Beau. Cafea. Normal, doar e prima mea dragoste din copilărie... după lapte. Una din multele dileme ale mele, ca bărbat (vorba vine...), e de ce sânul mamei ne-a hranit cu lapte şi nu cu cafea... Sau măcar... cafea cu lapte...
O altă dilemă e legată de statutul juridic al cafelei: nu mă avânt a-i cere statut de persoană, dar cel puţin statut de martor trebuie să primească, alături de eterna şi creatoarea ţigară... Câte discuţii, probleme, banale bârfe şi intrigi nu se petrec pe deasupra ceştilor aburinde?
O invocăm zilnic, mai des decât pe Doamne-Doamne... „Hai la o cafea!”,
„Unde eşti? – În centru, la o cafea...”
„-Trec pe la tine în juma’ de ceas...
- Ok, te aştept! Pun repede de o cafea...”
Tu ai vorbit vreodată cu cafeaua ta? E ciudat... de câte ori te uiţi în negreala din ceaşcă (a se citi cană) te vezi pe tine, buhăit, cu ochii mici şi somnoros... Atunci îi dau şi ei un cuviincios Bună dimineaţa! şi îmi văd mai departe de treabă...
Întreb şi eu, aşa... Să mă conving că nu sunt singurul care a luat-o pe ulei...
Despre ulei, însă, vom vorbi altadată...
Ca să corelăm cafeaua cu partenera ei de discuţii şi de viaţă (sau de moarte...), ţigara, o să aştern mai jos un poem scris de mine în vremea tinereţelor mele tumultoase şi afumate...
Arzi…şi te chinui sã fii demnã.
Creezi vãzduhuri ca o jertfã
De tot arsã, însã neprimitã;
Te-mprãştii-n sarx ca şi o pitã
A îngerilor din vãzduh ce astãzi
Cautã loc în mine…
Fug…
Neliniştea-mi din versuri mult trecute
Alungã vise, nopţi pierdute şi pe
Ei…
Sau
Ele…
Eu vã hrãnesc. Dar voi, imune,
Nu mai puteţi iubi… la fel ca mine…
Aşa cã arzi!
Creeazã şi iubeşte tu şi-n în locul nostru.
Ucide-ne tristeţea ce ne-omoarã.
Creeazã mãcar tu…
Ţigarã!
Cluj-Napoca, 2005
P.S: Cafeaua mea e văduvă de doi ani şi cinci luni...
2 comments:
Nu pot să ard.
că m-a fiert de dimineaţă şi m-a abandonat.
...dar s-a întors la mine.
şi zice că în lume sunt nenumăraţi cei care ar da orice să poată pune pe masă o fărâmă de pâine, şi, că eu, fiind considerată un „lux”, nu-mi găsesc locul nici măăcar în îndrăzneala lor de a gândi
... drept urmare mă soarbe, şi nu doar din priviri!
şi cică ne contopim.
asta numiţi voi „dragoste”?
sor'ta!
Chiar daca nu-i sanatos sa vorbesti cu cafeaua, important e sa nu-ti raspunda...chestia asta cu nebuni si cafea mi-a adus aminte de un banc:
Domnule doctor, sotia mea ma considera nebun.
- De ce?
- Findca, eu, dupa ce beau cafeaua, mananc ceasca.
- Cum, mananci ceasca cu totul?
- Nu, ramane numai toarta.
- Chiar ca esti nebun, toarta e cea mai gustoasa!
zizi
Post a Comment