Liniste...

Starea de linişte poate să aibă mii şi mii de particule… Există o linişte pe care ţi-o poate dărui doar cineva drag… Atunci se creează un culoar unic care se izolează de orice impuritate din afară… O privire sau o strângere uşoară a mâinii anulează orice cuvinte…
O altă linişte este cea oferită de singurătate – mai greu de explicat – poate chiar un copil mai mic al liniştii călugărilor… O linişte în tensiune, în aşteptare… De multe ori simtim nevoia de a ne retrage în cochilia sufletului nostru şi de a cugeta în neştire la rostul nostru… Mulţi nu înţeleg asta şi ne cataloghează drept «interiorizaţi»…
Liniştea supremă, în opinia mea, e aceea în care fiinţa ta intră într-o relaţie de comunicare, ba mai mult, de comuniune în lucrare cu Fiinţa prin excelenţă… Atunci revenim la liniştea lui « şi erau bune toate » din actul creaţiei.
Psst! Linişte, vă rog!