Aproape nimic nu se compară cu liniştea pe care ţi-o dă priveliştea Clujului văzută de pe Cetăţuie, noaptea. Acelaşi murmur şi acelaşi freamăt. Aceiaşi greieri, aceleaşi felinare, alţi tineri… Până şi huruitul tramvaiului îşi are locul aici, alături de zgomotul cauciucurilor ce lovesc calea ferată…
De aici de sus, privind spre intersecţia mare din faţa Operei Maghiare, ai senzaţia că te joci de-a Doamne-Doamne. Il vezi pe copilul ce taman trece cu bicicleta trecerea de pietoni, habar ne-având că cineva îl vede sau că cineva îl urmăreşte. Semaforul atârnat deasupra lui pâlpâie un galben-agitat ca să îl facă atent, dar el parcă nu vede…
Apa Someşului o zăresc doar în reflexia unei ferestre împărţită în patru, fereastră ce ascunde probabil nişte decoruri obosite de la Operă… Doar parcul se vrea a fi lăsat în pace, ascunzându-şi felinarele printre crengile bătrâne…
In seara aceasta m-am înarmat cu tehnologia imortalizării clipei şi am oprit şi pentru voi timpul în loc, în câteva cadre…
Vă ştept…
No comments:
Post a Comment