Ceea ce voi scrie in cele ce urmeaza se vrea a fi un comentariu, sau mai mult o mica completare la articolul lui Dan, pe care il puteti citi pe http://danugrigore.blogspot.com/2008/07/1002.html .
Mai intai de toate ar trebui sa ne gasim propria axa. Cand am gasit-o, ne oprim, facem un X mare si batem acolo un par. Luam o franghie, un capat al ei il legam de par, iar pe celalalt il luam la o plimbare spre rasarit. La un moment primit (nu dat, deci neimpus...) franghia se va indrepta, iar noi ne vom opri. Din aceasta clipa avem de facut doar doua alegeri, a caror finalitate va fi, in cele din urma aceiasi. Stanga sau dreapta. Alegem dreapta (cale), nu dam drumul franghiei si pornim mai departe. Intr-o anumita clipa vom avea un sentiment de deja-vu. De fapt, vom ajunge de unde am pornit. Cale intoarsa nu vom mai face, fiindca finalitatea, dupa cum spuneam, va fi aceiasi.
Avand inradacinata axa proprie si masurand lungimea franghiei, ne vom (re)cunoaste limitele. Cunoscandu-le, nu vom sari gardul mai mult decat e nevoie, pentru a nu ne forta si pentru a nu invada un teritoriu care nu ne apartine.
Daca in gradina cercului nostru vom planta, vom ingriji si vom creste cu grija oameni, prieteni, credinte si idealuri, roadele nu se vor lasa asteptate prea mult. Iar cand cercul meu si cercul altcuiva au acelasi centru, sunt concentrice, indiferent de marimea lor, atunci pot spune ca sunt fericit...
Trebuie sa ne ancoram deci persoana intr-un ax, intr-un par. In ceva stabil si inradacinat.
Dar cel mai bine ar fi sa devenim toti o multime de cercuri concentrice, ancorate in Insasi Radacina tuturor...
Mai intai de toate ar trebui sa ne gasim propria axa. Cand am gasit-o, ne oprim, facem un X mare si batem acolo un par. Luam o franghie, un capat al ei il legam de par, iar pe celalalt il luam la o plimbare spre rasarit. La un moment primit (nu dat, deci neimpus...) franghia se va indrepta, iar noi ne vom opri. Din aceasta clipa avem de facut doar doua alegeri, a caror finalitate va fi, in cele din urma aceiasi. Stanga sau dreapta. Alegem dreapta (cale), nu dam drumul franghiei si pornim mai departe. Intr-o anumita clipa vom avea un sentiment de deja-vu. De fapt, vom ajunge de unde am pornit. Cale intoarsa nu vom mai face, fiindca finalitatea, dupa cum spuneam, va fi aceiasi.
Avand inradacinata axa proprie si masurand lungimea franghiei, ne vom (re)cunoaste limitele. Cunoscandu-le, nu vom sari gardul mai mult decat e nevoie, pentru a nu ne forta si pentru a nu invada un teritoriu care nu ne apartine.
Daca in gradina cercului nostru vom planta, vom ingriji si vom creste cu grija oameni, prieteni, credinte si idealuri, roadele nu se vor lasa asteptate prea mult. Iar cand cercul meu si cercul altcuiva au acelasi centru, sunt concentrice, indiferent de marimea lor, atunci pot spune ca sunt fericit...
Trebuie sa ne ancoram deci persoana intr-un ax, intr-un par. In ceva stabil si inradacinat.
Dar cel mai bine ar fi sa devenim toti o multime de cercuri concentrice, ancorate in Insasi Radacina tuturor...
No comments:
Post a Comment