Sinaia. Frig, zăpadă, frumos. Cu sau fără voia mea m-am pomenit într-un mini-concediu la munte, concediu la care nici nu am visat. Chiar dacă nu am urcat la pârtie (în încercarea de a-mi păstra toate cele 206 oase intacte), am petrecut două zile de relaxare totala, lăsate doar cu mici dureri de spate de la statul în pat, în faţa a câteva flme bune şi foarte bune, printre care 187, şi Pianistul.
Ieri, fiind şi zi de sărbătoare, am profitat şi am mers la slujba de la Mănăstirea Sinaia, după care am mers agale înspre Castelele Peleş şi Pelişor, închise luni şi marţi… Am rămas impresionat de frumuseţea meleagurilor noastre şi dezamăgit de lipsa de implicare a autorităţilor în ceea ce priveşte conservarea (ca să nu pomenesc de dezvoltarea) atracţiilor turistice. Aleea de la Mănăstire până la Peleş e neîngrijită, porţiuni de zeci de metri de piatră cubică lipsesc, felinarele ce luminau odată sunt sparte sau tăiate de la jumătate de metru de sol, coşurile de gunoi lipsesc cu desăvârşire, iar tarabele inundă cu un kitsch deloc înduioşător. Peste tot, în curtea castelelor apar pancarte ireale, parcă: „Zonă interzisă”, “Nu urcaţi pe statui”, de parcă am trăi într-o lume de maimuţe.
Calitatea turismului de aici lasă de dorit… De la chelneri secaţi de viaţă ce se postează cu carneţelul lângă masă şi te privesc acru, nimic zicând, până la doamna de la un muzeu, care a avut grijă să ne informeze imediat că filmatul sau fotografiatul se taxează separat… ca şi cum acesta ar fi fost singurul meu scop în muzeul respectiv…
Să zicem că sunt obişnuit să trăiesc în ţara mea şi că aici vreau să trăiesc în continuare. Dacă o fi să plec, va fi doar temporar, pentru studii sau pentru un loc de muncă decent…
Mă doare sufletul când văd atâta frumuseţe lăsată în paragină, sufocată de-a dreptul…
Ajunge…
Ieri, fiind şi zi de sărbătoare, am profitat şi am mers la slujba de la Mănăstirea Sinaia, după care am mers agale înspre Castelele Peleş şi Pelişor, închise luni şi marţi… Am rămas impresionat de frumuseţea meleagurilor noastre şi dezamăgit de lipsa de implicare a autorităţilor în ceea ce priveşte conservarea (ca să nu pomenesc de dezvoltarea) atracţiilor turistice. Aleea de la Mănăstire până la Peleş e neîngrijită, porţiuni de zeci de metri de piatră cubică lipsesc, felinarele ce luminau odată sunt sparte sau tăiate de la jumătate de metru de sol, coşurile de gunoi lipsesc cu desăvârşire, iar tarabele inundă cu un kitsch deloc înduioşător. Peste tot, în curtea castelelor apar pancarte ireale, parcă: „Zonă interzisă”, “Nu urcaţi pe statui”, de parcă am trăi într-o lume de maimuţe.
Calitatea turismului de aici lasă de dorit… De la chelneri secaţi de viaţă ce se postează cu carneţelul lângă masă şi te privesc acru, nimic zicând, până la doamna de la un muzeu, care a avut grijă să ne informeze imediat că filmatul sau fotografiatul se taxează separat… ca şi cum acesta ar fi fost singurul meu scop în muzeul respectiv…
Să zicem că sunt obişnuit să trăiesc în ţara mea şi că aici vreau să trăiesc în continuare. Dacă o fi să plec, va fi doar temporar, pentru studii sau pentru un loc de muncă decent…
Mă doare sufletul când văd atâta frumuseţe lăsată în paragină, sufocată de-a dreptul…
Ajunge…
No comments:
Post a Comment