa ca sa mai incapa in acvariul sufletului tau...
Dam pe dinafara de plinatatea noastra! Nu ne mai ajungem noua... ce sa mai vorbim de a mai ajunge unul altuia...
Nu ne mai ajunge nimic si nu mai ajungem nicaieri...
Suntem in deriva...