Un sfert de veac

Dragilor şi dragelor,

Acum un sfert de veac, adică hăpt’ amu’s 25 de ani, oareşteunde în Sătmar, după nouă luni şi cam o săptamână de la luarea fiinţei (de ţin io minte bine…) a apărut în minunatul peisaj al acestei lumi încă un om. Culmea coincidenţei, taman io…
Această frumoasă întâmplare se datorează unei frumoase Treimi: Mama, Tata şi Doamne-Doamne… fapt pentru care ţin cu tot dinadinsul să le mulţumesc…
Mă simt dator să scriu câteva rânduri aici, mai ales că în urmă cu un an spuneam că poate vom vorbi “peste un an sau doi…”.
Pentru mine, trecerea timpului dintre 24 şi 25 de ani a avut o anume frumuseţe… frumuseţe a unei singurătăţi prolifice, desăvârşită mai apoi de frumuseţea unei iubiri roditoare…
Se pare că fiecare încercare pe care Dumnezeu ne-o orânduieşte are un scop pedagogic… şi vrea să ne îndrepte gândul şi voinţa spre o anumită direcţie…
Am 25 de ani. Recunosc, sunt doar un looser cu diplomă, şi atât. Nu am casă, nu am o slujbă de vis, foarte bine plătită… dar sunt fericit… Sunt un om fericit.
Am o familie de excepţie care m-a acceptat aşa cum am fost… bun sau rău, pletos sau nu… răzvrătit şi … cine mai ştie cum, familie care m-a sprijinit mereu, mai ales când nu toate aveau culoarea ceea rozalie… Le mulţumesc, cu întreaga mea sinceritate….
Am alături de mine cei mai frumoşi ochişori albaştri care îmi şoptesc că mă iubesc… şi care mă fac să uit de tot ceea ce e rău…
Am alături colegi şi prieteni cu care îmi pot împărţi visele, gândurile, cafeaua, “zama” şi prea-plinul unei zile plictisitoare de muncă…
Vă am alături pe voi…
Şi sunt fericit!