Un concediu de vis
După un an de muncă, studiu şi alte chestiuni solicitante pentru minuscula alcătuire a distinsei mele fiinţe, a venit vremea unui binemeritat concediu…
Totul era bine stabilit de aproape două luni: locaţia (Baska, Insula Krk, Croaţia), rezervare facută de mai bine de o lună pentru o vilă frumoasă cu trei dormitoare, două băi, living mare, plus încă un apartament de două camere cu bucatarie, baie şi toate cele…
Aşadar, toate indiciile duceau cu gândul la ceva cât se poate de frumos…
Sâmbătă dimineaţa. Exagerat de dimineaţa, adică ora 2.30. Mă trezesc după o oră şi jumătate de somn; aveam impresia că nici nu am apucat să adorm… Luăm ultimele lucruri, urcăm în maşină şi pornim. Ne întâlnim cu celelalte două maşini cu care am mai venit şi pornim cu elan… Trece vremea, intrăm în Ungaria, conduc şi eu o vreme ca să se mai odihnească frate-mio’, iar după Budapesta oprim pentru furajare…
Pornim din nou, mergem cam doi kilometri şi vedem înaintea noastră, pe autostradă o ditamai coloana de maşini… Ceva accident, presupunem, şi mergem alene cu câţiva metri pe minut, cuminţei.
Pe banda opusă, parcă în ciudă, maşinile zburdau în voie. Căldură mare, peste treizeci de grade, deschidem geamurile până jos… La un moment dat auzim scrâşnet de frâne, un nor de praf şi o bufnitură. Chiar în dreptul nostru, o maşină care avea peste sută l-a zdrobit pe un motociclist ce tocmai intrase pe autostradă… Toată lumea a rămas şocată, văzând cum motociclistul zăcea ca răstignit pe asfalt, fără să schiţeze vreo mişcare… înaintăm şi vedem că am avut dreptate: motivul coloanei era un accident în care au fost implicate patru maşini.
Trecem cu greu peste imaginea sinistră a primului accident, continuăm drumul pe aceaşi caniculă, unii cu, alţii fără aer condiţionat. Eu fără…
După o Ungarie nesfârşită, intrăm în Croaţia, ţară în care suntem întâmpinaţi cu şi de căldură. Mergem frumos, pe cât posibil încolonaţi, ca să nu ne rătăcim…
Toată căldura s-a transformat rapid într-o furtună spectaculoasă cu fulgere, tunete şi un debit de ploaie pe care ştergătoarele nu pridideau să-l răzbească. -„Efectiv”-cum ar spune unii- toate maşinile de pe autostradă au pus avariile şi au oprit pe banda de urgenţă. După multe minute de potop, pornim din nou încolonaţi. Frate- mio, cu ditai’ „gipiesu” mergea înainte, Adi cu mine după el, iar în urma noastră văru-mio’ de la Bihor cu familia… Ne apropiem de Karlovic (sper că am scris bine) şi văd că frate’mio semnalizează cu insistenţă dreapta şi iese de pe autostradă. Verific eu pe schiţa mea itinerariul luat de pe net şi văd că ceva nu puşcă… Mergem după el, iar cum încă ploua, văru’ a mers tot înainte pe autostradă. Horaţiu şi noi am intrat în oraş, ne-am înjurat oleacă în mod civilizat, ne-am calmat, am dat o tură prin oraş şi am revenit pe autostradă. După multe telefoane (noroc cu luxuriantul roaming) am reuşit să ne regrupăm şi să ajungem după mai bine de şaptesprezece ore în insulă. Mergem la agenţia de turism parteneră de aici, le dau un teanc de paşapoarte, ne explică domnişoara de acolo unde să mergem, fiind aşteptaţi de gazdă la două străzi distanţă.
Ajungem, cobor, merg la doamna cu pricina, salut frumos, mă prezint, parcăm două maşini în curte şi coborâm. Doamna, trecută de şaizeci de ani şi cu o fizionomie nu tocmai prietenoasă, începe să se schimbe la faţă, numărându-ne. Ea vedea vreo opt, dar ştia şi accepta numai şase persoane în apartamentul ei de trei camere plus hălea-hălea… Nu ne lasă să intrăm deşi îi explic că e ok, că avem loc, copii dorm cu părinţii şi că probabil cei de la agenţie nu au specificat acest lucru. Nu, nu şi nu, îl iau pe frate-mio’ de mână şi ne întoarcem la agenţie. Aici aflăm că de fapt rezervarea noastră era făcută în felul următor: apartament în vilă / 6 persoane, respectiv apartament ½, adică o cameră pentru două persoane. Deci rezervări aveam pentru 8 oameni, iar noi suntem 16!
Deja m-am întins cu povestea şi nu o să mai insist pe cele trei ore de ceartă şi neînţelegere din agenţie, de cele câteva zeci de minute vorbite la agenţia din ţară, pe roaming, plus cele alte câteva zeci de minute vorbite de pe telefonul agenţiei care sunase înapoi aici… Eu eram prins la mijloc între frate-mio, care ştia că a închiriat vila fără restricţii de număr al persoanelor şi agenţia, care mi-a explicat clar că totul e pe număr de persoane…
Cu chiu, cu vai, după mai bine de trei ore am reuşit să găsim o altă locaţie pentru cei ce trebuia să stea în apartamentul de două camere, dar cu o diferenţă de 460 de Euro. Oricum nu au ajuns locurile, aşa că eu am dormit în maşină prima noapte, iar a doua am dormit pe salteaua gonflabilă, în apartamentul cel nou. După jumătate de oră, salteaua era desumflată, iar eu dormeam „practic, efectiv” cu foalele pe podea…
Aşa a decurs până în prezent concediul meu de vis. Dar nu mă las influenţat de aceste mici detalii insignifiante de ordin organizatoric şi mă bucur de frumuseţea incredibilă a muntelui de calcar luminat feeric ce răzbate direct din marea de o limpezime incredibilă… Peisajul e unul superb, staţiunea e mică şi cochetă, vremea e frumoasă, poate puţin prea cald…
Ziua stau la plajă, iar seara mă furişez să dorm în apartamentul cel nou…
Consideraţi ditamai articolul acesta ca fiind un scurt rezumat a ceea ce aş avea de spus…
Îmi urez un concediu plăcut în continuare şi pe voi vă pup!
După un an de muncă, studiu şi alte chestiuni solicitante pentru minuscula alcătuire a distinsei mele fiinţe, a venit vremea unui binemeritat concediu…
Totul era bine stabilit de aproape două luni: locaţia (Baska, Insula Krk, Croaţia), rezervare facută de mai bine de o lună pentru o vilă frumoasă cu trei dormitoare, două băi, living mare, plus încă un apartament de două camere cu bucatarie, baie şi toate cele…
Aşadar, toate indiciile duceau cu gândul la ceva cât se poate de frumos…
Sâmbătă dimineaţa. Exagerat de dimineaţa, adică ora 2.30. Mă trezesc după o oră şi jumătate de somn; aveam impresia că nici nu am apucat să adorm… Luăm ultimele lucruri, urcăm în maşină şi pornim. Ne întâlnim cu celelalte două maşini cu care am mai venit şi pornim cu elan… Trece vremea, intrăm în Ungaria, conduc şi eu o vreme ca să se mai odihnească frate-mio’, iar după Budapesta oprim pentru furajare…
Pornim din nou, mergem cam doi kilometri şi vedem înaintea noastră, pe autostradă o ditamai coloana de maşini… Ceva accident, presupunem, şi mergem alene cu câţiva metri pe minut, cuminţei.
Pe banda opusă, parcă în ciudă, maşinile zburdau în voie. Căldură mare, peste treizeci de grade, deschidem geamurile până jos… La un moment dat auzim scrâşnet de frâne, un nor de praf şi o bufnitură. Chiar în dreptul nostru, o maşină care avea peste sută l-a zdrobit pe un motociclist ce tocmai intrase pe autostradă… Toată lumea a rămas şocată, văzând cum motociclistul zăcea ca răstignit pe asfalt, fără să schiţeze vreo mişcare… înaintăm şi vedem că am avut dreptate: motivul coloanei era un accident în care au fost implicate patru maşini.
Trecem cu greu peste imaginea sinistră a primului accident, continuăm drumul pe aceaşi caniculă, unii cu, alţii fără aer condiţionat. Eu fără…
După o Ungarie nesfârşită, intrăm în Croaţia, ţară în care suntem întâmpinaţi cu şi de căldură. Mergem frumos, pe cât posibil încolonaţi, ca să nu ne rătăcim…
Toată căldura s-a transformat rapid într-o furtună spectaculoasă cu fulgere, tunete şi un debit de ploaie pe care ştergătoarele nu pridideau să-l răzbească. -„Efectiv”-cum ar spune unii- toate maşinile de pe autostradă au pus avariile şi au oprit pe banda de urgenţă. După multe minute de potop, pornim din nou încolonaţi. Frate- mio, cu ditai’ „gipiesu” mergea înainte, Adi cu mine după el, iar în urma noastră văru-mio’ de la Bihor cu familia… Ne apropiem de Karlovic (sper că am scris bine) şi văd că frate’mio semnalizează cu insistenţă dreapta şi iese de pe autostradă. Verific eu pe schiţa mea itinerariul luat de pe net şi văd că ceva nu puşcă… Mergem după el, iar cum încă ploua, văru’ a mers tot înainte pe autostradă. Horaţiu şi noi am intrat în oraş, ne-am înjurat oleacă în mod civilizat, ne-am calmat, am dat o tură prin oraş şi am revenit pe autostradă. După multe telefoane (noroc cu luxuriantul roaming) am reuşit să ne regrupăm şi să ajungem după mai bine de şaptesprezece ore în insulă. Mergem la agenţia de turism parteneră de aici, le dau un teanc de paşapoarte, ne explică domnişoara de acolo unde să mergem, fiind aşteptaţi de gazdă la două străzi distanţă.
Ajungem, cobor, merg la doamna cu pricina, salut frumos, mă prezint, parcăm două maşini în curte şi coborâm. Doamna, trecută de şaizeci de ani şi cu o fizionomie nu tocmai prietenoasă, începe să se schimbe la faţă, numărându-ne. Ea vedea vreo opt, dar ştia şi accepta numai şase persoane în apartamentul ei de trei camere plus hălea-hălea… Nu ne lasă să intrăm deşi îi explic că e ok, că avem loc, copii dorm cu părinţii şi că probabil cei de la agenţie nu au specificat acest lucru. Nu, nu şi nu, îl iau pe frate-mio’ de mână şi ne întoarcem la agenţie. Aici aflăm că de fapt rezervarea noastră era făcută în felul următor: apartament în vilă / 6 persoane, respectiv apartament ½, adică o cameră pentru două persoane. Deci rezervări aveam pentru 8 oameni, iar noi suntem 16!
Deja m-am întins cu povestea şi nu o să mai insist pe cele trei ore de ceartă şi neînţelegere din agenţie, de cele câteva zeci de minute vorbite la agenţia din ţară, pe roaming, plus cele alte câteva zeci de minute vorbite de pe telefonul agenţiei care sunase înapoi aici… Eu eram prins la mijloc între frate-mio, care ştia că a închiriat vila fără restricţii de număr al persoanelor şi agenţia, care mi-a explicat clar că totul e pe număr de persoane…
Cu chiu, cu vai, după mai bine de trei ore am reuşit să găsim o altă locaţie pentru cei ce trebuia să stea în apartamentul de două camere, dar cu o diferenţă de 460 de Euro. Oricum nu au ajuns locurile, aşa că eu am dormit în maşină prima noapte, iar a doua am dormit pe salteaua gonflabilă, în apartamentul cel nou. După jumătate de oră, salteaua era desumflată, iar eu dormeam „practic, efectiv” cu foalele pe podea…
Aşa a decurs până în prezent concediul meu de vis. Dar nu mă las influenţat de aceste mici detalii insignifiante de ordin organizatoric şi mă bucur de frumuseţea incredibilă a muntelui de calcar luminat feeric ce răzbate direct din marea de o limpezime incredibilă… Peisajul e unul superb, staţiunea e mică şi cochetă, vremea e frumoasă, poate puţin prea cald…
Ziua stau la plajă, iar seara mă furişez să dorm în apartamentul cel nou…
Consideraţi ditamai articolul acesta ca fiind un scurt rezumat a ceea ce aş avea de spus…
Îmi urez un concediu plăcut în continuare şi pe voi vă pup!
No comments:
Post a Comment