The End...

Astăzi a fost ultima zi petrecută pe tărâmul insulei Krk… O zi frumoasă, cu apa mării puţin mai rece dimineaţa – fapt ce nu m-a oprit să înot oleacă -, cu un soare dogoritor numai cât să fie bine, cu un somn de amiază ca cel din copilăria-mi agitată din pricina faptului că finul meu , mai mic cu doi ani, dormind mai mult la prânz putea să crească mai mare ca mine…
Acum o oră cerul s-a făcut cenuşiu şi a început să urle cu tunete, asezonate de săgeţi magnifice de lumină dublate de contrastanta linişte a mării. După o ploaie caldă de vară, lumea a început să iasă din nou la aceiaşi plimbare, pe acelaşi traseu ca în fiecare seară… Doar lumina felinarelor este mai galbenă ca oricând, compensând absenţa stelelor şi a lunii care parcă şi-au luat un concediu de o zi (sau o noapte…) ca să se ascundă după muntele din mare…
O să îmi lipsească acest loc de unde scriu acum, singurul loc unde am gasit net wireless (Asonis, oricine ai fi, îţi mulţumesc!), unde semnalul cădea dacă nu stăteam cu genunchii ridicaţi şi pe vârfuri, unde cele trei pisici gri tigrate îmi verifică şi ele e-mailul, unde toţi ai mei ştiu că mă găsesc dacă nu sunt acasă sau la plajă…
Locul unde vin singur, ca să nu fiu singur, gândindu-mă la voi…