Nesomn

"Și a fost seară și-a fost dimineață: ziua întâi."
Așa se termină în cartea Facerii prima zi a creației, după ce Doamne-Doamne a despărțit lumina de întuneric...

 Noaptea asta, din pricina unor dureri ce nu lasă omul nici să cugete, nici ochiul să închidă, nevasta mea a trăit fiecare secundă ca pe o veșnicie, iar eu am asistat-o, oarecum, picotind...
Pe la al patrulea ceas din noapte am ieșit să caut o farmacie și a trebuit să trec peste podul Golescu, singur, păzit de două rânduri de lumini... Nu știu dacă ați avut ocazia să treceți noapta pe acolo, când e pustiu, dar urcând, luminile treceau pe lângă mine și mi-a venit în gând "tunelul" de lumină pe care l-au simțit unii dintre cei ce au fost în moarte clinică și au revenit printre noi...
Asociind durerea de măsele cu pustietatea orașului și cu "tunelul" de lumină, mi-am adus aminte de ceea ce reprezintă iadul... Am trecut de multă vreme peste ideea de cazan cu smoală, flăcări și drăcușori ce te întorc ca pe rotisor cu furca... și percep iadul ca pe "neputința de a vedea pe Dumnezeu", ca pe un veșnic nesomn, o oboseală cronică nesfârșită și, de ce nu, ca pe o infinită durere de măsele...
Mi-a dat puțin de gândit...