De sus...

Verde, greieriu, albăstriu. Miroase a iarbă proaspăt cosită iar ziua se sărută cu noaptea, aşteptând ca felinarele cu pălărie şi picior negru sa lumineze...
Vântul adie printre chicotele unor între-copii-şi-adolescenţi cuminţi. Sunt pe Cetăţuie şi admir alternanţa de galben-roşu a Clujului privit de deasupra. Tramvaiul zgomotos -minuscul, văzut de aici- se întrece parcă cu apa liniştită-ardeleneşte a Someşului.

Greierii mă acompaniază. Nu sunt singurii. Doua adolescente "bronzate", îmbrăcate in culoarea verii 2008, un verde copt, se plimbă savurând melodia Andrei... "Mai ai doar un lucru să-mi dai..." ce răsună din mai-nou-atot-utilul-şi-prezentul telefon mobil. Prefer, totuşi, greierii, deşi o apreciez pe Andra.

Tinerii, perechi-perechi, încep să coboare agale dealul, liniştiţi şi zâmbitori. Felinarele încep să mijească o lumină galbenă. Se întunecă.
În spatele meu, nu departe, discuţia dintre o Ioana şi un prieten de al ei, trecut şi el de treizeci de ani, s-a mai liniştit. Nu se certau. Sunt sigur că nici măcar nu sunt împreună. Îşi destăinuiau unul altuia problemele...
În dreapta mea, în depărtare, o Ileană Cosânzeană cu părul lung, îmbrăcată într-o fustă albă, până la glezne, admiră luminiţele care încep să licărească în oraş, protejată fiind de căldura lui Făt Frumos cu care şade tâmplă în tâmplă.
Zăresc Luceafărul şi realizez că ultima oară l-am zărit în urmă cu mulţi ani, undeva în liniştea unei nopţi petrecute acasă, la ţară...
Uit să mă uit... la stele.
Dar promit că de azi înainte o să îl caut de fiecare dată pe boltă.
Tu ce mai aştepţi?